Alice Madness Returns: Arta in gaming [REVIE]

Nu stiu cati dintre voi isi amitesc de Alice a lui American Mcgee, dar mie numele sau imi rasuna in cap si imi trezeste amintiri placute de fuecare data. American Mcgee… un om care a reusit sa isi lase amprenta undeva in procesul meu de maturizare, cu jocuri precum Alice sau Scrapland. Dar, lasand nostalgia de-o parte, trec la lucruri mai serioase, precum un nou titlu cu numele de Alice, anume Alice Madness Returns.

Primul joc nu era altceva decat o altfel de imaginare a povestii de care cu totii stim. Avea o atmosfera sinsitra, un joc iesit din comun la vremea respectiva ce nu te lasa sa pleci din fata calculatorului pana la finalizare, cel putin pe mine unul nu m-a lasat, cu toate lacunele pe care le avea. Da, partile de platforming erau ciudate si iti puteau scoate peri albi in anumite momente, iar sistemul de tintre era cat se poate de frustrant. Dar tot nu imi puteam ridica degetele de pe tastatura, eram fascinat si nici nu-mi dadusem seama.

Dar intre timp anii au trecut, 12 la numar mai exact, iar noi am mai primt inca un titlu din seria Alice ce are parte atat de imbunatatirile vremurilor noastre, dar si de o poveste mai detaliata.

Inca de la inceput Alice Madness Returns iti arata ca nu este tipicul de hack and slash cu care ai fost obisnuit. Un lucru ce mi-a placut mult este faptul ca dialogurile amintesc de sfarsitul secolului 19, adaugand un grad de unicitate jocului.

Povestea propriu-zisa incepe in cabinetul unui psihiatru, dar nici nu apuci sa te obisnuiesti cu lumea reala ca esti aruncat imediat in Wonderland. Aici te transformi, revine rochia sau, mai bine zis, uniforma ce o aveai in primul joc si te intampina aceeasi pisica ranjita de atunci. Eh, totul pare dragut si normal la inceput in Wonderland, dar la scurt timp dupa te vei trezi ca numai intelegi nimic, dar in sensul bun al cuvatului.

Sincer, nu am mai intalnit de mult o poveste atat de fascinanta, realizata atat de bine, ca sa numai spun ca este un deliciu vizual. Pe langa asta, povestea raspunde si la intrebarile pe care primul joc vi le-a lasat in capete. Ah, sa nu uit sa precizez, pentru cei care nu au jucat primul Alice, Ameican Mcgee dovedeste ca isi respecta fanii, incluzandu-le pe disc o varianta imbunatatita HD a primului joc.  Daca nu m-ati inteles, asta insemna 2 jocuri intr-unul.

Repetand ce am zis mai devreme, o sa spun ca au existat destul de multe hibe in primul joc. Dar unii invata din greseli, iar aici acestea nu mai exista. Secventele de platforming au fost imbunatatite si prefectionate, iar sistemul de lupta si hit detection-ul se poate numi o opera de arta. Exista si un sistem de micro management ce iti permite sa imbunatatesti armele. Este un joc care, clar, apeleaza la inventivitatea ta pentru a-i descoperi secretele. Veti sta ceva timp cu sufletul la gura pentru a descoperi constant noi bucati de informatie vitala povestii.

Alice este unul dintre cel mai usor de controlat action hack and slash-uri. Asculta comenzile la miime de secunda, ceea ce face ca acel delay intre comanda si executie sa fie practic inexistent. Poate unora va va fi greu sa va obisnuiti, dar exact in momentul in care ati apasat pe butonul de atac actiunea se desfasoara pe ecran. Mecanica de joc a fost imbunatatita dramatic. Veti da de puzzle-uri in joc ce necesita micsorarea personajului, iar ca un fel de fun fact: executia miscsorarii este urmata de cateva sugituri, lucru ce m-a amuzat destul de tare. Imediat ce procesul ce miscsoarare a fost finalizat, o alta lume se dezvaluie. Anumite platforme sau hinturi desenate pe pereti nu se pot descoperi decat cand esti in aceasta forma de mini Alice. Mie mi se pare o mecanica de joc extrem de inovatoare.

Chestia ciudata acum este ca acum sariturile tale numai sunt topaieli pe cuburi ce iti dispar de sub picioare, acum Alice pluteste lasand in urma fluturasi… ciudatul este la fluturasi, care nu prea se potrivesc cu nota sinistra a jocului. Dar, pana la urma, asta face acest joc diferit, creativ si extrem de distractiv. Vor fi si cateva momente moarte, in care rezolvi un puzzle, de exemplu, dar aceste momente se termina repede si sunt usor de rezolvat.

Stiu, am un obicei sa repet anumite lucruri, dar o fac doar ca sa subliniez in mintile unora anumite aspecte, asa, ca un profesor. Prin urmare, repet, Alice este ceva aparte. Bine, niciodata nu este totul numai lapte si miere, exista si probleme. Inteligentul artificial… uneori o sa incepi sa crezi ca o pana si o rosie (da, o leguma) au mai multa minte.

O alta problema cu care ne tot intalnim in ultimul timp si pe o regasim si aici este problema cameramanului betiv, care isi face simtita prezenta mai ales pe console. Mai sunt si altele, precum miscarile haotice ale inamicilor sau luptele ce dureaza prea mult, cu toate acestea nu va fi vreo lupta care sa nu iti ramana intiparita in minte. Vei avea nevoie de o doza de creativitate, ceva reactii rapide si ceva materie cenusie pentru a finaliza acest joc. De aici mai precizez ca exista si momente 2D, dar in rest va las pe voi sa descoperiti.

Cat despre arme, multi s-au plans de absenta cartilor de joc din primul titlu, lucru care pe mine unul nu prea m-a deranjat in mod deosebit. Singura arma ce a existat si in rimul joc este, bineinteles, prietenul tau de nadejde, cutitul numit Vorpal Blade. Pe langa Vorpal Blade, ai un tocator de piper pe post de mitraliera, Hobby Horse pe post de maciuca, unde nu pot sa nu adaug cat de distrctiv este sa iti lovesti inamicii in cap cu un cal de jucarie, mai exista si un ceainic-lansator de grenade ce poate fi folosit in moduri cat mai inventive.

Toate elementele in acest joc sunt imbinate cu maiestrie pentru a aduce un joc inovator, lucru care dupa mine a fost reusit din plin.

La partea vizuala, Alice Madness Returns este la fel de diferit cum a fost si pana acum. Este un gen aparte, nu se aseamana cu nimic exisistent pe piata. Este o opera de arta. Stilul vizual este deosebit, halucinatiile si lumea in care se desfaroara il fac greu de descris, iar pe mine acest joc m-a fascinat complet, nu l-am putut lasa din mana odata inceput.

Stilul jocului este diferit de la un nivel la altul, dar intodeauna superb. Animatiile personajelor si miscarile acestora sunt fluide indiferent de actiune. Este cu adevarat o opera de arta, un deliciu vizual.

Dar pe console, din pacate, exista si probleme. Camera cateodata pur si simplu nu tine cu tine si face orice ca tu sa gresesti si sa iti smulgi parul din cap, iar texturile care se incarca mult prea greu deja strica putin deliciul. Partea buna e ca sunt foarte rare aceste probleme, asa ca nu va speriati. Bineinteles, am incercat jocul pe placile obisnuite, pe Nvidia 9600 detaliile medii au dovedit ca imi pot oferi un frame rate de 45 de cadre constante, iar pe Saphire 6970 mi-am clatit ochii cu toate detaliile la maxim.

Despre sunet nu pot sa ma plang decat de un singur lucru. Cateodata exista intarzieri in dialog, atat pe PC, cat si pe console. Dar lucrul cel mai rau aici este ca se intampla cam des…

Pe langa asta, muzica si vocile se potrivesc excelent cu atmosfera sinistra a jocului, deci cei care aveti probleme cu inima aveti grija la ce sistem audio folositi, pe mine unul reusind doar cu ajutorul unei perechi de casti sa ma faca sa sar de pe scaun. Totusi, problemele cu sunetul se pot rezolva si ar fi bine sa se rezolve, pentru ca in rest implementarea sunetului este foare bine realizata.

American Mcgee a reusit sa imbunatateasca un titlu de la care nici numai speram sa vad o continuare. Este un joc de colectie, un deliciu vizual, o experienta atat de… diferita, motive pentru care Playtech ii acorda 8,6.