Viața bate filmul: Zune HD

[galleria]

Se spune că televizorul adaugă cel puțin vreo 10 kg. Dacă este adevărat, cam același lucru face și monitorul, pe care am tot văzut diverse poze cu noul Zune HD, din toate unghiurile, încă de la lansare. Dar cu totul altceva a fost să-l văd și să mă joc cu el în realitate. Care realitate s-a dovedit de-a dreptul șocantă, Zune HD fiind cu mult mai suplu decât mi-am putut da seama din poze.

Desigur, primul lucru pe care îl vezi la Zune HD este designul, care reprezintă un imens salt înainte pentru Microsoft, comparativ cu primele Zune-uri (vă mai amintiți Zune-ul maro? Blah!). Carcasa nu este mai groasă decât a unui stick USB de ultimă generație, dimensiunile sunt exact cât trebuie pentru a sta perfect în palmă și este surprinzător de ușor. Și asta în pofida metalului, folosit generos în construcție, întreaga placa posterioară și lateralele fiind metalice. Are în total trei butoane mari și late (bine, nu prea mari, dar suficient de late): unul sub ecran, cu funcție de „home”, care te duce în interfața principală, oriunde te-ai afla în meniuri, și te și scoate din jocuri sau alte aplicații; un al doilea buton este poziționat pe latura de sus a playerului, având funcția de blocare a ecranului (la o apăsare scurtă) dar și on/off (dacă ții apăsat câteva secunde); al treilea buton este plasat pe laterala stângă având funcția de a aduce controalele media în prim plan (play/pause, next și volum). Pe latura de jos se află un conector proprietar pentru cablul USB ce face legătura cu PC-ul și conectorul standard de 3,5 mm, pentru căști.

Dincolo de aceste elemente, designul este dominat de un excelent ecran OLED de 3,3 inci, cu o rezoluție de 480 x 272 pixeli. Imaginile afișate sunt pur și simplu superbe, cu culori vibrante și o claritate excepțională a detaliilor, de unde și capabilitatea de a afișa impecabil videoclipuri HD, grație cipului grafic Tegra integrat, care, de asemenea, poate scoate filme HD la 720p pe ecranul unui televizor. Dar despre asta un pic mai târziu.

Un alt element de design remarcabil este o mică inscripție aflată pe laterala stângă, care ne transmite un „hello from seattle” la care nu putem replica decât cu un călduros „hai noroc”. Nu e „Designed in California” precum iPod-ul rival de la Apple, dar asta cred ca e un lucru foarte bun și sincer îmi place ceva mai mult ce au realizat designerii din Seattle.

Cel mai evident dintre elementele de design ale lui Zune HD rămâne, totuși, noua interfață, bazată pe atingere, zoom-uri și fade-uri, care nu este doar foarte atractivă ca aspect, ci se și mișcă extrem de bine. Zune-urile mai vechi, cu hard disc (Zune HD are stocare flash) aveau o problemă în a sincroniza thumbnail-urile atunci când făceai scroll la mare viteză, din cauza timpilor de acces la disc prea mari. Cu noua memorie bazată pe flash, problema a dispărut și poți naviga cât vrei de repede prin coperțile colecțiilor masive de muzică.

Noul firmware 3.2 al Zune-ului vine și cu un excelent mod de sortare rapidă a albumelor. Dacă la vechile Zune ca să ajungi la un album ZZ Top trebuia să navighezi prin toată colecția (chiar dacă accelerau scroll-ul pe măsură ce țineai apăsat butonul, era dificil să ajungi exact unde voiai), noua interfață îți arată un mic pătrățel pe care dacă apeși apar literele alfabetului și poți merge direct la litera dorită fără să tot băntui prin listă. O soluție cu mult mai rapidă și precisă, care presupune cel mult două apăsări și un pic de plimbat cu degetul până ajungi la albumul, piesa sau artistul pe care le cauți. Va trebui însă să te obișnuiești cu datul înapoi, pentru că nu peste tot în interfață apare intuitiva săgeata „back”. Te vei prinde foarte repede că trebuie să apeși literele mari din partea de sus a ecranului, care, chiar dacă sunt afișate doar pe jumătate, te duc la meniul anterior. Controalele media dispar apăsând pe micul Exit din partea stângă sus, ceea ce e mai mult decât evident, și apar dacă apeși pe butonul lateral sau in anumite locuri libere din interfață. În rest, mai trebuie să știi că poți naviga prin meniuri glisând orizontal cu degetul, stânga-dreapta, inclusiv din ecranul „Now Playing”. Per ansamblu, va dura de la minute la, eventual, zeci de minute pentru a te prinde cum funcționează toată interfața, în funcție și de viteza cu care de regulă îți pică fisa în cutia colectoare. Oricum e o plăcere să descoperi toate modurile în care îl poți atinge pe Zune și nu prea ai cum să rămâi blocat, apeși butonul Home și o iei de la capăt, dar nu prea vei avea nevoie să faci asta.

Destul de frustrant e că nu prea trece testul metroului, cu alte cuvinte nu poți să-i schimbi volumul fără să pornești interfața, adică să-l scoți cu totul din buzunar, chestie care în aglomerație poate fi incomodă și în Românica, pe alocuri, chiar și periculoasă. Același lucru m-a iritat și la primul iPod Touch, dar de la al doilea avea butoane dedicate de volum pe lateral. Zic nu prea pentru că poți schimba volumul și din buzunar, dar trebuie să apeși pe orbește Home apoi butonul lateral și apoi sus sau jos pe ecran (dacă nimerești în mijloc îi dai Pause) și în final să-l blochezi la loc, ceea ce e o prea mare tevatură doar pentru a da sonorul mai încet, mai ales că nimeni n-o să înțeleagă ce faci tu cu mâinile prin buzunarul de la pantaloni (în caz că-i pasă cuiva). Așa că poate e mai bine să-l scoți la vedere pentru toată operațiunea. Oricum, e enervant, pentru o funcție atât de des folosită ca schimbarea volumului (sau skip la următoarea piesă).

Cum spuneam mai sus, ecranul OLED este una dintre principalele atracții ale lui Zune HD și dacă te pasionează videoclipurile on-the-go, vei fi foarte mulțumit, dar nu și în lumină solară directă, când ecranul devine destul de ilizibil. Dar ecranele OLED consumă destul de mult, în funcție de ce anume afișează (ecranele cu mult alb consumă mult mai mult decât ecranele cu mult negru, ceea ce explică și interfața, deși eu aleg să cred că a fost o alegere deliberată a designerilor). Dar ceea ce îl face pe Zune HD să ruleze atât de ușor multimedia într-o carcasă atât de mică este micuțul dar extrem de puternicul procesor de înaltă performanță Tegra, produs de Nvidia. Procesorul a fost proiectat special pentru a rula video de înaltă definiție sau Flash și poate decoda video cu un consum de energie mult mai mic decât orice alt cipset, ceea ce înseamnă autonomie mai bună a bateriei la calitate video sporită. Poate de aceea Microsoft susține că Zune HD poate rula muzică timp de 33 de ore și video 8,5 ore (ambele fără wireless activat).

Din păcate, experiența descoperirii de muzică nouă, care este un punct forte al lui Zune, nu este disponibilă decât în America și nici acolo peste tot; am dat peste postul unui canadian care povestea cum și-a făcut el rost de Zune complet funcțional, dar cu ajutorul unui prieten din State, pe numele căruia vin facturile. Așa că nu voi insista pe acest aspect.

Dar rămân alte caracteristici cu care să ne distrăm, spre exemplu dacă glisezi ecranul principal de la stânga la dreapta, apare o lista rapidă cu albumul pe care îl asculți în acel moment, toate chestiile pe care le-ai accesat recent și cele mai noi albume adăugate. În plus poți „lipi” aici albume sau videoclipuri la care vrei să ai acces imediat, fără a mai fi nevoit să navighezi prin structura de directoare. Un gest mic, dar care contează. Foarte tare mi s-a părut și afișarea datelor despre artiști, pe care le iei direct din magazinul online Zune. Chiar și pentru trupe pe care le știi bine, nu strică o informație despre discografia completă sau biografia artiștilor.

Zune HD nu are difuzor și nici Bluetooth, deci va trebui să te limitezi la căști cu fir. Cele incluse sunt OK, dar nu senzaționale dar dacă ai favoritele tale și ții la calitatea audio, nu ezita să le folosești pe acelea. Eu unul am o pereche de intra-auriculare, tot accesorii pentru Zune, dar care îmi plac mult mai mult decât cele incluse în pachet. Zune HD suportă WMA, WMA Pro, WMA Lossless, AAC fără Fairplay DRM și, desigur, MP3. FLAC lossless audio nu, dar știe de audiobook-uri. Pe partea video, Zune suportă WMV, MPEG-4, și H.264, transcodând tot ce este peste 720p într-o calitate mai mica înainte de a le copia pe player. Dar nu visa la Divx sau Xvid. Poți scoate semnalul pe un televizor fie prin HDMI, fie prin composit, dar cablurile trebuiesc cumpărate separat. Video rulează la o calitate excelentă, exclusiv în mod landscape. Dacă ai clipuri 4:3 există un buton care le extinde pe tot ecranul, dar pentru asta taie imaginea sus și jos. Tot pe partea de hardware trebuie neapărat menționate precizia și viteza accelerometrului, care este de departe cel mai bun pe care l-am văzut până acum.

Aplicațiile lui Zune HD sunt și vor rămâne gratuite, dar vor fi scrise sau supervizate de Microsoft. Care Microsoft a excelat de data aceasta pe partea de sotfware Zune pentru PC, ajuns deja la versiunea 4.0 și pe care eu abia acum l-am descoperit. Interfața arată super-cool și oferă toate funcțiile de care ai nevoie și unele în plus de care nu știai că ai nevoie. Cum este cazul funcției Smart DJ, care alege pentru tine piese care sună asemănător, inclusiv din colecția locală de muzică. Are și un mod mini, în care funcționează la fel ca Windows Media Player 11, însă Zune este singurul soft cu care poți transfera muzică pe player, destul de surprinzător faptul că Media Playerul nu poate face asta. Dar sincer nici n-o să apuce pentru ca playerul desktop Zune mi-a plăcut atât de mult (cum mi-a plăcut pe vremuri iTunes, înainte să ia în greutate) încât rămâne, pentru moment și în viitorul previzibil, playerul implicit pentru muzică pe sistemul meu (se poate descărca de la Zune.net, dacă v-am făcut curioși).

Zune HD este un player excelent, din aproape toate punctele de vedere, dar din păcate din punctele de vedere esențiale nu poate fi testat în România. Imposibilitatea accesării magazinului Zune e un handicap (cum este și lipsa radioului HD, de care Zune e capabil) și din acest motiv nu-i pot acorda un punctaj mai mare de 9. Dar chiar și dacă ar fi fost disponibil în România, cine ar cumpăra? Hmm, poate merită chiar 9,5, după atâtea ore în care te plimbi prin meniuri fără vreun scop anume, doar pentru plăcerea de experimenta o interfață excelentă. OK, 9,5 rămâne! Ar mai fi o întrebare, la care însă nu vreau să răspund: e un iPod killer? Voi ce credeți?