Palm is back! HP lanseaza Pre 2 si webOS 2.0

de: Luminița Nițoiu
20 10. 2010

Acum stim care sunt planurile Hewlett-Packard cu software-ul webOS al Palm. Compania a dezvaluit varianta webOS 2.0 si primul dispozitiv care va rula sistemul de operare: Palm Pre 2. Telefonul va fi lansat in Franta peste doar cateva zile, pe 22 octombrie.

webOS 2.0 a fost construit pe varianta anterioara a sistemului Palm, webOS, si integreaza “multitasking adevarat”, permitand utilizatorilor sa faca rapid trecerea intre jocuri, email, calendar, navigare Internet si multe altele, fara a fi nevoiti sa inchida nici una dintre aplicatii. Pentru o mai buna administrare a activitatii, webOS 2.0 retine aplicatiile in functie de gradul in care le accesati, astfel incat, orice folositi, sa gasiti aplicatii asemanatoare pe care sa le puteti lansa imediat prin comenzi tactile.

O alta caracteristica este optiunea “Just Type”, care permite scrierea unui mesaj, a unui email, actualizarea statusului ori cautarea web fara deschiderea nici unei aplicatii. De asemenea, stabilirea unor contacte favorite atrage afisarea acestora cu prioritate in momentul cautarii in agenda sau la lansarea unor aplicatii de mesaje sau din telefon.

Si nu e tot! O alta surpriza aduce suportul Flash 10.1. Astfel pot fi accesate jocuri si continut online in Flash. In plus, webOS 2.0 va suporta mai multe elemente HTML5, inclusiv geo-localizare.

Sa ne concentram si asupra telefonului cu noul sistem de operare. Palm Pre 2 va avea un ecran multitouch de 3,1 inci (7,8 cm) – cam mic pentru unele gusturi – cu rezolutie de 320 x 480 pixeli. Telefonul este dotat cu procesor 1 GHz, tastatura slide-out QWERTY, a o camera de 5 megapixeli, GPS integrat, Wi-Fi 802.11b/g/ si Bluetooth 2.1, memorie interna de 16 GB.

Oricum, toti detinatorii de telefoane Palm vor putea trece, probabil, la versiunea 2.0 a webOS, asteptam insa un anunt oficial cu data de transfer.

[album: http://playtech.ro/wp-content/plugins/dm-albums/dm-albums.php?currdir=/wp-content/uploads/dm-albums/Palm Pre 2/]


Palm Pre 2 si webOS 2.0 reprezinta primul update major al tehnologiei mobile Palm de la achizitia de catre HP. Totusi, trebuie sa tinem cont ca atat webOS 2.0, cat si Palm Pre 2 sunt produse aflate deja in planurile Palm la momentul achizitiei, nicidecum proeicete noi ale HP. Pentru noutati va trebui probabil sa asteptam pana anul viitor.

Specificatii Palm Pre 2:

  • Culoare: Negru
  • Sistem de operare: Platforma HP webOS
  • Display: Ecran multitouch 3,1 inci, display HVGA cu rezolutie 320×480
  • Tastatura: QWERTY slide-out
  • Email, Messaging, GPS integrat
  • Camera: 5 megapixeli cu flash LED, geotagging si captura video
  • Sensori: Accelerometru, lumina ambientala si promiximate
  • Suport pentru formate media: Audio: MP3, AAC, AAC+, eAAC+, AMR, QCELP, WAV; Video: MPEG-4, H.263, H.264
  • Conectivitate wireless: Wi-Fi 802.11b/g, Bluetooth 2.1, functionalitate router Wi-Fi pentru pana la cinci dispozitive (in functie de operator)
  • Memorie: 16GB intern + suport USB
  • Autonomie: Pana la 5 ore in convorbire si 350 ore in standby
  • Conector: Incarcator/microUSB cu USB 2.0 Hi-Speed
  • Jack casti: 3,5mm stereo
  • Dimensiuni: 59,6 x 100,7 x 16,9 mm (latime x inaltime x grosime)
  • Greutate: 145 grame