Jocurile video se întorc la tabla de joc. Dar nu oricum!

de: Daniela Pichiu
28 01. 2010

Cercetătorii Roel Vertegaal și Mike Rooke de la Queen’s University din Canada vor revoluționa atât mesele de joc, cât şi jocurile de tip MMORPG (massively multiplayer online role-playing game), prin dezvoltarea unei tehnologii care permite fuzionarea meselor și a cărților de joc tradiționale cu interfața dinamică a jocului preferat.

Ideea are la bază utilizarea de cărți hexagonale cu ecran tactil conectate între ele, a unei camere și a unui proiector, care transformă fiecare carte de joc într-un mini computer capabil să afișeze imagini. Piesele ar putea fi realizate din e-ink, e-paper sau folosind tehnologia OLED. Interactivitatea acestei tehnologii constă în posibilitatea mutării plăcilor, a rotirii lor, dar și a utilizării ecranului tactil.

În pericol sunt atât mesele de joc clasice, precum „Clue” sau „Monopoly”, dar şi variantele clasice ale jocurilor MMORPG. Aşa că, Blizzard, păzea!

Sursa: Engadget