HP vs. Apple: a suporta sau a nu suporta Flash

de: Daniela Pichiu
09 03. 2010

Tableta de la HP va fi compatibilă cu filmuleţe făcute în Flash, funcţionalitate care o ridică peste nivelul iPad la capitolul redare video, potrivit unui clip postat pe Internet. În film se vorbeşte şi despre capacitatea tabletei de a rula filme HD ore în şir, pe baza bateriei încărcate.

Prin această compatibilitate, HP se află în avantaj, mai ales dacă ţinem cont de faptul că 85% din website-urile aflate în top 100 (top al Alexa.com) folosesc platforme de Flash, în timp ce 75% dintre videoclipurile urcate pe Internet sunt în Flash.

Spotul creat de cei de la HP este clar susţinut si de Adobe, fiind o critică indirectă la reticenţa Apple de a integra platforma Flash pe iPad.

În afară de conţinut, HP a evidenţiat în cadrul videoclipului şi interfaţa tabletei: o zonă de „home”, un web browser puţin modificat şi iconiţe mai mari, cu suprafaţă generoasă pentru touch. Tastatura virtuală de pe ecran va fi mai mică decât cea oferită de iPad.

Tableta HP va apărea pe piaţă după lansarea iPad, stabilită pentru luna aprilie.


Sursa: Electronista