Gadget WWI: Microsoft-Adobe vs. Apple

de: Luminița Nițoiu
08 10. 2010

Ca Apple a devenit o amenintare pentru celelalte companii de profil se stie. De fapt, fiecare companie mare este o amenintare pentru celelalte. Dar de cand a aparut si ultima generatie de iPhone si mai ales de cand Apple a refuzat cu tot inadinsul acceptarea Flash, parca lucrurile s-au precipitat putin. Ei bine, Adobe a discutat cu Microsoft despre o posibila colaborare impotriva imperiului “iApple”. Vizat este in special segmentul mobil, unde influenta Apple isi gaseste cu greu contra-balanta integrata (design, servicii, performanta).

Una dintre variantele discutate de cele doua companii a fost optiunea cumpararii Adobe de catre Microsoft, desi inca nu se stie cat de serios a fost abordat subiectul. De fapt, cel mai probabil, au fost luate in considerare optiunile cele mai bune pentru a tine piept Apple. Discutiile au avut loc in cadrul unei “intalniri restranse a reprezentantilor” Micosoft si Adobe, potrivit New York Times, dar de la care nu au lipsit, desigur, sefii Steven Ballmer si Shantanu Narayen.

„Adobe si Microsoft au in comun milioane de clienti in toata lumea, iar directorii executivi ai celor doua companii se mai inatlnesc din cand in cand”, le-a spus celor de Times un purtator de cuvant Adobe. Bineinteles, orice comentariu despre subiectul discutiilor a fost evitat. Oricum, ideea achizitionarii Adobe a incoltit la Microsoft in urma cu mai multi ani, insa a fost imposibil de pus in practica, din cauza regulilor anti-competitie americane.

Adobe a avut cu siguranta un soc la refuzul Steve Jobs de a integra Flash in dispozitivele sale mobile pe criterii de slaba performanta. Momentul a fost, totusi, folosit de multi producatori, care s-au grabit sa integreze cu fanfara Flash in dispozitivele lor mobile, ca avantaj competitiv fata de mobilele Apple. Totusi, lipsa Flash de pe iPhone, de exemplu, nu s-a dovedit un obstacol in calea vanzarilor.

Microsoft, la randul sau, tinteste foarte sus cu noul Windows Phone 7, a carui lansare va fi peste doar cateva zile. Prin WP7, Microsoft vizeaza o atacare a segmentului telefoanelor mobile, mai ales ca deja sunt multi producatori care s-au aratat interesati de noul sistem de operare – primele telefoane care vor beneficia de WP7 vor fi HTC Mondrian si HD7, LG Optimus 7 si Samsung Cetus. In plus, este vizata si zona tabletelor, pentru concurenta directa cu iPad. Windows Phone 7 va avea suport Flash indiferent de rezultatele negocierilor Microsoft-Adobe. In prezent, singura platforma care ofera Flash 10.1 complet este Android.

Pe de alta parte, Apple inca are o dependenta destul de mare de aplicatiile Adobe Creative Suite, iar o migrare catre Windows a artistilor si designer-ilor ar avea cu siguranta un puternic impact negativ.

Ca urmeaza o noua batalie este mai mult decat evident. Dar in ce masura va fi si cea decisiva a acestui razboi pare destul de greu de estimat in acest moment. Dimensiunea combatantilor nu este deloc de neglijat si o aritmetica simpla nu va rezolva o ecuatie matematica cu atat de multe variabile, intre care cea mai volatila pare preferinta publicului, care nu pare sa fi sesizat ca Apple nu mai este demult challenger-ul simpatic, ci unul dintre greii care-si apara centura.


UPDATE:

N-au trecut nici 24 de ore de la vestea posibilului acord Microsoft-Adobe, iar actiunile Adobe au si crescut cu 12%!