Flash Player 10.1 are Beta 3, pentru teste hardware

de: Daniela Pichiu
25 02. 2010

Adobe lansează o variantă Beta 3 a Flash Player 10.1 pentru platformele Windows, Macintosh şi Linux. Versiunea, deja disponibilă pentru descărcare, este destinată dezvoltatorilor, pentru a testa compatibilitatea noilor produse hardware apărute, şi are suport pentru procesoarele grafice integrate Intel GMA 500. Update-ul va permite redarea fişierelor în format video HD bazate pe Flash pe multe netbookuri care nu puteau face acest lucru cu versiunile anterioare, inclusiv modele mici precum Sony VAIO P.

Testele preliminare realizate pe ASUS UL20A (echipat cu procesor grafic Intel GMA 4500) au arătat rezultate nu prea bune în momentul redării video de 1080p în mod full screen. În afară de acest lucru, nicio diferenţă nu a mai fost observată faţă de versiunile anterioare ale softului Flash.

Noul plugin a fost testat şi pe tabletă ASUS EeePC T91MT cu GMA 500, iar fişierele video 720p video sunt redate cursiv.

Pentru acest an, Adobe mai pregăteşte versiuni beta publice pentru Google Android şi Symbian OS, aşteptate în această primăvară.


Sursa: Electronista