De ce îmi lipsește Xperia X10? [Review]
Sincer, nu mă dau în vânt după telefoanele cu ecrane imense. Cu toate că oferă atât de mult spațiu de joacă pe ecran și de regulă sunt smartphones, deci au destul software interesant, pe mine unul nu m-au convins. Nu să le folosesc, ceea ce trebuie să admit că este o plăcere, ci să le port după mine peste tot. Și asta în primul rând din comoditate, pentru că nu am surprize când mă așez, telefonul fiind în buzunar, și pentru că tendința spre miniaturizare extremă pe care a avut-o tehnologia mobilă acum ceva vreme, a lăsat în urmă terminale suple și compacte capabile să facă totul într-un spațiu redus. Știu ce poate oferi în plus ecranul mare, dar cumva n-am renunțat niciodată la compactele mele. Dar de câte ori am avut ocazia să testez un telefon cu ecran mare a fost un adevărat party. Telefonul pe care îl foloseam la acel moment, lua o pauză de câteva zile, urmând un adevărat festin multimedia, cu filmulețe în toate formatele, la care mă uitam prin metrou (cu toate că la clipurile din telefonul obișnuit abia dacă mă uit), în sfârșit, exact genul de utilizare pe care îl vezi prin clipurile de marketing, dar nu prea se întâmplă și în cotidian. După care revii la telefonul familiar și totul este așa cum trebuie.
Ei bine, cu Sony Ericsson Xperia X10, nu am avut prea mult timp la dispoziție pentru teste și deci nu prea a fost un party multimedia, dar revenirea la telefonul obișnuit parcă nu s-a petrecut la fel de lin și, la câteva zile după ce l-am returnat, încă mă mai întreb de ce îmi lipsește?
Design, construcție și dimensiuni
Să fie oare designul? Cei de la Sony Ericsson au excelat întotdeauna la capitolul ăsta, iar în cazul lui Xperia X10 s-au ocupat de fiecare detaliu pe îndelete, ceea ce se vede de la distanță. Limitările în materie de design pe care le poate impune o suprafață mare par să fi fost eludate cu măiestrie de designerii Xperia, care au reușit creeze un volum suplu și pe cât de compact a permis-o dimensiunea fizică a display-ului. Rezultatul mi se pare remarcabil, X10 fiind un telefon pe care trebuie să-l atingi, după care trebuie să-l mai atingi odată și tot așa…
Sub nici o formă nu-l poți acuza că ar fi un telefon mic, la 119 x 63 x 13 mm, dar cumva își găsește perfect locul în palmă, și poate fi operat ușor cu o singură mână, deși mult mai plăcut mi s-a părut cu două. Dimensiunile destul de mari nu-l fac un candidat foarte potrivit pentru buzunarul blugilor, dar cum moda masculină a momentului admite atâtea forme de „poșetuțe”, o soluție cu siguranță te așteaptă la primul mall ce-ți iese în cale.
Nu l-am prea plimbat pe X10 așa că nici nu am ajuns la vreunul dintre inconvenientele clasice, de genul scoate mastodontul din buzunar dacă ești așezat într-un metrou aglomerat înainte să pierzi apelul sau umblă la volum cu minimum de bătaie de cap (ceea ce pentru mine reprezintă relevantul „test al metroului”, pe care mă tem că X10 l-ar fi trecut doar la partea cu volumul).
Constructiv, Xperia X10 beneficiază de materiale de cea mai bună calitate, chiar dacă vorbim de plastic. Pare un telefon suficient de rigid (dar n-aș risca să-l port în buzunarul de la spate al blugilor deși la dimensiuni se asortează cu portmoneul), solid construit și cu finisaje atent lucrate. Faptul că a fost folosit plasticul scade substanțial greutatea aparatului, un alt lucru bun.
Dar lucrul pe care l-am apreciat cel mai mult la acest design este minimalismul comenzilor. Pe panoul frontal, ai doar trei butoane: Menu, Home și Back. Pe latura dreaptă, o clapetă discretă funcționează drept selector de volum sau zoom pentru cameră și mai ai un buton pentru lansarea camerei și declanșator. Pe latura stânga nu ai absolut nici un buton, iar pe latura de sus se află butonul de pornire/oprire/blocare și conectorul microUSB. O soluție delicios de simplă și elegantă
Interfață
Și să vezi ce interfață a făcut… cam așa ar trebui să vă descriu ce a simțit Xperia X10 când a dat de de degetele mele. Care, să fiu sincer, n-au mai atins un Android. Și dacă acum câțiva ani mi-ați fi spus că o să-mi placă să pun degetele pe un Android, să le plimb ușor pe el și, din loc în loc, să-l apăs și cu greu o să-l mai las din mână, cu toată proverbiala mea sociabilitate, ne-am fi retras urgent ambasadorii. Dar ați fi avut dreptate, pentru că primul Android de la Sony Ericsson este realmente spectaculos.
E drept că rulează versiunea 1.6 a sistemului de operare, deci vor exista și limitările ei specifice, dintre care deranjante ar putea fi două: limitarea numărului de culori afișate la 65 de mii și lipsa suportului pentru multi-touch. Dacă prima va fi lesne corectată de un, se pare, iminent update la versiunea 2.1, cea de-a doua nu, pentru că se pare că este de natură hardware.
Și n-ai zice asta când te uiți la superbul ecran de 4 inch al lui Xperia X10, de altfel și cel mai mare ecran pe care rulează Androidul (mă rog, pe un telefon, desigur), cu o rezoluție de 854 x 480 pixeli. Touchscreen-ul capacitiv face operarea sa o plăcere, răspunzând foarte prompt la comenzi. Vizibilitatea în variate condiții de iluminare este impresionantă, în special în lumină naturală, iar calitatea imaginii este – cum altfel? – superbă.
Interfața propriu-zisă se bazează pe cea standard a Android-ului și este extrem de funcțională și personalizabilă, cu trei panel-uri pentru homescreen ce pot conține shortcut-uri și widget-uri după pofta inimii, apoi meniul principal, care glisează de jos în sus pe panoul central, și zona notificărilor, care glisează de sus în jos.
Pe lângă interfața personalizată a Androidului, XP10 vine cu alte două excelente producții, una care administrează toate comunicațiile sistemului și o alta rezervată, natural, zonei multimedia.
Timescape este hub-ul central de comunicații al întregului sistem și vine sub forma inedită a așa numitelor „splines” care sunt un fel de tile-uri. Na, că am explicat-o și pe asta! Practic, orice tip de comunicație, de la simplu apel sau SMS, la postare pe o rețea socială sau update de status, tot ce faci în sistem ia forma unei mici plăcuțe care se așează peste precedenta, oferindu-ți în final un excelent timeline al comunicării tale. Poți rafina căutările, selectând un singur tip de mesaje. Suportul pentru Facebook și Twitter este integrat și Timescape va arăta toate update-urile contactelor tale.
Timescape se poate seta și drept interfață implicită, caz în care folderele de jos trec undeva în partea de sus a ecranului și jos apar scurtături spre Mediascape, phonebook, messaging, dialer. Dacă faci slide cu degetul, poți comuta între nouă ecrane diferite, dar toate legate de comunicare, deci nu ai acces și la widgeturi și la celealte scurtături din interfața Androidului.
Mediascape face pentru multimedia ceea ce Timescape face pentru comunicații, agregând într-un singur loc toate elementele media din telefon, dar nu poate deveni o interfață alternativă pentru Xperia. În schimb este un excelent browser, player și organizator pentru tot conținutul pe care îl poate reda Xperia. Și spun asta pentru că Android nu suportă, spre exemplu, filme DivX sau XviD (pe care nici măcar nu le afișează ca simple fișiere). Mediascape pune la lucru puternicul procesor Snapgradon de 1 Ghz
Conținutul este structurat pe trei mari categorii: Music, Video și Photo, iar una dintre caracteristicile interesante este că dacă vei conecta X10 la un cont de Facebook/Picasa/Flickr, în partea de jos a ecranului Mediascape va apărea conținutul web. Din ecranele principale ale fiecărei categorii se ajunge mai departe la galerii, player sau vizualizator cu ajutorul butonului More. Odată selectată o poză dintr-o galerie, dacă înclini telefonul intră în funcțiune și accelerometrul. Navigarea prin poze poate avea un oarecare lag, dar zoom-ul merge OK, chiar dacă nu ai gesturi multiple la dispoziție.
O mențiune specială și pentru playerul audio, care se aude pur și simplu excelent, dar, fiind vorba de un Sony Ericsson, nu mă miră cu nimic, pentru că rareori am întâlnit un terminal de la ei care să nu exceleze pe partea audio.
La capitolul aplicații ai la dispoziție, desigur, o suită de aplicații Google, la care se adaugă alte aproximativ 30.000, disponibile la Android Market, care nu doar că este în continuă creștere, dar are și cel mai mare procentaj de aplicații gratuite dintre toate platformele similare. Poți găsi pe acolo de la aplicații care îți transformă telefonul într-o sabie laser, la aplicații complexe destinate oamenilor de afaceri. Sistemul la care am avut acces fiind unul de test, nu știu exact cu ce set de aplicații a sosit inițial, dar cu puțină răbdare poți găsi pe Android Market exact ce ai nevoie, toate aplicațiile fiind bine organizate pe categorii care sunt ușor de parcurs.
X10 are o tastatură virtuală, destul de confortabilă dar nu imună la unele erori de tastare, așa că, dacă nu poți trăi fără porția zilnică de SMS-uri, va trebui să te adaptezi la rigorile unei tastaturi virtuale, ceea ce nu este chiar comod pentru toată lumea.
Autonomia bateriei, care este una de cea mai mare capacitate disponibilă la ora actuală pe piață, o Li-Po 1500 mAh (BST-41), nu va depăși o zi în condiții normale de funcționare, oricât ai încerca să economisești curentul, dar să pui telefonul/telefoanele la încărcat este deja un ritual de seară pentru mulți dintre noi, deci n-ar trebui să fie așa o problemă.
Specificații:
– Rețea GSM 850 / 900 / 1800 / 1900 HSDPA 900 / 1900 / 2100 HSDPA 1700 / 2100 / 900
– Dimensiuni 119 x 63 x 13 mm
– Greutate 135 g
– Ecran Tip TFT, 262K culori, touchscreen capacitiv, dimensiune 854 x 480 pixeli, 4.0 inci
– Senzor accelerometru
– Suprafata rezistenta la zgarieturi
– Timescape/Mediascape UI
– Memorie interna 1GB, 384 MB RAM
– Slot card de memorie microSD (TransFlash) pana la maxim 16GB, 8GB inclus
– GPRS Clasa 10 (4+1/3+2 slots), 32 – 48 kbps Browser WAP 2.0/HTML (NetFront), RSS reader
– Carcasa Sensous Black (Negru), Luster White (Alb)
– Camera 8 MP, 3264×2448 pixeli, autofocus, LED flash
– Geo-tagging
– Stabilizator imagine
– Detectarea fetei si a zambetului
– Sistem de operare Android OS, v1.6 (Donut)
– Procesor Qualcomm QSD8250 Snapdragon 1 GHz
– Acumulator Li-Po 1500 mAh (BST-41)
– Alte functii: * Receptor GPS incorporat * Funcție s-GPS * Imagini camera cu autorotație, detectare zâmbet * Navigator Wayfinder * Walkman player * Java MIDP 2.0 * FM radio cu RDS -MP3/AAC/MPEG4 player * TrackID music recognition * Editor imagini/blogging * Organiser * Reportofon * Ieșire audio Jack 3.5 mm * Jocuri bazate pe mișcarea mâinii * Control prin mișcare