The Witcher 2: Assassins of Kings
Probabil știți deja că cei de la CDProject ne pregătesc un nou capitol din ”viața tumultuoasă” a lui Geralt. RPG-ul se va baza pe un nou engine, creat special pentru Witcher 2 și va avea o poveste mai captivantă decât primul.
Filmulețul este de-a dreptul încântător, însă producătorii avertizează că el a fost realizat acum șase luni și nu prezintă nici pe departe calitatea ce-o va avea jocul final (OMG) și nici nu se leagă de atuul principal al jocului-povestea.
Când îl auzi pe Geralt în filmuleț, vei intra nițel la bănuieli, de aceea producătorii țin să ne liniștească, declarând că vocile personajelor principale din jocul final nu vor avea cusur și nu vor fi în niciun caz cele din video.
Echipa care dezvoltă The Witcher 2, este aceeași care s-a ocupat și de predecesorul său. Deocamdată producătorii își concentrază eforturile pe versiunea de PC. Data de lansare a jocului nu este încă stabilită și nici cerințele de sistem.