Pe urmele fiecăruia cu Google Latitude

de: Luminița Nițoiu
11 07. 2009

Google a adăugat aplicației gratuite Latitude o trăsătură opțională pentru aparate mobile, care permite utilizatorilor să descopere pe unde s-au plimbat cunoscuți ai lor. Momentan, informația este accesibilă numai indivizilor, însă funcționalitatea dă semne de aplicabilitate în diverse moduri, dacă sharing-ul va fi permis – părinți care își vor putea urmări copiii sau companii de livrare care îşi vor putea verifica angajații. Însă toate până la un punct.

Chiar dacă inițial, la începutul anului când a fost introdusă, aplicația era concepută pentru ca prietenii să afle informații despre zona în care sunt şi să se contacteze apoi prin SMS, IM sau să se sune când sunt în apropiere, acum posibilitățile de mișcare sunt mai mari. Prin adăugarea unei noi caracteristici de istorie a zonelor, iar utilizatorii îşi pot stoca, vizualiza și administra propriile trasee trecute. Traseul poate fi revizualizat sau chiar șters. Totuși, Location History poate fi folosită doar în scop personal, istoria traseelor nu este dezvăluită şi altor persoane. Așadar, cei care vor să îşi verifice copiii sau angajații, după caz, pot face acest lucru doar în momentul respectiv, retroactivul nu funcționează. Însă pe viitor…

Opțiunea a fost adăugată la solicitarea utilizatorilor, după cum spune Chris Lambert, inginer software la Google. Și tot la cererea lor a fost pusă la punct şi posibilitatea de a fi anunțat când prietenii au ajuns în apropiere, prin Google Location Alerts, evitând astfel verificarea permanentă a aplicației pentru reactualizarea traseului.

Ce ar mai trebui menționat aici este un mic detaliu.. faptul că Google Latitude nu include deocamdată şi România pe harta. Dar, cum Cehia, Polonia, Slovenia, Rusia deja există, putem spera că în cel mai scurt timp şi utilizatorii români, bulgari, unguri vor fi invitați să se joace cu aplicația. Deocamdată nu vă lăsați derutați de poza cu harta Bucureștiului – nu este accesabilă, dar e un semn!

Sursa: TechNewsWorld