Cristian Cojocaru

Cristian Cojocaru - Redactor

Un om are mai multe pasiuni. Ale mele fac parte din domeniul artei, al informației și al tehnolgiei astfel că am reușit să le îmbin pe toate acestea într-una singura: Playtech.

Am terminat Facultatea de Jurnalism, am urmat apoi un master in filosofie, pentru ca ]n cele din urmă să ajung să fac ce îmi place mai mult: să mă documentez și să îmi pun gândurile ”pe hârtie” pentru oameni.

Drumul meu la Playtech a început în 2019 și sper ca această colaborare să mă împlinească atât profesional cât și ca om.

Email
Primul copil născut în spațiu: cât suntem de aproape de scenariul SF

24 mai 2021
Actualizarea de la Tinder care te va pune pe gânduri: ce problemă rezolvă dezvoltatorii acum

Sistemul GPS selenar: noul plan al Agenției Spațiale Europene

Ce sunt tobele cuantice: cum ar putea revoluționa industria IT

Cercetătorii dezvoltă un nou tip de procesor: efectul neașteptat în domeniul IT

Magazinul Google a fost compromis: 100 de milioane de conturi expuse

Experimentul cu al șaselea deget: răspunsul organismului uman, surprinzător

Hackerii pun ochii pe cloud: milioane de sisteme, vulnerabile

22 mai 2021
Băncile importante renunță la criptomonede: motivul din spatele deciziei

Cele mai rapide păsări călătoare: distanța parcursă în doar 9 zile

Electronicele și electrocasnicele se strică mult mai repede acum: motivul pe care nu îl știai

Remember: Ion Dichiseanu. Filmele care l-au făcut celebru pe marele actor român

21 mai 2021
Ce a apărut în magazinele Digi | RCS-RDS din țară. Românii vor avea o surpriză

20 mai 2021
7 lucruri pe care nu le știai despre Marea Neagră. Ce secrete ascunde

Kia lansează primul SUV electric: rolul realității augmentate, fascinant