REVIEW Fjord – Cum să mănânci lent ciorbă românească, dar în norvegiană. Conservatorismul sau progresismul? Cine câștigă lupta în filmul lui Cristian Mungiu

De când a câștigat Palme d’Or, Fjord, cel mai recent film semnat de Cristian Mungiu, a devenit noua senzație deopotrivă printre devoratorii de cinema, dar și curioși.

Așadar, acestea fiind spuse, misiunea unei recenzii pentru acest film devine una destul de grea, mai ales atunci când riscă să se ducă în categoria „opinie nepopulară”.

Ca tot cinefilul, dar și curiosul, am fost și eu sâmbătă să văd Fjord, chiar dacă subiectul, pe care îl știam deja din presă generalistă de ani de zile, nu era tocmai pe lista mea de „must see”, fiind, la momentul respectiv, de-a dreptul saturată de scandalul care a stat luni de zile pe burtiere și prin titluri. Într-o notă distractivă, atunci când credeam că am scăpat, hop, scoate Mungiu film despre asta.

Fjord, un ping pong între conservatorism și progresism

Firește, am observat ping pong-ul dintre conservatorism și progresism care mută vina ba pe o tabără, ba pe alta, așa cum au remarcat deja mulți urmăritori.

Vezi și:

Locul de muncă unde ai şase luni libere pe an și ești plătit și când stai acasă. Nu ai nevoie de facultate, meseria atrage tot mai mulți tineri

Mingea se duce când colo, când dincolo, încercând să te convingă (a se citi „influența”) pe rând unde se află dreptatea, de fapt. Problema nu e acest ping pong emoțional, ci faptul că, până la sfârșitul filmului, mingea rămâne aproape fără drept de apel într-una dintre tabere. O zonă neutră, zic eu, ar fi făcut din această tactică o mișcare de geniu – din nou, vorbim despre părerea mea.

Ca să explic mai în detaliu, de felul meu, sunt adepta griului și nu cred că, atunci când două entități diametral opuse în ceea ce privește valorile morale se contrazic, dreptate se află exclusiv într-o singură direcție; cred în puncte de vedere, în dialog, de aici vin realele soluții.

Problema pe care o văd eu e tocmai lipsa griului. E când alb, când negru, iar la sfârșit se conturează culoarea câștigătoare care, dacă este să mă întrebi, reușește să dea apă la moară unei categorii de români care, dacă ar avea această putere (iar într-o zi posibil chiar să o capete), ar scoate din constituție noțiunea de „stat laic”, iar acest lucru ar fi cel mai puțin grav lucru din toate cele care s-ar putea întâmpla – dar poate exagerez eu.

Vezi și:

„Fjord”, filmul lui Mungiu care arată ca un blockbuster pe streaming: INTERVIU EXCLUSIV cu Andu Radu, coloristul român din spatele imaginii, despre Dolby Vision, AI și Cannes

„Fjord”, filmul care l-a dus pe Cristian Mungiu din nou pe vârful Cannes, are primele teasere oficiale: Sebastian Stan și Renate Reinsve într-o dramă cu miză uriașă VIDEO

Ce a făcut Cristian Mungiu cu Fjord mi se pare un joc extrem de periculos, chiar dacă, în sufletul meu, pot să sper că nu a fost intenționat (aș spera asta gândindu-mă, totuși, la „4, 3, 2”). Fie el intenționat sau nu, am ieșit din sala de cinema cu un sentiment de tristețe întrucât începeam să anticipez postările laudative venite din partea ultrareligioșilor, lucru care s-a și întâmplat în cele din urmă.

Despre ciorba românească, dar mâncată în norvegiană

Nu, în Fjord nu mănâncă nimeni ciorbă (sau nu am observat eu ce aveau oamenii în farfurie), însă dacă ai văzut mai multe filme românești la viața ta, în care o scenă care ar fi trebuit să țină maxim zece secunde se transformă într-una de zece minute în care auzi plescăit, sorbit, râgâit, linguri troncănite de farfurie, totul pe fundal de faianță albă, știi prea bine la ce mă refer.

Mungiu a reușit să mă chinuie cu ceva ce, probabil, s-a vrut a fi slow-burn, dar tot ce am perceput eu să fie ar fi slow motion. Nu mă înțelege greșit, nu m-am dus gata plictisită la cinema, ba dimpotrivă, cu tot entuziasmul omului care voia să afle pentru ce a primit un film românesc Palme d’Or, dar între timp mi s-a întâmplat asta.

Scenele îngrozitor de lungi au fost, însă, îndulcite de peisajele absolut superbe filmate în Norvegia, dar și de arta fotografică pusă în practică cu reală măiestrie.

În copilărie, la bunica, în camera în care dormeam, aveam tablouri cu peisaje la care mă uitam zeci de minute înainte să adorm, iar imaginile din Fjord m-au dus cu gândul la acele momente care nu se vor mai întoarce niciodată în viața mea, iar pentru asta, nu pot să zic decât „mulțumesc”. Totuși, pentru că tot veni vorba de peisaje, poate mi-aș fi dorit ca ideea de avalanșă să fie exploatată mai mult.

Sebastian Stan și Renate Reinsve, „de mare angajament”

De sâmbătă, de la vizionarea Fjord, am tot auzit păreri potrivit cărora, Sebastian Stan nu ar fi livrat musai așa cum trebuie, dar eu aș îndrăzni să vin cu o părere diferită. Mihai Gheorghiu este, prin natura lui, un personaj liniar, aproape plictisitor, iar Stan reușește să portretizeze fix asta. Faptul că pare să nu transmită este cât se poate de intenționat, în opinia mea, iar paradoxul poate fi întocmai acesta: transmite tocmai pentru că nu transmite; nu trebuie să transmită.

Să ni-l amintim în The Apprentice, în care a jucat rolul lui Donald Trump, sau în Fresh, unde Sebastian Stan a interpretat rolul unui criminal în serie. Să mai zic, de asemenea, și despre cum s-a transformat aproapre unu la unu în controversatul rocker Tommy Lee în și mai controversatul Pam & Tommy?

Așadar, dacă s-a putut transforma în toate aceste personaje, categoric s-a transformat așa cum a fost nevoie în Mihai Gheorghiu.

Cât despre Renate Reinsve: „and the Oscar goes to…”. Actrița reușește să completeze liniaritatea personajului lui Stan întocmai cu emoția care părea să-i lipsească primului, iar asta mi s-a părut de-a dreptul magistral.

Merită, până la urmă, să urmărești Fjord?

Absolut! Indiferent cu cine ajungi să empatizezi la final, influențat sau nu de film ori poate de propriile convingeri, Fjord trebuie văzut și-am să-ți explic de ce: pentru o părere asumată, indiferent cât de subiectivă ajunge să fie ea.

N-am putut suporta absolut niciodată datul cu părerea înainte să citești o carte, să vezi un film, mi se pare o practică de o superficialitate proverbială. Cu toate că am ieșit cu un gust amar din sala de cinema, nu regret câtuși de puțin decizia de a-l vedea.

Nu în ultimul rând, Fjord trebuie văzut pentru cultura generală. A câștigat, până la urmă, un mare premiu.

Până una alta, să ne bucurăm că, în 2026, în societatea noastra polarizată, eu am dreptul să scriu această recenzie exact așa cum am scris-o, profund părtinitoare propriului set de valori morale, iar altcineva poate afirma cu tărie că este cel mai bun film românesc din toate timpurile.

Important rămâne să continuăm să avem dreptul la păreri… atât timp cât ele nu fac rău nimănui.

Tratamentul care ar putea schimba lupta împotriva lupusului. Rezultate neașteptate obținute la pacienți cu forme severe ale bolii