„Furie și seducție”, anatomia unei crime născute din rană. De ce să te uiți la noul serial „Furious” de pe Disney+ REVIEW

„Furie și seducție”, anatomia unei crime născute din rană. De ce să te uiți la noul serial „Furious” de pe Disney+ REVIEW
RECENZIE
Foto - Disney+

Disney+ începe să devină o destinație tot mai interesantă pentru thrillere adulte, iar noul serial „Furie și seducție” („Furious”) confirmă direcția. Producția urmărește confruntarea dintre o agentă FBI și o criminală în serie extrem de calculată. Primele trei episoade sunt deja disponibile pe Disney+, iar eu le-am urmărit fără pauză. Nu pentru că serialul ar forța suspansul, ci pentru că știe exact când să schimbe perspectiva și când să arunce o informație care răstoarnă tot ce credeai că ai înțeles.

Mi-a plăcut totul încă din primul episod. Este un serial foarte bun, întunecat și suficient de original încât să nu pară încă o copie după producțiile polițiste americane pe care le-am văzut de zeci de ori. Există o crimă, o investigație și o vânătoare de tipul „șoarecele și pisica”, dar personajele sunt mai complicate decât par. În plus, fiecare episod se termină cu un twist care te face să-l pornești imediat pe următorul. Din păcate, după episodul trei, butonul pentru continuare nu mai există încă.

O criminală în serie diferită de tiparul obișnuit

Povestea o urmărește pe Alice Black, interpretată de Emmy Rossum. Alice a fost detectiv în cadrul NYPD, dar lucrează acum pentru FBI, într-o poziție mult sub pregătirea și experiența sa. Când apare un caz suspect, instinctul îi spune că nu este vorba despre o simplă supradoză. Detaliile o conduc către alte morți și către posibilitatea existenței unei criminale în serie.

Aici apare unul dintre elementele care mi s-au părut cele mai interesante. Genul este plin de bărbați criminali în serie, de la ucigași geniali și manipulatori până la monștri care își transformă victimele în trofee. Femeile sunt, de cele mai multe ori, victimele, anchetatoarele sau persoanele care trebuie salvate. „Furie și seducție” inversează această formulă. Catherine, interpretată de Lola Petticrew, este calmă, metodică și capabilă să devină exact persoana pe care victima vrea să o vadă.

Serialul de pe Disney+ nu încearcă să ascundă mult timp identitatea criminalei. Nu acesta este marele mister. Întrebarea importantă este de ce ucide, cum își alege victimele și până unde este dispusă să meargă. Din acest punct de vedere, producția funcționează mai degrabă ca un thriller psihologic decât ca o anchetă clasică de tip „cine este criminalul?”. Este o abordare care îi oferă personalitate și care îl diferențiază de alte seriale despre criminali în serie.

Emmy Rossum și Lola Petticrew duc serialul în spate

Emmy Rossum este foarte bună în rolul lui Alice. Personajul său nu este agenta federală impecabilă, care intră într-o cameră și rezolvă cazul după ce privește două fotografii. Alice este impulsivă. Are un trecut dureros. Ia decizii discutabile și pare atrasă de situațiile periculoase, chiar și atunci când știe că ar trebui să se retragă. Rossum îi oferă suficientă vulnerabilitate încât să nu devină o simplă eroină dură, construită după un șablon.

Lola Petticrew este însă marea surpriză. Catherine poate părea fragilă, copilăroasă sau complet inofensivă. Apoi, într-o fracțiune de secundă, expresia i se schimbă. Nu are nevoie de discursuri amenințătoare sau de scene exagerat de violente. O privire este suficientă. Actingul este foarte bun tocmai fiindcă personajul nu este jucat într-o singură notă. Catherine poate fi înfricoșătoare, stranie și surprinzător de umană în aceeași scenă.

Distribuția secundară este la fel de bine aleasă. Scoot McNairy îl interpretează pe Danny Kelly, detectivul care îi cere ajutorul lui Alice. Quincy Tyler Bernstine este Nora Washington, o agentă FBI experimentată, cinică și epuizată de cazurile pe care sistemul pare că preferă să le ascundă. Jake Lacy îl joacă pe Marshall, fostul partener al lui Alice, un polițist a cărui legătură cu protagonista este mult mai complicată decât pare inițial.

Un thriller despre furie, traumă și un sistem care nu funcționează

„Furie și seducție” nu este doar despre urmărirea unei criminale. Serialul vorbește despre abuz, trafic de persoane și despre instituțiile care ar trebui să protejeze victimele, dar ajung să le abandoneze. Subiectele sunt grele, însă primele trei episoade nu transformă suferința într-un spectacol gratuit. Violența există, dar nu este filmată ostentativ. Tensiunea vine mai ales din ceea ce descoperă personajele.

Mi-a plăcut și faptul că serialul nu îți spune clar cine este „personajul bun”. Alice lucrează în interiorul legii, dar încalcă reguli și pare să înțeleagă furia persoanei pe care o urmărește. Catherine este o criminală, însă victimele sale nu sunt alese întâmplător. Producția te împinge într-o zonă morală inconfortabilă. Nu îți cere neapărat să o susții, dar te face să înțelegi de unde vine furia sa.

Relația dintre Alice și Catherine amintește pe alocuri de jocul psihologic din „Killing Eve”, fără să fie o copie. Cele două femei par opuse, dar primele episoade sugerează că au mai multe lucruri în comun decât ar vrea să recunoască. Ambele au fost afectate de violență. Ambele caută dreptate. Diferența este metoda. Este genul de dinamică pe care vreau să o văd dezvoltată până la final, mai ales într-un thriller polițist care refuză răspunsurile simple.

Fiecare episod îți schimbă teoria

Ritmul primelor trei episoade este foarte bun. Serialul nu pierde timpul cu introduceri interminabile. Cazul începe repede, iar informațiile sunt oferite treptat. De fiecare dată când crezi că ai înțeles motivația unui personaj, apare o scenă care schimbă totul. Twisturile nu par introduse doar pentru efect. Ele modifică relațiile dintre personaje și dau o altă semnificație lucrurilor văzute anterior.

Primul episod stabilește jocul. Al doilea îl complică. Al treilea începe să lege investigația de trecutul lui Alice și de originile Catherinei. Fiecare se încheie exact în momentul în care lucrurile devin și mai interesante. Nu vreau să intru în detalii, pentru că serialul funcționează cel mai bine când știi cât mai puține despre direcția cazului.

Creatorul serialului este Elizabeth Meriwether, cunoscută pentru „New Girl”, „The Dropout” și „Dying for Sex” (Disney+). Ea a scris și a produs executiv „Furie și seducție”. Emmy Rossum este, de asemenea, producător executiv, alături de Ronald Bass, Matt Olmstead și Sam Hoffman. Brian Kirk, cunoscut pentru producții precum „Game of Thrones” și „Luther”, a regizat primele două episoade și este producător executiv.

Disney+ ar fi trebuit să lanseze toate episoadele odată

Sezonul are opt episoade. Disney+ a publicat momentan doar primele trei, urmând ca restul să apară săptămânal. Înțeleg strategia. Formula păstrează serialul în discuție mai mult timp. În cazul unei producții ca aceasta, însă, sistemul mi se pare frustrant. Este un thriller construit pe revelații și finaluri în suspans, deci aproape cere să fie urmărit într-un maraton.

Aș fi preferat ca toate episoadele să fie lansate deodată. După al treilea episod, povestea abia începe să-și arate adevărata amploare. Sunt mai multe fire deschise, iar relația dintre Alice și Catherine devine tot mai interesantă.

Chiar și așa, „Furie și seducție” merită văzut. Este original, tensionat și foarte bine jucat. Are o criminală în serie atipică, o protagonistă imperfectă și un caz care devine mai complex cu fiecare episod. Dacă îți plac producțiile care combină ancheta cu jocurile psihologice și personajele ambigue, acesta este unul dintre cele mai promițătoare seriale de pe Disney+ din această perioadă.