VIDEO Locul unic de la Marea Neagră care nu te-ai fi așteptat să existe: explicația peisajul spectaculos, unde-l găsești

VIDEO Locul unic de la Marea Neagră care nu te-ai fi așteptat să existe: explicația peisajul spectaculos, unde-l găsești

Nu există român care să ajungă în diferite locuri pe care țara noastră le oferă și să nu rămână mut de uimire de frumusețea naturii. Astfel de locuri se regăsec și în vecinătatea teritoriului, însă tot la Marea Neagră, un loc unic pe care ar fi păcat să îl ratezi, odată ce ai ajuns pe litoral.

Un astfel de peisaj care oferă o panoramă de excepție se regăsește pe coasta Mării Negre. Dacă ești aproape de granița cu Bulgaria, află că trebuie să treci la vecini pentru a-l putea vizita. Acest loc unic pe care îl oferă Marea Neagră se află la 111 kilometri distanță de Constanța, însă spectacolul pe care îl oferă natura, merită tot efortul.

unic marea neagră
Capul Kaliakra se afla la 111 kilometri distanta de Constanta

Așadar, după ce ai ajuns la Shabla, în regiunea Kavarna, chiar înainte de Balcic, va trebui să virezi către țărmul Mării Negre. Acolo vei descoperi un peisaj stâncos, de coastă, similar cu cele mai cunoscute coaste europene unde mii de români ajung anual.

Locul unic pe care îl poți vizita la Marea Neagră

Capul Kaliakra este cel mai lung promontoriu al bazinului Mării Negre, având o lungime de doi kilometri de-a lungul apei. Denumirea sa provine din grecescul „Kali Akra”, însemnând cap frumos. Această denumire nu a fost aleasă întâmplător pentru că frumusețea pe care ți-o oferă natura dar și culorile aparte ale stâncilor fac acest loc unul unic de la malul mării.

În trecut, aici se putea regăsi o cetate grecească ce aparținea nobilului Balik. Turcii au hotărât să o atace, ucigând toți locuitorii săi, însă au lăsat să trăiască 40 de fete pe care le-a luat drept sclave. Potrivit legendei, aceste fecioare au hotărât să se arunce de pe stâncile Kaliakrei pentru a nu deveni pradă atacatorilor.

Culmile acestui loc ajung la o înălțime de 70 de metri. Locul unic este vizitat cu precădere de către români, aceștia alegând să ajungă pe coastă cu un cost mult mai scăzut în comparație cu țări precum Italia sau Franța. Aceștia pot observa frumusețile pierdute ale Cadrilaterului, teritoriu care aparținea cândva României.

Citește și: