România și problema adopțiilor: în anii ’90 copiii erau vânduți „angro”

România și problema adopțiilor: în anii ’90 copiii erau vânduți „angro”
12:51 24.06.2019

Cazul fetiței de 8 ani din Mehedinți a amintit de haosul din sistemul de adopții din România anilor ’90. Situația nu mai e chiar așa, dar nici n-ar trebui să uităm dramele de atunci. Oamenii au ajuns să fie suspicioși tocmai din cauza acelor ani, în care copiii se vindeau la fel ca produsele de contrabandă.

Există un lucru cert în viață: e cel mai rău să fii orfan, un copil al nimănui. E bine, totuși, să aparții cuiva? Ce s-a întâmplat cu libertatea? Nu contează dacă nu faci parte dintr-o familie. În anii ’90, orfanii ajungeau să fie dați spre adopție în neștire, fără niciun fel de act. În unele cazuri, erau chiar vânduți. Aranjamentele se făceau pe holurile marilor hoteluri din București.

România a pierdut urma a mii de copii orfani în anii ’90

Centrele de plasamanet de pe vremea comunismului erau insalubre, adevărate centre ale ororilor. Revoluția din 1989 n-a făcut decât să aducă orfelinatele într-o stare și mai degradantă. Mai mult decât atât, odată cu redeschiderea granițelor, au dat năvală străini care se înghesuiau să adopte copii din România, o țară văzută din afară drept un lagăr al sărăciei, unde oamenii erau în stare să-și dea și copiii pentru un colț de pâine.

Între 1990 și 1997, au fost dați spre adopție zeci de mii de copii orfani. Nu exista însă o bază de date cu aceștia, nici cu numele părinților adoptivi sau locurile unde au fost duși. Aceste estimări de zeci de mii reprezintă doar cifrele copiilor care au fost dați spre adopție. În realitate, în lipsa unor date amănunțite și a unor acte, statul român post-decembrist a pierdut urma a mult mai multor copii. Azi, nu se mai știu numele lor, pe unde au ajuns sau chiar dacă mai trăiesc.

Jurnliștii de la România Liberă au făcut în 2010 o investigație a acestor cazuri de adopție dubioase. N-au reușit să obțină decât patru nume certe ale unor copii orfani, dar adoptați.

  • gemenele Goe și Mikaela Rradford (azi, trăiesc în Canada), adoptate în 1990 de la o maternitate din Pucioasa
  • Jonathan Yourtee, adoptat în 1991 dintr-un spital din Constanța, de o familie de americani
  • Mathew Yourtee, abandonat într-o maternitate din Satu Mare în 1995, dar adoptat apoi de o familie care l-a dus în străinătate

România le-a pierdut aproape definitiv urma acestor copii. Dacă și acum ai încerca să le dai de urmă, ai rămâne dezorientat ca într-un labirint. Oamenii care au lucrat atunci în sistem spun că legea nu era deloc pusă la punct și aproape oricine putea să adopte un copil, fără să fie examinat dacă se încadrează în niște criterii.

Mergeai la un avocat, făceai actele și puteai să scoți copilul din țară fără nicio problemă. Șpaga era biletul de intrare și ieșire perfect. În plus, toată lumea era dispusă pe-atunci să primească mita, de la cei mai mici funcționari, până la avocați.

Cei din centrele de plasament abia așteptau să scape de cât mai mulți copii. Cu cât se goleau maternitățile și orfelinatele de ei, cu atât mai bine. Situația era și așa greu de gestionat din cauza stării degradante și insalubre în care ajunseseră acele instituții. Totul se făcea în ritm alert, fără birocrație.

În doar șapte ani, au fost dați spre adopție internațională și națională peste 30.000 de copii. Trebuie, însă, luate în calcul și cele peste 4.800 de adopții misterioase, care nu se găsesc în baza de date a Oficiului Român pentru Adopții.

„La Intercontinental se vindeau copii”

Profesorul universitar Ana Muntean, de la Universitatea de Vest din Timișoara, a întâmpinat această problemă când a fost coordonatoarea unui proiect axat pe adopția națională. În mijlocul acelui haos, e de la sine înțeles că apar și cei care profită de naivitatea adoptorilor și de lipsa de implicare a autorităților.

În 2014, Antena 3 a prezentat un caz aproape incredibil. Era pe vremea când exista un „război” între trusturile de presă, între cele care-l susțineau pe Traian Băsescu și cele care-l denigrau. Mai exact, Antena 3 lovea atunci în trustul Adevărul, condus de Cristian Burci.

În baza unei filmări sub acoperire din anii ’90, Mircea Badea îl acuza pe Cristi Burci că ar fi fost intermediarul unei astfel de afaceri de vânzare a copiilor orfani.

„Reportajul a fost făcut la începutul anilor 90 pentru emisiunea 60 minutes, de pe CBS. Ziarista americană a documentat cum se cumpărau copiii în România anilor 90. Sub acoperirea unui cuplu de americani, cei doi oameni din echipa CBS au ajuns să negocieze direct cumpărarea unui copil de la o familie din România.”

Antena 3 îl prezenta pe Cristian Burci drept un intermediar, un baby broker, care negocia cu adoptorii prețul de vânzare. Dialogul este halucinant:

Burci: „Ce vreți să fie, băiat sau fată?”
Reporter CBS: „Nu prea contează, dar am vrea să fie nou născut.”

Reporter: Cât o să dureze tot acest proces?”
Burci: „Cel puțin patru săptămâni.”

Reporter: „Și cât o să ne coste?”
Burci: „Undeva între 3.500 și 7.000 de dolari.”

Reporter: „Ajută-ne un pic… Unde ajung banii aceștia? Cine îi ia?”
Burci: „Se dau mite peste tot… la mamele copiilor, la diferiți judecători, la avocați, la cei care fac inspecția la domiciliu, la toată lumea. Toată lumea vrea ceva!”

Modul în care a prezentat Antena 3 cazul era, cumva, acuzatoriu, dar filmarea nu a putut fi considerată o dovadă că Burci ar fi fost ce care vindea copiii. La fel de bine, se putea ca el doar să fi oferit informații despre modul în care se proceda la acea vreme.

Fetița de 8 ani din Mehedinți nu se încadrează într-un astfel de caz, dar modul în care instituțiile statului se uită nedumerite de la un la alta demonstrează că în România, procesul de adopție încă nu e chiar atât de bine pus la punct, nici măcar în 2019.