22 ian. 2018 | 16:30

Această statuie nu ține un iPhone, dar asta n-a oprit internetul să fabuleze

ACTUALITATE
Această statuie nu ține un iPhone, dar asta n-a oprit internetul să fabuleze

De mult timp telefoanele, mai ales iPhone, sunt asociate abuziv cu arta secolelor trecute. Aproape orice obiect dreptunghiular regăsit într-o operă de artă pare a fi un smartphone.

iPhone a cucerit lumea și odată cu asta a intrat și într-un segment „curat” al vieții: arta. Există nenumărate exemple cu opere de artă în care, vrând-nevrând, un iPhone și-a făcut loc în imaginația și percepția oamenilor. Ca iPhone-ul X dintr-un tablou al secolului al XIX-lea, numit ”Cea așteptată”. Aceeași situație se întâmplă și cu o sculptură antică, în care femeia semi-nudă ține în mână, de fapt, un crucifix și nu un iPhone, chiar dacă asta ai crezut prima dată.

Statuia este expusă la Metropolitan Museum of Art și fost adusă la cunoștință internauților de Al MacDonell, cel care o prezintă și sub o altă formă. Avem de-a face cu o femeie așezată pe un piedestal, care privește atentă o cruce, simbolul creștinismului. Asta ai vedea dacă te-ai uita atent. În schimb, dacă arunci doar o privire fugitivă vei vedea ce a văzut și Mac Donell: o femeie care se uită la dispozitivul său mobil.

Sculptura este opera artistului american Erastus Dow Palmer, pe care a denumit-o ”The Indian Girl, or the Dawn of Christianity”, pe care a sculptat-o acum 160 de ani. Deși intenția artistului a fost să redea o reprezentație feminină, o nativă americană, care ține în mâncă un crucifix, uimită de o forță exterioară și potențial coruptoare, mințile oamenilor i-au dat alt sens.

Crucifixul și, implicit, statuia în sine sunt văzute diferit de câțiva zeci de ani. Chiar și paznicul muzeului care lucrează de mult timp acolo a spus că de mult timp vizitatorii Galeriei 759 îi spun că crucifixul seamăna cu un telefon. Ce e mai ciudat e că, deși tu nu ai compara crucea cu un smartphone și ai vedea ce este, de fapt, obiectul pe care femeia sculptată îl ține în mână, odată ce ți se spune „vezi, seamănă cu un telefon!” s-ar putea să vezi și tu lucrurile diferit.