13 apr. 2018 | 10:24

BFF pe Facebook: mesajul care te minte să schimbi parola

ACTUALITATE
BFF pe Facebook: mesajul care te minte să schimbi parola

Internetul n-a fost niciodată lipsit de țepe. Acum e despre Facebook și un mesaj alarmist. Oamenii îl cred, deși n-ar trebui.

Senzația de nesiguranță e prezentă din plin pe Facebook în această perioadă. Mark Zuckerberg a fost audiat de Congresul american. Au apărut foarte multe detalii despre cum te spionează. Cumva, de înțeles de ce utilizatorii sunt tentați să creadă orice. Ei bine, n-ar trebui.

Este aproape prea ușor să fraierești oameni pe Facebook. O dovedește și un mesaj care se împrăștie cu o lejeritate destul de mare în ultimele zile. România e pe listă, iar oamenii sunt dispuși să facă ce spune mesajul. Poate și pentru că e pus pe seama lui Mark Zuckerberg.

„Mark Zuckerberg, fondatoru Facebook a inventat cuvantul BFF. Ca sa te asiguri ca contul tau e In Regula pe Facebook SCRIE BFF IN COMENTARIU. Daca Apare cu VERDE, contul tau e OK. Daca nu apare cu VERDE trebuie sa-ti schimbi Parola. INCERCA SI VEZI. NU uita sa DISTRIBUI MAI DEPARTE”

Mesajul așa cum l-ai putea vedea pe Facebook în România.

Dacă lipsa de gramatică, diacritice sau coerență nu te face să te îndoiești de mesaj, atunci ești o speranță pierdută pe net. Vei continua să pici în astfel de plase. Pe scurt, BFF e acronim de la Best Friends Forever (cei mai buni prieteni pe veci – n.r.). Nu, n-a fost inventat de Mark Zuckerberg.

Țeapa asta pe Facebook e despre naivitatea oamenilor (ca oricare altă țeapă de pe net)

Nici n-am trecut bine de pagina falsă Vodafone, că s-a și răspândit cu BFF pe Facebook. Asta pe fondul scandalului Cambridge Analytica și a temerii că nu sunt securizate conturile. Desigur, contul tău nu are nicio problemă nici dacă e verde comentariul BFF, nici dacă nu e. Contul tău va fi la fel.

Bine, dar de ce s-ar colora un cuvânt pe Facebook? Realitatea e că, încă din octombrie 2017, rețeaua socială permite colorarea unor cuvinte: congratulations sau xoxo. Lista va fi completată cu: rad, bff, lmao sau thank you so much.

[readmore]

Chiar și așa, colorarea nu are nicio legătură cu contul tău, cu securitatea lui sau cu Facebook, Mark Zuckerberg și invențiile sale. E doar un truc care demonstrează natura omului pe internet: credul, capabil să pună botul la orice pare ciudat.

Facebook continuă să facă ce știe: să te urmărească și să-ți livreze reclame. Dacă vrei un cont sigur, urmează acest tutorial. Activezi autentificarea în doi pași, urmărești de pe ce dispozitive se loghează cineva la contul tău și stabilești ce notificări să primești. Altfel, cuvintele stupide colorate nu-ți vor demonstra nimic. Poate doar că ești naiv, dar există o soluție să nu mai.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele