Contractele part-time scapă de supraimpozitare. Ce se schimbă pentru angajați și firme din 2027

Contractele part-time scapă de supraimpozitare. Ce se schimbă pentru angajați și firme din 2027
Contractele de muncă part-time ar putea fi taxate din nou la valoarea reală a veniturilor obținute

Contractele de muncă part-time ar putea fi taxate din nou la valoarea reală a veniturilor obținute, după ce un proiect legislativ care elimină supraimpozitarea a trecut de Comisia pentru buget-finanțe din Camera Deputaților. Este ultima etapă înainte ca inițiativa să ajungă la votul final în plen.

Proiectul, inițiat în 2023 de parlamentari PNL și adoptat ulterior de Senat, a rămas blocat timp de aproape trei ani în Camera Deputaților. Acum, acesta a primit aviz favorabil cu voturile reprezentanților AUR, PNL și USR.

Dacă va fi adoptată și în plen, măsura va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Astfel, contribuțiile sociale pentru contractele cu timp parțial vor fi calculate în funcție de salariul efectiv încasat, nu prin raportare la salariul minim pe economie.

Cum a apărut supraimpozitarea contractelor part-time

Regula actuală a fost introdusă în vara anului 2022, în perioada Guvernului condus de Nicolae Ciucă. În cadrul unui pachet mai amplu de măsuri fiscale, Executivul a decis ca, pentru majoritatea contractelor part-time, contribuțiile CAS și CASS să nu poată fi mai mici decât cele calculate la nivelul salariului minim brut.

Măsura a intrat în vigoare în august 2022 și a vizat atât contractele cu normă întreagă, cât și cele cu timp parțial, existând însă anumite excepții pentru categorii precum elevii și studenții cu vârsta de până la 26 de ani aflați într-o formă de învățământ.

De ce se dorește eliminarea acestei măsuri

Inițiatorii proiectului susțin că supraimpozitarea contractelor part-time a avut efecte negative asupra pieței muncii. Potrivit acestora, numărul contractelor cu timp parțial a scăzut semnificativ, în timp ce munca la negru și evaziunea fiscală au fost stimulate.

Parlamentarii care susțin modificarea arată că măsura a fost fundamentată greșit și că a pornit de la prezumția că angajatorii și angajații folosesc contractele part-time pentru a evita plata taxelor.

Aceștia consideră că revenirea la calcularea contribuțiilor în funcție de venitul real ar putea încuraja înregistrarea de noi contracte cu timp parțial și ar aduce mai mulți bani la buget prin reducerea muncii nedeclarate.

România, mult sub media europeană la contractele part-time

Datele prezentate de inițiatori arată că România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește utilizarea contractelor de muncă cu timp parțial.

În prezent, acestea reprezintă doar 2,9% din totalul contractelor de muncă, în timp ce media europeană este de 17,1%. În Germania, aproape 40% dintre angajați lucrează cu normă parțială.

Susținătorii proiectului estimează că eliminarea supraimpozitării ar putea contribui la revigorarea acestui tip de contracte și la creșterea gradului de ocupare în anumite sectoare economice.

Ce prevede proiectul

Inițiativa legislativă propune eliminarea articolelor din Codul fiscal care obligă plata contribuțiilor sociale prin raportare la salariul minim pentru contractele part-time.

În forma propusă, baza de calcul pentru CAS și CASS ar urma să fie reprezentată exclusiv de venitul efectiv realizat de angajat.

După avizul favorabil primit în Comisia pentru buget-finanțe, proiectul urmează să fie supus votului final în plenul Camerei Deputaților, care este for decizional în acest caz.