Prețul iPhone 8 și iPhone 8 Plus: Cât costă, de fapt, producția și de unde sunt diferențele

Prețul iPhone 8 și iPhone 8 Plus: Cât costă, de fapt, producția și de unde sunt diferențele
Răzvan Băltărețu
10:22 27.09.2017

iPhone 8 va fi în România până la sfârșitul săptămânii. Până atunci, dacă ai bani pregătiți pentru el sau nu, poate te-ar interesa să vezi cât costă fabricarea.

După ce ai văzut cât de greu e să dezasamblezi un iPhone 8, e timpul și să afli cât costă cu adevărat bucata asta de tehnologie pe care cheltui de la 3.600 de lei în sus. În timp ce iFixit se ocupă cu demontarea, IHS Markkit, companie specializată în studii de piaţă, estimează costuri. În cazul iPhone 8 a ieșit un total mai mare decât anul trecut și de aproape trei ori mai mic decât prețul din magazine.

Prețul iPhone 8 și iPhone 8 Plus la fabricație

Prețul de fabricație pentru un iPhone 8 de 64GB e de circa 247 de dolari. Anul trecut, iPhone 7 era cu 10 dolari mai ieftin. În cazul iPhone 8 Plus, versiunea de bază costă 288 de dolari, cu vreo 18 dolari mai mult decât în 2016. Ce e drept, doar noul sistem de cameră costă peste 32 de dolari, potrivit Bloomberg.

Prețul mai mare al iPhone 8, per componente, vine din costurile spațiul de stocare, cameră şi procesor. De exemplu, capacitatea de stocare mai mare a ridicat prețul cu 6 dolari per dispozitiv, iar procesorul A11 Bionic este mai scump cu 5 dolari decât precedentul. Și modulul de încărcare wireless costă doi dolari, ceva ce iPhone 7 nu avea. Cele mai scumpe elemente sunt ecranele și finisajele mecanice, inclusiv spatele de sticlă.

De reținut și că în urmă cu un an stocarea începea de la 32GB și era un calcul simplu: la fiecare iPhone pe care îl luai cu 128GB în loc de 32GB, diferența era de 100 de dolari. Altfel, poți afla mai multe despre diferența de bani câștigată între prețul de fabricație și prețul de raft din acest articol.

În ceea ce privește aceste estimări, Tim Cook, directorul Apple, a declarat în 2015 că nu a văzut niciodată una măcar apropiată de costul real. Că a mințit sau nu, este prea puțin relevant. Nu e ca și cum ai fugi în China ca să-ți faci un telefon. Sau, dacă vrei, poți. Ai deja un exemplu și o lecție de cum pui mufa de căști înapoi pe iPhone.

Oricum, prin creșterea prețului de bază pentru noile iPhone 8 și iPhone 8 Plus, Apple încearcă să își păstreze marjele de profit intacte, în pofida scumpirii costului de producție.

Sursa: Bloomberg
Comentarii
loading...