Impresii despre iPhone 8: camera e excelentă, dar restul nu prea

, 26 Sep, 10:00

iPhone 8 a ajuns la primii clienți. A și fost dezasamblat, iar în România e la precomandă. Iată cam ce ar fi de știut despre el de la oameni care l-au folosit.

Dacă judeci după exterior, ai putea confunda lejer un iPhone 8 cu un iPhone 7 sau chiar iPhone 6. Dacă judeci după interior, ar putea trece drept un iPhone X. Acesta e noul telefon anunțat de Apple, un hibrid care arată ca precedentele și e la fel de puternic ca cel mai bun. A ajuns la primii oameni din presă, l-au testat și-au scris câteva cuvinte despre el.

Ce ar trebui să știi e că sunt două versiuni: iPhone 8 și iPhone 8 Plus. Primul are ecran de 4,7 inci, al doilea de 5,5 inci, folosesc tehnologie IPS LCD, au buton Home cu scanner de amprentă Touch ID, camera foto e de 12 megapixeli, doar că pe iPhone 8 Plus e dublă, iar procesorul este un A11 Bionic cu șase nuclee.

Ambele telefoane rezistă la apă, pot fi încărcate wireless și sunt disponibile în variante de 64 și 256GB spațiu de stocare. iPhone 8 are 2GB memorie RAM, pe când Plus vine cu 3GB. Vin din start cu iOS 11 și dispun de fast charging, cu un încărcător potrivit. Prețurile le-am detaliat deja la eMAG, Vodafone, Orange și Telekom. Din 29 septembrie sunt disponibile în România. Așa că, fără alte cuvinte, impresiile despre iPhone 8.

Cele mai bune impresii despre iPhone 8 le ia camera

Matthew Panzarino, TechCrunch

Camera este cel mai bun motiv pentru care să cumperi un iPhone nou anul acesta, așa cum a fost și în anii precedenți. iPhone vine cu cea mai populară cameră, de departe, și Apple continuă să facă treabă bună la capitolul acesta. […] Tot ce e iPhone 8 stă însă în umbra iPhone X.

Nilay Patel, The Verge

[Apple] va vinde milioane de iPhone 8 oamenilor care au un plan pentru upgrade, oameni care nu vor să plătească 1.000 de dolari pentru iPhone X sau să aștepte să fie disponibil și oameni care vor un telefon asupra căruia să nu se gândească prea mult. În timp ce iPhone X e parte din viitorul gândit de Apple, iPhone 8 e modul Apple de-a se asigura că toată lumea se simte bine cu alegerile sale.

Geoffrey A. Fowler, The Wall Street Journal

Cât am folosit iPhone 8 în ultima săptămână am descoperit că Apple putea să-l numească, pur și simplu, iPhone 7s. […] iPhone 8 este un smartphone bun, dar doar o îmbunătățire mică [față de versiunea precedentă], iar asta se simte cel mai mult când vine vorba de camera foto.

Chris Velazco, Engadget

Când am pus mâna prima dată pe iPhone 8 și iPhone 8 Plus, mi-am spus imediat că sunt doar iPhone 7s și iPhone 7s Plus. Am greșit: sunt, cu siguranță, mai mult decât atât. Doar că au un design care nu-i prea ofertant. […] iPhone X va continua să atragă atenția în viitor, dar un lucru mi-a devenit mai clar după perioada de testare: poate că acestea nu au stilul iPhone X, dar iPhone 8 și iPhone 8 Plus sunt, într-adevăr, telefoane foarte bune, care nu vor dezamăgi fanii Apple și utilizatorii noi.

David Pogue, Yahoo Tech

Cu siguranță, iPhone 8 e un telefon grozav, e mai bun decât iPhone 7 la anumite capitole. Totuși, dacă ai un iPhone 6s sau un 7, nu sunt prea multe argumente care să justifice trecerea la acesta. Dacă ai ceva mai vechi, desigur, iPhone 8 se va simți ca o actualizare considerabilă. Dar, din nou, la fel e cazul și cu iPhone 7 și iPhone 7 Plus, care încă sunt la vânzare și la preț mai mic. Cu alte cuvinte, nu sunt prea multe de spus despre iPhone 8.

John Gruber, Daring Fireball

Nimeni nu va descrie iPhone 8 și iPhone 8 Plus ca având un design radical. […] Acestea sunt actualizări, de la an la an, foarte bune, cel puțin la fel de importante cum a fost iPhone 7 față de 6s. Dacă n-ar fi debutat împreună cu iPhone X, am fi dezbătut dacă nu cumva sunt cele mai avansate de la iPhone 6 până acum. […] Dar au debutat așa și din cauza asta aproape nimeni nu mai e încântat de ele. Nu are niciun rost să pretinzi altceva.

David Pierce, Wired

Lumea mizează mult pe camere și acestea sunt unele excelente. De asemenea, designul cu spate din sticlă e o îmbunătățire mare. Iar încărcarea wireless face lucrurile mai ușoare. […] Totuși, încă sunt margini mari pe aceste telefoane. Lângă un iPhone X, se simt învechite. iPhone 8 te lasă să faci foarte multe, dar iOS 11 îngroapă multe funcționalități. […] Dacă vrei un iPhone bun, acesta este. […] Dacă vrei să fii parte din viitor, economisește-ți banii. Apoi du-te și cumpără iPhone X și vezi ce urmează.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail