Ce se va întâmpla în următorii ani cu apartamentele din blocurile comuniste. Pericolul ignorat de mulți proprietari

Ce se va întâmpla în următorii ani cu apartamentele din blocurile comuniste. Pericolul ignorat de mulți proprietari
Ce viitor au apartamentele din blocurile comuniste din București și marile orașe (Foto: Profimedia)
Diana Dumitrache
Google Urmărește pe Google

Milioane de români locuiesc în blocuri construite înainte de 1989, iar multe dintre aceste clădiri au deja 50, 60 sau chiar aproape 80 de ani. Cu toate acestea, apartamentele continuă să se vândă la prețuri ridicate, în București ofertele depășind frecvent 100.000 de euro și putând ajunge, în funcție de zonă, suprafață și starea locuinței, aproape de 200.000 de euro. Situația ridică însă o întrebare care va deveni tot mai importantă în următoarele decenii: ce se întâmplă cu aceste proprietăți pe măsură ce blocurile îmbătrânesc?

Un bloc nu „expiră” automat după 70 sau 100 de ani

Subiectul a provocat o dezbatere amplă pe rețelele de socializare, unde un român a atras atenția că unele blocuri, în special cele realizate din prefabricate, au fost proiectate pentru anumite perioade de exploatare și că, în jurul anului 2050, numeroase clădiri vor fi deja foarte vechi.

„În condițiile în care doar o parte dintre locatari și-ar permite să investească bani în reconstrucție sau consolidare, mă îndoiesc că se va ajunge la un consens și că problema acestor blocuri va fi ignorată până când acestea vor începe să cadă sau vor rămâne în paragină”, susține acesta.

Afirmația privind o durată de 70 – 100 de ani nu trebuie însă înțeleasă ca un termen de expirare. O clădire nu devine automat inutilizabilă când ajunge la o anumită vârstă. Starea sa trebuie evaluată tehnic, iar diferențele dintre două blocuri construite în aceeași perioadă pot fi considerabile, în funcție de structură, calitatea execuției, întreținere, infiltrații, coroziunea armăturilor, modificările făcute de proprietari și cutremurele suportate.

Cutremurele pot deveni problema decisivă în București

În cazul Capitalei, discuția este și mai sensibilă din cauza riscului seismic. „Unii cred că blocurile comuniste sunt cele mai bune și că vor rezista la nesfârșit. În realitate, multe dintre ele au ajuns la finalul duratei de proiectare, iar următorul cutremur mare va lămuri situația”, afirmă un participant la dezbatere.

Alții consideră că scenariul demolării pe scară largă este puțin probabil, cel puțin pe termen scurt, atât din cauza costurilor, cât și pentru că într-un bloc există zeci sau chiar sute de proprietari care trebuie să ajungă la soluții comune.

„Reabilitarea este mult mai eficientă ca preț și mai ușor de realizat decât demolarea și reconstruirea”, susține un internaut.

Întreținerea poate face o diferență uriașă

Nu toate blocurile construite înainte de 1989 se află însă în aceeași situație. Un proprietar atrage atenția că există clădiri cu infiltrații, beton degradat și armături expuse, dar și blocuri bine întreținute, reabilitate și modernizate, care se prezintă mult mai bine.

Un alt internaut dă exemplul unui apartament vechi de aproximativ 100 de ani din Edinburgh în care a locuit și care era încă în stare bună, întrebându-se:

„Atunci, ce să pățească blocurile comuniste din beton armat?”

Exemplul arată tocmai de ce vârsta, luată separat, nu poate spune cât mai poate fi folosită o clădire. Există imobile vechi de sute de ani care sunt utilizate și astăzi, însă acestea au trecut, de regulă, prin lucrări succesive de întreținere, reparație și modernizare.

Cine va plăti consolidarea sau reconstrucția

Adevărata problemă ar putea apărea atunci când reparațiile obișnuite nu vor mai fi suficiente, iar un bloc va necesita lucrări structurale costisitoare. Proprietatea asupra apartamentului înseamnă și coproprietate asupra părților comune ale clădirii, astfel că viitorul unui singur apartament nu poate fi separat complet de viitorul întregului bloc.

Un român a dat exemplul unor orașe din India, unde clădirile vechi sunt demolate și înlocuite cu imobile mai înalte, proprietarii primind apartamente în noile construcții, iar dezvoltatorul recuperând investiția prin vânzarea locuințelor suplimentare. Dacă un asemenea model ar putea funcționa pe scară largă în România rămâne însă o întrebare, mai ales în zonele în care regimul urbanistic nu permite construirea unui număr suficient de apartamente noi pentru ca operațiunea să fie rentabilă.

Blocurile îmbătrânesc, dar apartamentele continuă să se scumpească

Paradoxul este că, în timp ce clădirile devin tot mai vechi, valoarea apartamentelor a continuat să crească. Explicația ține în mare măsură de teren, amplasare și ofertă: multe blocuri vechi se află în cartiere bine conectate la transport, școli, magazine și alte servicii, iar în unele orașe oferta de locuințe noi rămâne limitată.

„Își vor dubla prețul, asta se va întâmpla. Și acum, la 50 de ani de la construcția lor, sunt exagerat de scumpe”, anticipează un internaut.

Primele blocuri comuniste se apropie de 80 de ani

Problema va apărea treptat, deoarece nici „blocurile comuniste” nu formează o categorie unitară. Primele clădiri ridicate la sfârșitul anilor ’40 și în anii ’50 erau adesea construite din cărămidă, aveau puține etaje și acoperișuri cu țiglă. Ulterior, în anii ’60 și ’70, construcția de locuințe a fost industrializată tot mai mult, fiind folosite pe scară largă prefabricatele, în timp ce apartamentele au devenit mai mici și proiectele mai standardizate.

În anii ’70 și ’80 au apărut numeroase blocuri-turn și ansambluri cu densitate mare, multe dintre ele fiind astăzi printre cele mai căutate locuințe din marile orașe.

Prin urmare, peste 20 sau 30 de ani nu vom asista probabil la un moment în care toate blocurile comuniste vor deveni simultan inutilizabile. Mai degrabă, diferențele dintre ele vor deveni tot mai importante: unele vor necesita doar modernizări și reparații, altele consolidări costisitoare, iar pentru anumite clădiri foarte degradate ar putea ajunge să fie discutată inclusiv înlocuirea. Pentru proprietari, întrebarea importantă nu va fi doar „în ce an a fost construit blocul?”, ci mai ales „în ce stare se află structura și ce investiții vor fi necesare pentru ca imobilul să poată fi folosit în siguranță încă alte câteva decenii?”.