Zona în care a fost doborâtă prima dronă pe teritoriul României. Ce avion de luptă a neutralizat aparatul de zbor. Update

Zona în care a fost doborâtă prima dronă pe teritoriul României. Ce avion de luptă a neutralizat aparatul de zbor. Update
Prima dronă doborâtă de Armata Română (Foto: Profimedia)

România a înregistrat, vineri, un incident fără precedent de la începutul războiului din Ucraina. O dronă care a pătruns în spațiul aerian național a fost doborâtă de un pilot român aflat la bordul unui avion de luptă F-16, a anunțat președintele Nicușor Dan. Aparatul de zbor a fost neutralizat într-o zonă nelocuită din județul Buzău, după ce autoritățile au emis mai multe avertizări RO-Alert în sud-estul țării.

Nicușor Dan: „Drona a fost doborâtă de un pilot român”

Update vineri, 24 iulie 2026, ora 12:10. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat că autoritățile au intervenit imediat după ce sistemele de supraveghere ale MApN au detectat o dronă care a pătruns neautorizat în spațiul aerian al României. Potrivit acestuia, au fost activate procedurile de intervenție, fiind ridicate de la sol atât aeronave Eurofighter Typhoon aflate în misiune NATO de Poliție Aeriană, cât și două avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române, care au primit autorizarea de tragere.

„În această dimineață, sistemele de supraveghere ale MApN au detectat o țintă aeriană care a intrat în spațiul aerian al României. Au fost activate imediat procedurile de intervenție (…) La scurt timp, s-a decis la nivel național ridicarea a încă două aeronave românești F-16, cărora li s-a dat autorizare de tragere”, a transmis ministrul.

Radu Miruță a precizat că, după monitorizarea țintei, unul dintre avioanele F-16 a doborât drona deasupra unei zone nelocuite din județul Buzău, în timp ce autoritățile au aplicat toate măsurile necesare pentru protejarea populației. Ministrul a subliniat că incidentul demonstrează importanța investițiilor în apărarea aeriană și în tehnologiile de combatere a dronelor.

„Acesta este motivul pentru care am susținut constant că România trebuie să investească în apărarea aeriană, în capabilități antidronă și în modernizarea Armatei. Amenințările de astăzi nu mai seamănă cu cele de acum zece ani, iar responsabilitatea noastră este să fim pregătiți înainte ca ele să devină crize”, a afirmat Miruță.

El a adăugat că investițiile în sisteme radar, avioane moderne și echipamente antidronă reprezintă investiții directe în securitatea cetățenilor și în capacitatea României de a-și apăra spațiul aerian și de a-și respecta angajamentele asumate în cadrul NATO.

Update vineri, 24 iulie 2026, ora 11:50. Ministerul Apărării Naționale a confirmat că drona care a pătruns în spațiul aerian al României a fost distrusă cu o rachetă lansată de un avion de luptă F-16 al Forțelor Aeriene Române. Aparatul de zbor a fost doborât deasupra unei zone nelocuite, în apropierea localității Padina, din județul Buzău.

„O aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană de la Fetești, aflată vineri, 24 iulie, în misiune de monitorizare și urmărire a unei drone intrate în spațiul aerian național, a angajat ținta aeriană cu o rachetă și a doborât-o deasupra unei zone nelocuite, în apropiere de localitatea Padina, județul Buzău”, a transmis MApN.

Potrivit ministerului, ținta aeriană a fost detectată de sistemul de supraveghere radar înainte ca aeronavele de luptă să fie ridicate de la sol.

„Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat luni, 20 iulie, la ora 09.39, o țintă aeriană la o distanță de aproximativ 20 km Est de Sulina”, precizează instituția.

Pentru monitorizarea situației și interceptarea dronei au fost mobilizate atât aeronave ale Forțelor Aeriene Române, cât și avioane aliate aflate în misiune de Poliție Aeriană.

„Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu și două aeronave de luptă F-16 ale Forțelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană de la Fetești, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au decolat la ora 09.48, respectiv 10.56, pentru monitorizarea situației”, a mai transmis Ministerul Apărării.

Reprezentanții MApN au anunțat că militari și specialiști au fost trimiși în zona în care drona a fost doborâtă pentru a recupera și analiza resturile aparatului de zbor.

„Echipe ale MApN au fost trimise la fața locului pentru monitorizarea și analizarea situației. Vom reveni cu informații actualizate imediat ce acestea vor fi disponibile”, a precizat instituția.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Președintele Nicușor Dan a confirmat că aparatul de zbor a intrat în spațiul aerian al României și că decizia de a fi interceptat și distrus a fost luată în condiții de siguranță pentru populație.

„Am avut o dronă în spațiul aerian. Ea a fost doborâtă în urmă cu câteva minute, în jurul orei 11. De către un pilot românesc de pe un F16. Important de subliniat e că zona era nelocuită. Ăsta a fost și motivul pentru care a putut să tragă de sus în jos și acum sunt echipele instituțiilor care anchetează toate detaliile legate de incident”, a declarat șeful statului.

Este pentru prima dată când aviația militară română doboară o dronă care pătrunde în spațiul aerian al țării.

Incidentul s-ar fi produs în sudul județului Buzău

Potrivit informațiilor apărute până în prezent, drona ar fi fost lovită în zona Padina-Pogoanele, din sudul județului Buzău, o regiune agricolă slab populată.

Un F-16 românesc a doborât o dronă în spațiul aerian al țării (Foto: Playtech)

Un F-16 românesc a doborât o dronă în spațiul aerian al țării (Foto: Playtech)

Cu puțin timp înainte, locuitorii municipiului Buzău au primit pentru prima dată un mesaj RO-Alert de nivel extrem prin care erau avertizați asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian.

„Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă”, se arăta în mesajul transmis populației.

La rândul său, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a precizat:

„A fost emis un mesaj Ro Alert de la nivelul IGSU pentru o zonă extinsă din sud-estul României care cuprinde și județul Buzău. Posibil dronă pe raza județului Buzău în zona de câmp”. Alerte similare au fost transmise și în județele Brăila, Galați, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Ce tip de dronă ar putea fi

Autoritățile nu au anunțat oficial modelul aparatului de zbor, iar ancheta este în desfășurare. Totuși, având în vedere contextul și incidentele similare produse în ultimii ani în apropierea graniței României, este posibil să fi fost vorba despre o dronă militară de atac sau de tip kamikaze, folosită în conflictul din Ucraina.

Printre modelele utilizate frecvent în regiune se numără dronele iraniene Shahed, folosite de Rusia în atacurile asupra infrastructurii ucrainene, însă până la finalizarea investigației nu există o confirmare oficială privind tipul aparatului doborât.

Armata a urmărit aparatul încă din timpul nopții

Potrivit Ministerului Apărării, sistemele radar au detectat în cursul nopții de joi spre vineri un grup de drone aflat la aproximativ 33 de kilometri nord de granița fluvială a României.

Pentru monitorizarea situației, Forțele Aeriene Române au ridicat de la sol un elicopter IAR-330 Puma SOCAT, iar ulterior misiunea de interceptare a fost preluată de avioanele de luptă.

Incidentul marchează o nouă etapă în măsurile de apărare adoptate de România pe fondul intensificării atacurilor cu drone în apropierea graniței estice a NATO. În perioada următoare, specialiștii Ministerului Apărării și ai celorlalte instituții implicate vor analiza resturile aparatului pentru a stabili proveniența, traseul exact și circumstanțele în care acesta a ajuns în spațiul aerian românesc.