Cum acţionează drona Geran-2 care a lovit blocul din Galați. Explicațiile MApN: de ce aparatul nu a fost neutralizat

Cum acţionează drona Geran-2 care a lovit blocul din Galați. Explicațiile MApN: de ce aparatul nu a fost neutralizat
Ce este drona Geran-2 și de ce este dificil de interceptat (Foto: Profimedia)

Drona care s-a prăbușit și a explodat peste un bloc de zece etaje din Galați este una de tip Geran-2, varianta produsă de Rusia după modelul iranian Shahed-136, un aparat de atac devenit unul dintre cele mai utilizate arme ale Moscovei în războiul din Ucraina, datorită costului redus, autonomiei mari și capacității de a lovi ținte aflate la sute de kilometri distanță. Incidentul produs în noaptea de joi spre vineri a readus în atenție vulnerabilitățile generate de atacurile cu drone în apropierea granițelor României, dar și întrebarea care a apărut imediat după explozia de la Galați: de ce aparatul nu a fost doborât înainte să lovească imobilul.

Cum funcționează drona Geran-2 și de ce este dificil de interceptat

Geran-2 este denumirea folosită de Rusia pentru versiunea produsă local a dronei iraniene Shahed-136, un UAV de tip „loitering munition”, cunoscut și sub denumirea de dronă kamikaze. Aparatul este proiectat să zboare pe distanțe lungi, să identifice coordonatele unei ținte și să se autodistrugă în momentul impactului.

Dronele din această categorie sunt lansate în valuri, pot zbura la altitudini relativ joase și au o semnătură radar redusă comparativ cu aeronavele clasice, ceea ce le face mai greu de detectat și de interceptat. În plus, pot executa schimbări de direcție în timpul zborului, iar costul lor este incomparabil mai mic decât cel al rachetelor folosite pentru neutralizarea țintelor aeriene.

Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Apărării Naționale, aparatul care a ajuns în Galați a fost urmărit pe radar după ce a pătruns în spațiul aerian românesc dinspre zona Reni, din Ucraina.

Traseul dronei înainte de impact

Purtătorul de cuvânt al MApN, Cristian Popovici, a explicat că sistemele de supraveghere au monitorizat permanent situația din apropierea frontierei și că autoritățile au emis alerte încă din primele momente în care au existat indicii privind apropierea unor drone de spațiul aerian național.

„Azi-noapte, în jurul orei 00:18 au început deja primele pre-alerte aeriene în zonele de frontieră. Noi am urmărit în permanență cu radarele de la sol evoluția. În momentul în care traiectoriile unor grupuri de drone indicau o posibilă pătrundere în spațiul aerian național, s-a emis RO-Alert”, a declarat reprezentantul MApN.

Potrivit acestuia, la ora 01:54, unul dintre semnalele radar a intrat dinspre Reni în spațiul aerian românesc și a început să coboare de la aproximativ 600 de metri altitudine. Drona a efectuat și mai multe viraje considerate neobișnuite, aspect care este analizat în prezent de specialiști.

La scurt timp după dispariția semnalului radar în zona de sud a municipiului Galați, autoritățile au primit apeluri la 112 care anunțau izbucnirea unui incendiu pe acoperișul unui bloc.

De ce nu a fost neutralizată drona

Deși două aeronave F-16 au fost ridicate de la baza aeriană de la Fetești, iar piloții aveau autorizare de angajare a țintelor pe durata alertei, Ministerul Apărării spune că intervenția împotriva unei astfel de drone într-o zonă urbană implică riscuri majore pentru populație.

Cristian Popovici a explicat că armata este obligată să respecte condiții stricte înainte de a deschide focul asupra unor obiecte aeriene care provin din conflictul din Ucraina.

„E o întrebare legitimă și cetățenii trebuie să știe că noi facem tot ce putem, însă Armata are limitări foarte stricte în această situație, pentru că nu putem risca să creăm mai multe amenințări decât putem preveni. Legea ne permite să deschidem focul în anumite circumstanțe asupra acestor obiecte folosite în conflictul din Ucraina, dar în condițiile în care e protejată viața populației și proprietatea”, a declarat purtătorul de cuvânt al MApN.

Explicația oferită de autorități este că distrugerea unei drone încărcate cu explozibil deasupra unei zone dens populate poate genera fragmente și explozii care să producă victime și pagube chiar mai mari decât impactul aparatului.

Explozie la etajul 10 și zeci de persoane evacuate

Impactul a fost urmat de o explozie puternică și de un incendiu izbucnit într-un apartament aflat la etajul 10 al imobilului. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din bloc.

Două persoane au fost rănite ușor și transportate la spital, în timp ce alte două au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au suferit atacuri de panică.

Locatarii au povestit că au fost treziți din somn de o bubuitură extrem de puternică.

„S-a auzit explozia. Șoc. Ca la cutremur”, a spus unul dintre oamenii care locuiesc în blocul afectat.

O altă femeie a declarat că locatarii au avut doar câteva secunde pentru a-și lua hainele și documentele înainte de a coborî din clădire.

„Am auzit o bubuitură puternică, vă daţi seama că ne-a luat din somn. Am apucat să ne tragem hainele pe noi şi să ne luăm strictul necesar”, a spus aceasta.

O armă care ridică probleme inclusiv Occidentului

Dronele Geran-2 au devenit una dintre principalele provocări pentru sistemele de apărare antiaeriană din Ucraina și din statele aflate în apropierea conflictului. Costul redus al acestor aparate permite lansarea lor în număr mare, în timp ce interceptarea necesită resurse mult mai costisitoare.

Investigații internaționale recente au arătat că multe dintre componentele folosite la construirea acestor drone provin din state occidentale și asiatice, ajungând în Rusia prin rețele comerciale indirecte și firme-paravan, în ciuda sancțiunilor impuse Moscovei.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, de la începutul războiului din Ucraina au fost identificate 47 de situații în care fragmente de drone au ajuns pe teritoriul României, dintre care 12 numai în acest an. Incidentul de la Galați este însă unul dintre cele mai grave de până acum, deoarece aparatul a lovit direct o clădire de locuințe aflată într-o zonă urbană.