REVIEW „Star Trek: Strange New Worlds”, sezonul al patrulea: după 60 de ani, acesta este Star Trek-ul pe care îl meritau fanii

Pe 8 septembrie 1966, televiziunea americană avea ocazia să difuzeze primul episod al unui serial despre o navă spațială și echipajul ei.

La vremea respectivă, nimeni nu bănuia atunci că acea producție avea să influențeze generații întregi de ingineri, astronauți, oameni de știință și scenariști. De fapt, există șanse mari ca nici studioul care l-a produs să nu fi crezut cu adevărat în proiect. Inclusiv Motorola s-a inspirat din Star Trek, când a folosit design-ul comunicatorului pentru a crea celebrul telefon cu „clăpiță”.

Astăzi, la atâtea zeci de ani distanță, mai exact 60, Star Trek este una dintre cele mai longevive și mai respectate francize din istoria televiziunii și cinematografiei. Are treisprezece filme, peste zece seriale live-action și animate, milioane de fani în întreaga lume și un loc unic în cultura populară, dar începuturile au fost cât se poate de modeste.

Creatorul universului, Gene Roddenberry, nu și-a dorit doar un serial cu nave spațiale și extratereștri. El visa la ceva mult mai ambițios. În plin Război Rece, într-o perioadă în care lumea trăia cu frica unui conflict nuclear, cam ca în zilele noastre, de altfel, Roddenberry a îndrăznit să-și imagineze un viitor în care omenirea își depășise conflictele, sărăcia și discriminarea împotriva femeilor, oamenilor de culoare și inclusiv câteva referințe la comunitatea LGBTQ+. În loc să se lupte între ei, oamenii explorau galaxia alături de alte civilizații: pentru televiziunea anilor ’60 era o idee aproape utopică.

Vezi și:

Cât costă racheta cu care a fost doborâtă drona ajunsă deasupra României. Modul în care funcționează AIM-9X Sidewinder

Serialul pe care aproape nimeni nu îl voia

Puțini știu că Star Trek nu a ajuns imediat pe ecrane. Primul episod pilot, The Cage, filmat în 1964, a fost respins de NBC. Conducerea postului l-a considerat prea intelectual, prea filozofic și prea diferit de ceea ce publicul era obișnuit să urmărească. Cu alte cuvinte, spectatorii erau, în acele vremuri, „luați de proști”.

În mod normal, acolo s-ar fi încheiat povestea, numai că studioul Desilu Productions, condus atunci de celebra actriță Lucille Ball, a ales să mai acorde o șansă proiectului și ce bine că a făcut-o! Este unul dintre cele mai importante momente din istoria televiziunii, pentru că fără sprijinul ei Star Trek probabil nu ar fi existat niciodată.

S-a filmat un al doilea pilot. Jeffrey Hunter, care îl interpreta pe căpitanul Christopher Pike, a părăsit proiectul și a fost înlocuit de William Shatner. Așa s-a născut James T. Kirk, unul dintre cele mai cunoscute personaje din cultura pop.

Alături de el apărea și un personaj pe care nici studioul nu știa exact cum să îl privească, evident, mă refer la Spock. Interpretat de Leonard Nimoy, jumătate vulcanian și jumătate om, Spock urma să devină, fără exagerare, unul dintre cele mai iubite personaje SF create vreodată, fiind și preferatul meu. Interesant este că, la început, NBC îi ceruse lui Roddenberry să reducă prezența personajului, considerând că înfățișarea sa, cu urechi ascuțite și sprâncene arcuite, ar putea speria telespectatorii, dar istoria avea să demonstreze exact contrariul.

Vorbim despre o revoluție ascunsă într-un serial cu nave spațiale

Privit astăzi, primul Star Trek poate părea modest din punct de vedere al efectelor speciale fiindcă decorurile erau simple, costumele nu impresionează prin realism, iar navele spațiale nu pot concura cu ceea ce vedem în producțiile moderne. Totuși, adevărata forță a serialului nu a fost niciodată partea vizuală.

Roddenberry vorbea despre rasism, război, intoleranță, dictatură, religie sau drepturile omului într-o perioadă sumbră în care televiziunea americană evita astfel de subiecte cât putea de mult ca să „nu supere”.

Pe puntea navei Enterprise lucrau împreună un american, un rus, un japonez și o femeie de culoare, asta pe fondul tensiunilor reale dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică care erau la cote maxime, iar mișcarea pentru drepturile civile încă se confrunta cu o opoziție puternică.

Personajul Nyota Uhura, interpretat de Nichelle Nichols, avea să inspire inclusiv generații de femei de culoare să urmeze cariere în știință și explorare spațială. Mai târziu, NASA avea chiar să colaboreze cu actrița pentru campaniile sale de recrutare. În 1968, serialul avea să intre din nou în istorie prin celebrul sărut dintre Kirk și Uhura, considerat unul dintre primele săruturi interrasiale difuzate la televiziunea americană.

Cum au salvat fanii franciza

În mod paradoxal, serialul nu era un succes de audiență. Costurile de producție erau mari, iar NBC nu era mulțumită de cifre. După al doilea sezon, anularea părea inevitabilă.

Numai că s-a întâmplat ceva nemaivăzut până atunci. Mii de fani au început să trimită scrisori către televiziune, cerând continuarea serialului, iar campania a funcționat pentru că NBC a comandat un al treilea sezon.

Nu a fost, ce-i drept, suficient pentru a salva serialul pe termen lung, iar în 1969 Star Trek a fost totuși anulat, după doar 79 de episoade.

Fenomenul care a crescut după moartea serialului

În mod destul de curios, Star Trek a devenit cu adevărat popular abia după ce nu mai exista. Reluările difuzate în anii ’70 au atras milioane de telespectatori, iar convențiile dedicate fanilor au început să umple săli întregi, fenomen care persistă și astăzi.

Pentru prima dată, oamenii nu veneau doar să vadă actorii preferați, ci veneau costumați în uniforme ale Flotei Stelare, vorbeau despre episoade ore în șir și învățau expresii în limba klingoniană. Da, această limbă chiar există.

Practic, Star Trek a contribuit la apariția culturii moderne a convențiilor dedicate fanilor, pe care mai târziu aveau să o adopte Star Wars, Marvel, Doctor Who și multe alte francize.

Succesul neașteptat i-a convins pe cei de la Paramount că au abandonat prea devreme universul creat de Roddenberry. Prima încercare de revenire a fost serialul animat Star Trek: The Animated Series, lansat în 1973. A avut doar două sezoane, însă i-a readus împreună pe aproape toți actorii din seria originală care și-au narat propriile personaje.

În 1977, lumea era cucerită de un alt fenomen science-fiction: Star Wars. Succesul uriaș al filmului lui George Lucas a schimbat complet percepția Hollywood-ului asupra genului SF.

Dintr-odată, studiourile au început să caute propriile francize spațiale, dar  Paramount avea deja una. Astfel s-a născut Star Trek: The Motion Picture, lansat în 1979. Filmul nu a fost primit cu același entuziasm ca Star Wars, fiind criticat pentru ritmul lent și accentul pus pe filozofie în detrimentul acțiunii, însă a reușit să demonstreze că Star Trek putea supraviețui și pe marele ecran, chiar dacă la nivel mai mic.

Poate mai important, a deschis drumul unei serii de filme care aveau să redefinească franciza și să transforme echipajul lui Kirk într-o legendă a cinematografiei.

De la Khan la Picard, momentul în care Star Trek a devenit un univers, nu doar un serial

Dacă primul film a demonstrat că Star Trek încă avea un public, al doilea a fost cel care a transformat franciza într-un fenomen cinematografic. Lansat în 1982, Star Trek II: The Wrath of Khan este considerat și astăzi de mulți  drept cel mai bun film realizat vreodată în acest univers.

Povestea îl readuce în prim-plan pe Khan Noonien Singh, „băiatul rău” din episodul Space Seed al serialului original. Interpretat de Ricardo Montalban, Khan nu este doar un răufăcător, ci un personaj construit în jurul răzbunării, al orgoliului și al pierderii.

Tot aici are loc și unul dintre cele mai emoționante momente din întreaga franciză, da, vorbesc despre sacrificiul lui Spock. Replica „The needs of the many outweigh the needs of the few” este citată și astăzi de milioane de fani și reprezintă perfect filosofia personajului.

The Search for Spock (1984) și The Voyage Home (1986) au completat o trilogie care este privită și acum ca una dintre cele mai reușite din cinema-ul SF. Mai ales al patrulea film, în care echipajul Enterprise călătorește în San Francisco-ul anilor ’80 a surprins prin umor și mesajul ecologist, devenind cel mai mare succes comercial al seriei până la acel moment.

Au urmat The Final Frontier și The Undiscovered Country, acesta din urmă fiind o încheiere cinstită pentru generația lui Kirk. Lansat în 1991, filmul folosea prăbușirea Uniunii Sovietice drept inspirație pentru apropierea dintre Federație și Imperiul Klingonian, demonstrând încă o dată că Star Trek împrumuta adesea teme din realitate pentru a vorbi despre viitor.

Pariul pe care aproape nimeni nu îl înțelegea

În timp ce filmele mergeau bine, Paramount a decis că este momentul să readucă Star Trek și la televizor. Numai că Gene Roddenberry nu voia să spună aceeași poveste încă o dată.

În loc să îl readucă pe Kirk, acțiunea noului serial urma să se petreacă la aproape o sută de ani după evenimentele originale. Nava era tot Enterprise, dar avea un alt echipaj, iar la comandă nu se afla un aventurier impulsiv, ci un diplomat trecut de prima tinerețe.

Mulți au râs când au aflat că rolul principal îi revenise unui actor britanic de teatru, cunoscut mai ales pentru Shakespeare, dar astăzi devine greu de imaginat Star Trek fără Patrick Stewart.

Interesant este că nici actorul nu era convins că proiectul va avea succes. În mai multe interviuri, Stewart a povestit că își făcuse deja planuri să se întoarcă în Anglia după primul sezon, fiind convins că serialul va fi anulat rapid.

Totuși, Star Trek: The Next Generation, lansat în 1987, a devenit unul dintre cele mai apreciate seriale SF din toate timpurile.

Jean-Luc Picard era opusul lui Kirk. În loc să rezolve conflictele cu pumnii sau cu pistolul phaser, prefera diplomația, logica și negocierea. Nu era lipsit de curaj, dar considera că victoria obținută fără violență este întotdeauna cea mai valoroasă.

În jurul lui s-a format unul dintre cele mai iubite echipaje din întreaga franciză. Data, androidul care încerca să înțeleagă ce înseamnă să fii om, klingonianul Worf, comandantul Riker, Geordi La Forge, Troi și doctorul Crusher au devenit personaje la fel de importante precum Kirk și Spock.

Star Trek a devenit mai matur

În 1993 apărea Deep Space Nine, probabil cel mai curajos serial din întreaga franciză. Până atunci, Star Trek însemna explorare. Enterprise descoperea lumi noi aproape în fiecare episod, dar  Deep Space Nine a schimbat complet regulile.

Acțiunea se desfășura pe o stație spațială, iar poveștile deveneau mult mai complexe și mai întunecate. Războiul, religia, ocupația militară, terorismul și propaganda au fost abordate într-un mod rar întâlnit într-un serial de televiziune din acea perioadă.

Apoi a venit Voyager. Lansat în 1995, serialul a adus o premieră importantă pentru franciză. Kathryn Janeway, interpretată de Kate Mulgrew, devenea primul căpitan femeie al unui serial Star Trek.

Nava Voyager este aruncată la peste 70.000 de ani-lumină de Pământ, iar întoarcerea acasă devine leitmotiful întregii povești.

Voyager a introdus și personaje memorabile precum Seven of Nine, fostă membră Borg interpretată de Jeri Ryan, unul dintre cele mai complexe personaje create vreodată pentru universul Star Trek.

Ulterior, în 2001, a venit rândul lui Enterprise, un serial plasat înainte de toate celelalte, într-o perioadă în care Federația încă nu exista. Din păcate, publicul nu a fost însă pregătit pentru această schimbare… audiențele au scăzut, iar serialul s-a încheiat după patru sezoane, cumva „în coadă de pește”.

Un nou început pentru o nouă generație

În 2002, odată cu filmul Nemesis, părea că Star Trek își pierduse direcția. Și uite așa a apărut J.J. Abrams în peisaj (din păcate).

În loc să continue cronologia existentă, regizorul a ales o soluție controversată. A creat o realitate alternativă, cunoscută astăzi drept Kelvin Timeline, ceea ce i-a permis să spună din nou povestea lui Kirk și Spock fără să modifice evenimentele universului clasic, dar și să pună cam mult accent pe acțiune și efecte speciale și cam puțin pe povești.

Filmul Star Trek din 2009 a fost un succes uriaș. Chris Pine, Zachary Quinto, Karl Urban, Zoe Saldana și Simon Pegg au reușit să aducă un suflu nou, dar nu musai în direcția bună.  Au urmat Into Darkness și Beyond, filme care au atras un public complet nou către franciză, dar l-a îndepărtat pe cel clasic, inclusiv pe mine.

O nouă eră pentru Star Trek, despre întoarcerea la spiritul original

După filmele lui J.J. Abrams, mulți au crezut că viitorul Star Trek se va scrie aproape exclusiv pe marele ecran. În realitate, franciza s-a întors exact acolo unde se născuse, la televiziune.

În 2017, Star Trek: Discovery a inaugurat o nouă etapă, chiar dacă nefericită și asta. Era primul serial live-action Trek după mai bine de un deceniu și venea cu un stil complet diferit, greu digerabil pentru un trekkie. Povestea era construită pe un fir narativ continuu, efectele speciale erau la nivelul marilor producții cinematografice, iar accentul cădea mai mult pe personaje decât pe aventurile episodice cu care fanii crescuseră.

Personajul principal, Michael Burnham, interpretat de Sonequa Martin-Green, a reprezentat o schimbare mare de perspectivă. Pentru prima dată, protagonistul unui serial Star Trek nu era căpitanul navei. Discovery a împărțit fanii aproape de la început. Unii au apreciat curajul de a experimenta și modul în care serialul a modernizat franciza, în timp ce alții au considerat că s-a îndepărtat prea mult de filosofia lui Gene Roddenberry.

Indiferent de opinii, Discovery a avut un rol esențial, trebuie să recunosc chiar și eu, cârcotașa șefă. Fără succesul său, este puțin probabil ca Paramount să fi investit atât de mult în extinderea universului Star Trek.

În anii următori, producțiile au început să apară într-un ritm pe care fanii nu îl mai văzuseră niciodată. Au fost lansate mini-seria Short Treks, comedia animată Lower Decks, serialul de animație Prodigy, destinat unui public mai tânăr, și Picard, care l-a adus din nou în prim-plan pe Patrick Stewart.

Dintre toate, Picard a avut o încărcătură emoțională aparte. Nu mai era vorba despre căpitanul sigur pe el din anii ’90, ci despre un om îmbătrânit, marcat de greșeli și de pierderi. Ultimul sezon a devenit un adevărat cadou pentru fanii generației The Next Generation, reunind aproape întregul echipaj al Enterprise-D într-o aventură care a funcționat și ca o scrisoare de dragoste adresată unei epoci considerate de mulți cea mai bună din istoria Star Trek.

Strange New Worlds, serialul care i-a făcut pe fani să zâmbească din nou

Dacă există însă o producție care pare să fi împăcat aproape toate taberele din fandom, aceea este Star Trek: Strange New Worlds.

Admit că nu mă așteptam ca un personaj introdus în Discovery să ajungă în centrul celui mai apreciat serial Trek din ultimii ani. Și totuși, exact asta s-a întâmplat.

Interpretarea lui Anson Mount în rolul căpitanului Christopher Pike a fost atât de bine primită, încât Paramount a decis să îi ofere propriul serial. Alături de el au revenit Ethan Peck în rolul lui Spock și Rebecca Romijn ca Number One, iar rezultatul a fost exact ceea ce mulți fani își doreau de ani buni.

În locul unui singur fir narativ întins pe tot sezonul, Strange New Worlds a readus formatul clasic al aventurilor independente. Un episod poate spune o poveste dramatică despre sacrificiu, următorul poate fi o comedie, iar altul un thriller sau chiar un musical, le-au cam încercat pe toate. Libertatea aceasta de a experimenta era una dintre caracteristicile definitorii ale Star Trek-ului clasic și aproape dispăruse în era streamingului.

Serialul nu trăiește însă doar din nostalgie, scenariile reușesc să vorbească despre teme contemporane, fără să devină moralizatoare. Exact cum făcea Gene Roddenberry în anii ’60, problemele lumii actuale sunt reflectate prin povești plasate în viitor. De aceea, Strange New Worlds pare în același timp familiar și modern.

Un alt motiv pentru succesul serialului este chiar personajul principal. Christopher Pike știe încă dinainte să preia comanda Enterprise că într-o zi va suferi un accident care îi va schimba viața pentru totdeauna. Destinul lui este deja cunoscut din serialul original, iar această informație transformă fiecare decizie pe care o ia într-un exercițiu de curaj. Pike continuă să conducă echipajul știind că viitorul îi rezervă un sacrificiu inevitabil.

În jurul lui gravitează o distribuție excelentă. Ethan Peck oferă o interpretare diferită, dar credibilă, a lui Spock, reușind să păstreze esența personajului creat de Leonard Nimoy.

Înainte să-ți povestesc cum mi s-a părut primul episod din sezonul al patrulea Star Trek: Strange New Worlds, te invit să citești interviurile pe care le-am luat pentru Playtech actorilor Anson Mount, Rebecca Romjin și Christina Chong.

REVIEW „Star Trek: Strange New Worlds”, primul episod al sezonului cu numărul patru, o adevărată bucurie

Ce mi-a plăcut încă din primele secunde ale primului episod al sezonului al patrulea este efectul de buclă, de întors la origini. Dacă printre primele imagini din sezonul întâi, îl vedem pe Pike călărind, acest lucru se întâmplă și acum, semn că serialului îi place întoarcerea la origini și continuă să pună accentul pe simbolistică, o parte esențială a universului SF. Aș aduce aici inclusiv celebra vorba: the more things change, the more they stay the same (cu cât lucrurile se schimbă, cu atât ele rămân la fel).

În altă ordine de idei, am să reiau ceea ce am mai zis, de altfel, și acum un an, relația puțin telenovelistică dintre Spock și personajul Christinei Chong (fir narativ prezent și în noul sezon) nu este musai partea mea favorită, dar mă simt dispusă să trec cu vederea, luând în calcul că oricine are dreptul să o mai dea în bară, inclusiv un serial bun.

Au încercat să-l umanizeze și îndrăgostească pe Spock chiar și în seria originală, așadar, nimic nou, chiar dacă de data aceasta pare să se pună ceva mai mult accent pe latura pământeană a vulcanianului.

Dincolo de romantism, primul episod începe în forță, cu o aventură cât se poate de autentică și fidelă moștenirii. Avem extratereștri aparent neprietenoși, o situație complicată pentru Enterprise, dar și un echipaj care pare mai degrabă să facă haz de necaz decât orice altceva.

Tot acest cocktail duce la concluzie suprinzătoare care mută accentul de pe „unde e Enterprise” pe „când e Enterprise”. Căpitanul și oamenii din subordinea lui află că s-au întors în timp 65 de milioane de ani, iar locația exactă este chiar proximitatea Pământului, dar în perioada dinozaurilor.

Totuși, nava este capturată de extratereștrii menționați anterior, într-o perioada în care viața inteligentă nu era tocmai în schemă pentru Pământ. Și-aici vine una dintre cele mai populare teorii: Marte a fost, la un moment dat, locuit de ființe inteligente, destul de asemănătoare oamenilor, o idee cu care Star Trek pare să se joace destul de isteț în primul episod al noului senzon. Din nou, efectul de buclă, de istorie care se repetă.

N-am să-ți zic cum se termină, totuși, episodul, pentru că mă gândesc că vrei să-l vezi. Totuși, n-am cum să nu remarc cum, în dulcele stil clasic, producția reușește să dea lecții de umanitate fără să-ți bage pumnul în gură.

Unde îl vezi, ce altceva trebuie să mai știi: am și o veste proastă

Serialul poate fi văzut în integralitate pe SkyShowtime, iar primul episod a fost lansat astăzi, urmând ca, în fiecare vineri, să ai parte de câte un episod nou până la terminarea sezonului.

Deși spiritul Trek este unul pozitiv, am să închei cu o veste proastă, dar inevitabilă: Strange New Worlds se va încheia odată cu sezonul al cincilea, așa că bucură-te de cel mai bun Star Trek din ultimii ani ca de o prăjitură pentru că „altul, mama, nu mai face”.

Cât costă racheta cu care a fost doborâtă drona ajunsă deasupra României. Modul în care funcționează AIM-9X Sidewinder