Misiunea japoneză care va aduce pe Pământ mostre de pe luna lui Marte. Cercetătorii britanici caută urme ale unor coliziuni cosmice
O misiune spațială japoneză ar putea oferi răspunsuri la una dintre întrebările încă deschise despre Marte: cum au apărut cele două luni ale planetei, Phobos și Deimos? Nava MMX (Martian Moons Exploration) a fost lansată pe 19 octombrie 2026 și are ca obiectiv să ajungă la Phobos, să colecteze mostre de sol și să le aducă pe Pământ pentru analize. În paralel, cercetători din Marea Britanie reproduc în laborator impacturile cosmice care ar fi putut modela suprafața satelitului și încearcă să identifice ce materiale ar trebui căutate de instrumentele sondei.
De ce originea lunilor lui Marte este încă un mister
Phobos și Deimos sunt doi sateliți naturali de dimensiuni reduse, iar formarea lor continuă să ridice întrebări. Una dintre ipoteze susține că ar fi asteroizi capturați de gravitația lui Marte, după ce au migrat din alte regiuni ale Sistemului Solar. O altă explicație propune că cele două luni s-au format din resturile rezultate în urma unei coliziuni uriașe, în care un obiect de mari dimensiuni a lovit planeta roșie.
Observațiile realizate de-a lungul timpului au oferit indicii în favoarea primei teorii. Datele colectate de sonda sovietică Phobos 2, aflată pe orbita lui Marte în 1989, precum și observațiile telescopului NASA Infrared Telescope Facility din anii 2010 au arătat că Phobos are proprietăți spectrale asemănătoare asteroizilor de tip D. Aceștia sunt considerați corpuri primitive, întunecate, care s-ar fi format în regiunile îndepărtate ale Sistemului Solar.
Totuși, capturarea a doi asteroizi separați de către Marte este dificil de explicat. O variantă alternativă presupune că planeta a atras fragmentele unui asteroid distrus de propria gravitație. Resturile ar fi format un disc de material în jurul lui Marte, din care s-ar fi dezvoltat ulterior Phobos și Deimos.
Teoria impactului uriaș oferă o altă posibilitate. Potrivit acesteia, o coliziune cu un corp masiv ar fi aruncat în spațiu cantități mari de material marțian, care au rămas pe orbită și au contribuit la formarea celor două luni. Deși această explicație poate lămuri anumite caracteristici ale orbitelor lor, compoziția sateliților ridică în continuare semne de întrebare.
Ce poate dezvălui solul de pe Phobos despre trecutul planetei Marte
Misiunea MMX, dezvoltată de agenția spațială japoneză JAXA, urmărește să clarifice aceste ipoteze prin studierea ambilor sateliți și recuperarea unor mostre de pe Phobos. Analizele realizate pe Pământ ar putea arăta dacă materialul de la suprafața lunii corespunde celui întâlnit în asteroizii primitivi sau dacă include fragmente provenite dintr-o coliziune cu Marte, scrie The Conversation.
O posibilă sursă de informații este materialul străin ajuns pe Phobos în urma impacturilor cosmice. O rocă ejectată de pe Marte în timpul unei coliziuni ar putea ajunge pe orbita planetei și, ulterior, pe suprafața satelitului. În același timp, asteroizii care lovesc direct Phobos pot lăsa în urmă fragmente din propria compoziție. Cercetătorii numesc acest tip de material exogen, deoarece provine din afara corpului ceresc pe care ajunge să se depună.
Dacă astfel de fragmente pot fi identificate, ele ar putea oferi indicii despre istoria impacturilor suferite de Phobos și despre originea sa. Prezența unor roci marțiene ar susține ideea că satelitul a acumulat material provenit de pe planetă, în timp ce fragmentele de asteroizi ar putea ajuta la reconstruirea traseului unor corpuri din alte regiuni ale Sistemului Solar.
Misiunile japoneze Hayabusa2 și americane OSIRIS-REx au identificat deja materiale străine asociate impacturilor pe asteroizii Ryugu și Bennu. Aceste descoperiri arată că suprafețele corpurilor mici din Sistemul Solar pot păstra urme ale unor coliziuni cu alte obiecte. Phobos ar putea oferi un exemplu similar, dar cu o valoare suplimentară: posibilitatea de a găsi fragmente provenite chiar de pe Marte.
Cum reproduc cercetătorii britanici impacturile cosmice în laborator
Pentru a pregăti interpretarea datelor de la MMX, o echipă de la Universitatea din Kent a organizat experimente în care a recreat condițiile unor impacturi pe suprafața lui Phobos. Cercetarea a beneficiat de sprijin financiar din partea Europlanet și a folosit un tun cu gaz ușor, un dispozitiv capabil să accelereze proiectile la viteze mari.
Oamenii de știință au lansat fragmente de olivină, un mineral întâlnit în roci, către materiale concepute să imite solul de pe Phobos. Experimentele au urmărit să stabilească felul în care viteza și dimensiunea obiectului care lovește suprafața influențează formarea craterelor și depunerea fragmentelor rezultate în urma coliziunii.
O parte importantă a testelor a vizat posibilitatea ca materialul ejectat de pe Marte să ajungă pe Phobos. Rezultatele au arătat că un asemenea proces este posibil în condițiile reproduse în laborator. Prin urmare, satelitul ar putea păstra fragmente provenite de pe planeta roșie, chiar dacă acestea nu reprezintă materialul său original.
Cercetătorii au analizat și dacă instrumentele misiunii MMX ar putea detecta de la distanță granule de material marțian în stratul superficial al satelitului, înainte de colectarea probelor. La această parte a cercetării au participat specialiști de la Universitatea Oxford, Open University și Institutul pentru Spațiu din Leicester. Rezultatele au fost prezentate la Congresul de Științe Planetare Europlanet din Haga, în septembrie 2026.
Ce urmează pentru misiunea MMX și cercetarea lunilor marțiene
Sonda MMX a fost lansată pe 19 octombrie 2026, cu o rachetă H3 de la Centrul Spațial Tanegashima din sudul Japoniei. La aproximativ două săptămâni după lansare, controlorii de la sol au recepționat primul semnal de la navă, confirmând că aceasta poate comunica în condiții normale.
Misiunea va studia Phobos și Deimos, însă obiectivul principal este aterizarea pe Phobos și colectarea unei mostre de sol care va fi transportată ulterior pe Pământ. Analizele de laborator vor permite examinarea compoziției materialului cu o precizie mai mare decât cea posibilă prin observații realizate exclusiv de la distanță.
În paralel, o echipă de la Universitatea din Leicester, cunoscută sub numele Hard Rocks, pregătește experimente pentru a investiga posibila prezență a compușilor organici pe Phobos. Identificarea unor astfel de substanțe nu ar demonstra existența vieții. Compușii organici pot apărea și prin procese fără legătură cu organismele vii sau pot ajunge pe un corp ceresc odată cu asteroizii. Chiar și așa, analiza lor ar putea aduce informații despre evoluția satelitului.