Ce se schimbă pentru proprietarii din zonele unde casele au devenit prea scumpe. Noile reguli propuse de UE

Ce se schimbă pentru proprietarii din zonele unde casele au devenit prea scumpe. Noile reguli propuse de UE
Noi reguli pentru zonele în care locuințele sunt prea scumpe (Foto: Profimedia)
Diana Dumitrache
Google Urmărește pe Google

Comisia Europeană propune un nou cadru pentru orașele și zonele în care prețurile locuințelor au ajuns prea mari în raport cu veniturile populației. În anumite situații ar putea fi introduse restricții pentru închirierile pe termen scurt, locuințele secundare sau proprietățile neocupate, însă măsurile nu sunt încă în vigoare.

Airbnb nu va fi interzis în toată Uniunea Europeană

Una dintre cele mai importante clarificări pentru proprietari este că „Affordable Housing Act” nu introduce o interdicție generală pentru Airbnb sau alte forme de închiriere pe termen scurt și nici nu oferă automat autorităților dreptul de a le elimina.

În zonele în care legislația națională permite deja asemenea intervenții, autoritățile ar putea însă impune anumite restricții, în special asupra proprietăților care nu reprezintă reședința principală a gazdei.

Ar exista, astfel, o diferență între o persoană care își închiriază ocazional propria locuință și un proprietar care deține mai multe apartamente pe care le exploatează în regim hotelier.

Restricțiile nu ar putea fi introduse doar pentru că într-un oraș există multe apartamente pe Airbnb. Autoritatea ar trebui să demonstreze că activitatea respectivă a avut, timp de cel puțin trei ani, un efect negativ semnificativ asupra disponibilității sau accesibilității locuințelor și că nu există o soluție mai puțin restrictivă care să ofere rezultate similare.

Când sunt considerate locuințele prea scumpe

Nici simplul fapt că apartamentele sunt scumpe nu va fi suficient pentru ca o localitate să intre automat sub noile reguli. Un criteriu important este raportul dintre prețul unei locuințe și venitul disponibil pe cap de locuitor. Acesta trebuie să ajungă la cel puțin 8, ceea ce înseamnă, simplificat, că prețul unei locuințe medii este echivalent cu minimum opt ani de venit disponibil pe cap de locuitor.

Dacă indicatorul se situează între 8 și 10, autoritățile trebuie să demonstreze suplimentar că accesibilitatea locuințelor s-a deteriorat în ultimul deceniu și că situația este puțin probabil să se îmbunătățească în următorii trei ani fără intervenție.

De la un raport de 10 în sus, demonstrarea deteriorării din ultimii zece ani nu mai este necesară. Zona analizată nu trebuie să fie neapărat un oraș întreg. Poate fi un cartier, o zonă metropolitană sau doar o anumită parte a unei localități.

Locuințele secundare și apartamentele goale pot intra în vizor

O altă schimbare importantă privește proprietățile care nu sunt folosite drept reședință principală. În zonele cu probleme severe de accesibilitate ar putea fi luate măsuri privind locuințele secundare, apartamentele cumpărate pentru investiție sau proprietățile lăsate neocupate.

Printre variantele menționate se află limitarea numărului unor asemenea proprietăți, declararea destinației locuinței înainte de cumpărare sau rezervarea anumitor locuințe pentru persoane care urmează să locuiască efectiv în ele, inclusiv pentru cei care își cumpără prima casă.

Există însă o protecție importantă pentru actualii proprietari: eventualele condiții privind achiziția nu ar urma să fie aplicate retroactiv locuințelor cumpărate înainte ca măsurile respective să intre în vigoare.

UE nu introduce un plafon pentru chirii

Pentru chiriași, o precizare esențială este că propunerea Comisiei Europene nu stabilește o chirie maximă și nici nu încearcă să uniformizeze chiriile în statele membre.

Mecanismul urmărește mai degrabă creșterea numărului de locuințe disponibile pe termen lung. Dacă apartamentele neocupate sau o parte dintre cele utilizate exclusiv pentru închirieri turistice revin pe piața rezidențială, oferta mai mare ar putea reduce indirect presiunea asupra chiriilor și prețurilor.

Restricțiile nu ar putea rămâne permanent

Chiar și atunci când sunt îndeplinite toate condițiile, măsurile ar trebui să fie proporționale și limitate la zona în care există problema.

Perioada inițială ar putea fi de maximum cinci ani, după care situația ar trebui reevaluată. Dacă nu mai există condițiile care au justificat intervenția, restricțiile ar trebui eliminate, iar persoanele afectate ar avea posibilitatea să conteste în instanță inclusiv evaluarea prin care zona a fost declarată sub presiune locativă.

Comisia Europeană admite, în același timp, că restricțiile asupra Airbnb sau locuințelor secundare nu pot rezolva singure problema. Lipsa locuințelor rămâne cauza structurală, motiv pentru care sunt avute în vedere și renovarea sau reconversia clădirilor existente, readucerea apartamentelor vacante pe piață și simplificarea autorizării noilor proiecte.

Pentru moment, proprietarii și chiriașii nu trebuie să facă nimic. „Affordable Housing Act” este o propunere care trebuie să parcurgă procedura legislativă europeană, iar eventualele restricții vor putea apărea numai ulterior, în condițiile stabilite de cadrul european și de legislațiile naționale.