AI-ul nu ne fură neapărat locurile de muncă. Dar ne poate schimba meseriile fără să ne întrebe

AI-ul nu ne fură neapărat locurile de muncă. Dar ne poate schimba meseriile fără să ne întrebe
SPECIAL
Foto: Profimedia
Iulia Kelt
Google Urmărește pe Google

Există o teamă care revine aproape de fiecare dată când apare o tehnologie capabilă să facă ceva mai repede, mai ieftin sau mai eficient decât un om: aceea că oamenii vor deveni inutili. S-a întâmplat în timpul revoluției industriale, odată cu apariția liniilor de producție automatizate, apoi când calculatoarele au început să preia activități care necesitau înainte ore întregi de muncă. Acum, aceeași discuție a ajuns în birouri, redacții, agenții de publicitate, departamente de resurse umane și chiar în profesii considerate până nu demult imposibil de automatizat.

Inteligența artificială nu mai este doar un instrument experimental sau o curiozitate tehnologică. Poate redacta texte, analiza documente, genera imagini, scrie cod, sintetiza informații, traduce conversații și răspunde la întrebări complexe. În multe situații, face toate acestea în câteva secunde. Companiile au descoperit rapid potențialul, iar promisiunea este seducătoare: mai multă productivitate, costuri mai mici și mai puțin timp pierdut cu sarcini repetitive.

Numai că există o diferență importantă între a folosi o tehnologie pentru a face o meserie mai ușoară și a transforma întreaga meserie în jurul posibilităților oferite de acea tehnologie. Iar a doua variantă este deja mult mai relevantă decât întrebarea dacă un chatbot va înlocui un angajat.

Poate că inteligența artificială nu va elimina peste noapte milioane de profesii. Dar poate schimba ceea ce înseamnă să fii jurnalist, profesor, designer, programator, traducător sau specialist în marketing. Poate modifica așteptările angajatorilor, ritmul de lucru, numărul de oameni necesari într-o echipă și criteriile după care este evaluată performanța. Iar toate acestea se pot întâmpla fără ca oamenii care practică respectivele meserii să aibă un cuvânt real de spus.

Nu trebuie să dispară o meserie pentru ca oamenii care o practică să fie afectați

Discuția despre inteligența artificială este adesea redusă la o întrebare simplă: ce locuri de muncă vor dispărea? Este o întrebare firească, dar incompletă. O profesie nu trebuie să dispară complet pentru ca oamenii care o practică să resimtă efectele unei schimbări tehnologice. Este suficient ca o parte dintre responsabilități să fie preluate de software, iar restul activităților să fie reorganizate în jurul acestuia.

Un jurnalist, de exemplu, nu trebuie să fie înlocuit integral de un sistem AI pentru ca meseria să arate diferit. Dacă redactarea unei prime variante de text, transcrierea unui interviu, traducerea unui document sau extragerea informațiilor dintr-un comunicat pot fi realizate automat, timpul de lucru se schimbă. Dar nu dispare neapărat volumul de muncă. Dimpotrivă, angajatorul poate ajunge să se aștepte la mai multe materiale, într-un interval mai scurt.

Același lucru se poate întâmpla în design. Un instrument generativ poate produce rapid mai multe variante de ilustrații, concepte vizuale sau materiale publicitare. Designerul nu mai petrece neapărat atât de mult timp cu prima etapă a procesului, însă poate ajunge să fie responsabil pentru selectarea, corectarea și adaptarea unui număr mult mai mare de rezultate. Munca nu dispare, ci se mută dintr-o etapă în alta.

În programare, instrumentele AI pot genera fragmente de cod, pot identifica anumite erori și pot explica funcționarea unor soluții. Asta nu înseamnă că orice persoană poate construi o aplicație complexă doar descriind ceea ce își dorește. Înseamnă însă că programatorii pot fi evaluați diferit, iar angajatorii pot avea alte așteptări în privința vitezei de execuție și a volumului de proiecte.

Această schimbare este mai greu de observat decât dispariția unui post. Nu apare neapărat un anunț potrivit căruia o companie a concediat un angajat pentru că a fost înlocuit de un chatbot. Uneori, postul nu mai este ocupat după plecarea persoanei care îl deținea. Alteori, o echipă care avea nevoie de zece oameni ajunge să funcționeze cu șapte, pentru că fiecare membru poate produce mai mult cu ajutorul AI. În alte situații, responsabilitățile se modifică treptat, fără ca fișa postului să fie rescrisă oficial.

Există și o consecință mai puțin discutată: dispariția sau reducerea activităților de început de carieră. Multe profesii presupun o perioadă în care angajații învață prin sarcini mai simple, repetitive și supravegheate. Un junior dintr-o redacție poate începe prin documentare, transcrieri și verificări. Un programator aflat la început de drum poate primi sarcini de depanare sau de scriere a unor componente simple. Un designer poate lucra la adaptări și variante ale unor materiale existente.

Dacă tocmai aceste activități sunt automatizate, apare o problemă: cum mai ajunge cineva să acumuleze experiența necesară pentru a deveni un profesionist bun? Nu este suficient ca un angajator să ceară competențe avansate și capacitatea de a verifica rezultatele AI. Cineva trebuie să le ofere angajaților aflați la început oportunitatea de a învăța aceste lucruri.

Productivitatea mai mare nu înseamnă automat o viață profesională mai bună

Una dintre promisiunile cel mai des asociate cu inteligența artificială este eliberarea oamenilor de activitățile plictisitoare. În teorie, un angajat care nu mai pierde timp cu sarcini repetitive poate să se concentreze asupra lucrurilor care necesită experiență, creativitate și judecată. Este o perspectivă atractivă, mai ales în profesiile în care volumul de muncă a crescut constant, iar timpul disponibil a rămas același.

Problema apare atunci când timpul economisit nu se transformă în mai multă libertate, ci în mai multă muncă.

Dacă un instrument AI permite redactarea unui material într-o oră în loc de trei, există două posibilități. Angajatul poate folosi timpul rămas pentru documentare mai serioasă, verificarea informațiilor sau dezvoltarea unor idei noi. Sau poate primi încă două sarcini, pentru că acum există capacitatea de a produce mai mult. În multe companii, a doua variantă poate părea mai atractivă din perspectiva costurilor și a rezultatelor măsurabile.

Astfel, tehnologia care trebuia să reducă presiunea ajunge să ridice standardul de productivitate. Ceea ce ieri era considerat un volum bun de muncă poate deveni insuficient atunci când angajatorul știe că există instrumente care pot accelera anumite etape. Iar angajatul ajunge să concureze nu doar cu alți oameni, ci și cu viteza software-ului pe care este obligat să îl folosească.

Schimbarea este relevantă și pentru cei care lucrează în domenii creative. Generarea rapidă a mai multor variante de texte, imagini sau concepte poate crea impresia că procesul creativ a devenit mai simplu. În realitate, selecția, verificarea și adaptarea rezultatelor consumă timp și presupun competențe. Un material produs în câteva secunde nu este automat un material bun, potrivit publicului sau corect din punct de vedere factual.

În plus, volumul mare de rezultate poate crea o nouă formă de oboseală profesională. Dacă un designer primește zeci de variante generate automat, trebuie să le analizeze, să le compare și să explice de ce una este mai potrivită decât alta. Dacă un jurnalist folosește AI pentru documentare, trebuie să verifice informațiile și să identifice eventualele erori. Dacă un specialist în marketing generează rapid mai multe campanii, cineva trebuie să stabilească dacă acestea au sens pentru publicul vizat.

AI poate accelera producția, dar nu elimină responsabilitatea pentru rezultat. Uneori, chiar o amplifică.

Mai există și riscul ca productivitatea să fie confundată cu valoarea profesională. Dacă o companie măsoară performanța exclusiv prin numărul de materiale produse, de sarcini rezolvate sau de proiecte livrate, activitățile care nu pot fi cuantificate ușor ajung în plan secund. Documentarea atentă, discuțiile cu sursele, mentoratul, verificarea unor detalii sau construirea unei relații de încredere cu un client nu se traduc întotdeauna în cifre spectaculoase.

O tehnologie poate ajuta la realizarea mai rapidă a unor sarcini, dar nu ar trebui să stabilească singură ce înseamnă o muncă bine făcută. În caz contrar, există riscul ca profesiile să fie reorganizate în funcție de ceea ce poate măsura un sistem, nu în funcție de ceea ce contează cu adevărat pentru oameni.

Angajatul trebuie să se adapteze, dar cine răspunde pentru schimbare?

În discursul public despre AI apare frecvent recomandarea ca angajații să învețe să folosească noile instrumente. Este un sfat rezonabil. Ignorarea unei tehnologii care schimbă deja numeroase activități profesionale nu reprezintă o strategie prea bună pe termen lung. Dar responsabilitatea adaptării nu poate fi transferată integral asupra oamenilor care își câștigă existența dintr-o anumită meserie.

Un angajat nu decide ce software cumpără compania, ce procese sunt automatizate sau cât de repede trebuie implementate schimbările. Nu stabilește nici dacă primește instruire, dacă are acces la instrumente potrivite sau dacă rezultatele generate de AI sunt verificate de cineva competent. Cu toate acestea, tot el poate ajunge să fie evaluat în funcție de capacitatea de a lucra într-un sistem pe care nu l-a ales.

Companiile au un rol esențial în această tranziție. Dacă introduc instrumente AI pentru a crește productivitatea, ar trebui să explice ce activități vor fi afectate, ce responsabilități se modifică și ce pregătire primesc angajații. Nu este suficient ca un software să fie pus la dispoziția unei echipe, iar oamenilor să li se spună că trebuie să învețe să îl folosească.

Instruirea presupune mai mult decât câteva demonstrații despre cum se scrie un prompt. Angajații trebuie să înțeleagă limitele instrumentelor, să știe când informațiile generate trebuie verificate și să poată identifica situațiile în care automatizarea nu este potrivită. În anumite domenii, trebuie să existe reguli clare privind datele introduse în platforme, confidențialitatea informațiilor și responsabilitatea pentru rezultatele livrate.

Mai ales în profesiile în care o eroare poate avea consecințe serioase, utilizarea AI nu poate fi tratată ca o simplă scurtătură. Un sistem poate genera un rezumat medical convingător, poate interpreta greșit o clauză juridică sau poate prezenta drept reală o informație inventată. Faptul că rezultatul este formulat fluent nu îl transformă automat într-unul corect.

Aici intervine o competență care va deveni tot mai importantă: capacitatea de a verifica tehnologia, nu doar de a o folosi. Un profesionist bun nu este neapărat cel care obține cel mai repede un răspuns de la AI, ci cel care știe dacă răspunsul poate fi folosit, ce lipsește din el și ce trebuie corectat.

Și sistemul educațional trebuie să țină pasul. Nu este suficient ca elevii și studenții să învețe să folosească instrumente generative. Este nevoie să învețe să pună întrebări, să verifice surse, să recunoască erorile și să construiască un raționament propriu. Dacă educația ajunge să premieze doar rezultatul final, fără să mai conteze cum a fost obținut, există riscul ca generațiile viitoare să fie foarte eficiente în folosirea unor instrumente, dar mai puțin pregătite să judece rezultatele acestora.

Adaptarea nu trebuie să însemne acceptarea necondiționată a oricărei schimbări tehnologice. Angajații au dreptul să știe cum le sunt transformate responsabilitățile, iar companiile au obligația de a lua în calcul efectele asupra oamenilor, nu doar economiile obținute.

Viitorul meseriilor nu depinde doar de ceea ce poate face AI

Inteligența artificială va continua să evolueze, iar unele activități care astăzi necesită intervenție umană vor putea fi automatizate mai bine în viitor. Este posibil ca anumite profesii să se restrângă, ca altele să dispară și ca noi specializări să apară. Istoria tehnologiei arată că schimbările de acest fel pot crea oportunități, dar și perioade dificile pentru oamenii ale căror competențe devin mai puțin căutate.

Totuși, capacitatea tehnică de a automatiza o activitate nu înseamnă că aceasta trebuie automatizată în orice situație. Faptul că un sistem poate redacta un text nu înseamnă că poate înlocui toate responsabilitățile unui jurnalist. Faptul că poate genera o imagine nu înseamnă că înțelege întotdeauna contextul în care aceasta va fi folosită. Faptul că poate răspunde la întrebări nu înseamnă că poate prelua responsabilitatea unei decizii importante.

Contează cine folosește tehnologia, în ce scop și în ce condiții. O companie poate utiliza AI pentru a elimina activitățile repetitive și pentru a le oferi angajaților mai mult timp pentru munca de profunzime. Sau poate folosi aceeași tehnologie pentru a reduce echipa și a cere celor rămași să producă de două ori mai mult. Instrumentul este același. Consecințele sunt foarte diferite.

De aceea, discuția despre viitorul muncii nu ar trebui să se limiteze la predicții despre câte milioane de locuri de muncă vor dispărea. Ar trebui să includă și întrebări despre salarii, program, condiții de lucru, pregătire profesională, responsabilitate și dreptul angajaților de a participa la deciziile care le afectează activitatea.

Există și o întrebare pe care entuziasmul pentru automatizare o lasă adesea în plan secund: dacă AI face munca mai eficientă, cine beneficiază de eficiența obținută? Angajatul, printr-un program mai flexibil și mai puține ore de lucru? Clientul, prin servicii mai accesibile? Compania, prin costuri reduse și venituri mai mari? Sau o combinație a tuturor acestor variante?

Răspunsul nu este stabilit de tehnologie. Este stabilit de deciziile economice, de regulile companiilor și de felul în care societatea alege să gestioneze schimbarea.

AI-ul nu trebuie privit nici ca un dușman care va distruge inevitabil toate meseriile, nici ca o soluție miraculoasă care va face munca mai ușoară pentru toată lumea. Poate fi un instrument extraordinar, dar efectele sale depind de oamenii și organizațiile care decid cum îl folosesc.

Poate că cea mai mare schimbare nu va fi dispariția unor profesii, ci faptul că oamenii vor ajunge să practice meserii pe care abia le mai recunosc. Jurnalistul va redacta, dar va verifica și rezultatele unui sistem AI. Designerul va crea, dar va selecta și va corecta variante generate automat. Programatorul va scrie cod, dar va lucra tot mai mult cu instrumente care îl produc în locul său.

Iar întrebarea importantă nu este doar dacă oamenii vor reuși să țină pasul cu inteligența artificială. Este dacă firmele, instituțiile și societatea vor reuși să țină pasul cu schimbările pe care chiar ele le introduc. Pentru că o meserie nu înseamnă doar o listă de sarcini care pot fi automatizate. Înseamnă experiență, responsabilitate, judecată și ani de muncă prin care oamenii învață să facă un lucru bine.

AI-ul poate schimba toate acestea. Dar faptul că poate face ceva nu înseamnă că trebuie să decidă singur cum va arăta viitorul celor care muncesc.