30 apr. 2025 | 10:11

Toate motivele pentru care n-ar trebui să-ți vinzi casa. De ce „să nu dai vrabia din mână pe cioara de pe gard”

BANI
Toate motivele pentru care n-ar trebui să-ți vinzi casa. De ce „să nu dai vrabia din mână pe cioara de pe gard”
Motive ca să nu-ți vinzi casa / Foto: AZ Big Media

Vânzarea unei case poate părea o soluție rapidă la o nemulțumire, dar decizia grăbită poate duce la regrete și pierderi financiare importante, după cum vei afla în cele ce urmează.

Achiziția unei locuințe este adesea privită ca o etapă intermediară, parte din așa-numita „scară imobiliară”, ideea că fiecare casă cumpărată servește drept trambulină către una mai mare și mai valoroasă.

Această mentalitate transformă un spațiu de locuit într-un simplu activ de tranzacționat. Totuși, sunt cazuri în care dorința de a vinde nu are la bază motive raționale.

Un motiv frecvent invocat este epuizarea legată de întreținerea casei. Statisticile arată că aproximativ 28% dintre proprietarii care regretă achiziția unei locuințe o fac din cauza timpului și costurilor asociate cu reparațiile, scrie Life Hacker.

Dacă este să ai ghinion, ai ghinion

Cu toate acestea, înlocuirea unei case vechi cu una nouă nu garantează lipsa problemelor: peste 60% dintre cei care au cumpărat locuințe noi au cheltuit mai mult decât estimaseră pentru întreținere, potrivit unui studiu realizat de compania Hippo.

În loc să vândă, mulți ar putea apela la servicii de mentenanță sau garanții extinse pentru a face față mai ușor responsabilităților.

Un alt motiv adesea întâlnit este plictiseala. După entuziasmul inițial, unii oameni încep să resimtă rutina și lipsa de nou, confundând acest sentiment cu nevoia reală de schimbare.

O „poveste de dragoste” cu o altă casă nu te scapă de probleme

Decizia de a vinde doar pentru a retrăi fiorul începutului poate avea consecințe negative, mai ales dacă mutarea se face fără un plan clar. Exemplele din piață arată că astfel de alegeri grăbite duc frecvent la locuințe mai scumpe, mai mici și cu mai multe probleme.

Într-un context de piață imobiliară în creștere rapidă, tentația de a „vinde la vârf” și de a reveni în forță după o eventuală corecție este mare.

Însă „cronometrarea pieței” se dovedește adesea a fi o capcană. Există cazuri în care proprietarii au reușit să obțină profituri semnificative, doar pentru a descoperi ulterior că nu își mai permit să cumpere în zona în care locuiau anterior. Între timp, costurile de închiriere sau lipsa unei alternative convenabile pot anula complet câștigul obținut.

La fel de riscant este și scenariul în care cineva vinde locuința actuală doar pentru că a reapărut „casa de vis” pe care nu o putea cumpăra la momentul oportun.

Această decizie, adesea impulsivă, ignoră investițiile deja făcute în actuala proprietate, precum și taxele și penalizările potențiale dacă imobilul nu a fost deținut suficient timp.

În plus, noua casă se poate dovedi o dezamăgire, fie din cauza unor defecte ascunse, fie pentru că facilitățile dorite nu se dovedesc utile în practică.