Voucherele de vacanță, mai utile decât ai crede: ce poți să faci cu alternativa tichetelor masă

Voucherele de vacanță, mai utile decât ai crede: ce poți să faci cu alternativa tichetelor masă

Tichetele de vacanță reprezintă un standard destul de popular în România. Nu se compară cu popularitatea tichetelor de masă, dar voucherele de concediu sunt de un real folos pentru foarte mulți români.

Când vine vorba de beneficii extrasalariale, în România, patronii și, mai ales, autoritățile bugetare, se întrec în a-și ține angajații aproape. În acest sens, unii oferă tichete de masă sau vouchere de vacanță, alții optează pentru petreceri, team building-uri, mașină de firmă sau asigurări medicale suplimentare.

Variantele sunt multe, dar câteva aspecte erau bătute în cuie, cel puțin până acum. Tichetele de masă nu pot fi folosite pentru altceva decât alimente sau mese la restaurant, în timp ce voucherele de vacanță puteau fi utilizate doar pentru interacțiunea cu agenții de turism, respectiv nopți de cazare la hoteluri și pensiuni. Cel puțin partea a doua a ecuației s-a schimbat.

Vouchere de vacanță nu mai sunt doar pentru concediu

Cei care primesc tichete de vacanță le vor putea folosi, de acum înainte, în beneficiul copiilor, pentru achitarea unor tabere. Această modificare de funcționalitate a fost votată de Camera Deputaților cu 238 de voturi pentru și un vot împotrivă, în această săptămână. Votul a modificat, practic, Legea 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.

În consecință, a fost instituită posibilitatea plății taberelor pentru copii, ca aceștia să se poată bucura de ele cu voucherele de vacanță acordate părinților. Este important de reținut că beneficiul financiar pentru copii se aplică doar pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele școlare, naționale sau tematice, ce au fost organizate pe teritoriul României. În contextul în care voucherele de vacanță, prin natura lor, nu sunt transmisibile, dacă sunt folosite pentru tabere de vacanță, privilegiul se transmite doar copilului titularului, atât.

Noul proiect de lege a fost adoptat în prealabil de Senat, în timp ce Camera Deputaților a fost for decizional în acest caz.

Citește și: