Unde zboară oligarhii ruși în această perioadă: contul de Twitter care trădează traseul miliardarilor

Unde zboară oligarhii ruși în această perioadă: contul de Twitter care trădează traseul miliardarilor

Un tânăr de 19 ani care și-a creat un cont de Twitter care urmărea avionul privat al lui Elon Musk și-a îndreptat atenția către urmărirea oligarhilor ruși.

Jack Sweeney, un student la Universitatea din Florida Centrală, a creat un nou cont de Twitter numit @RUOligarchJets despre care, spune el, urmărește mișcările diferitelor aeronave deținute de miliardari ruși – folosind roboți pentru a detecta datele de trafic aerian.

Sweeney spune că a început contul după ce a primit mai multe solicitări de urmărire a aeronavelor oligarhilor Rusiei în urma invaziei Ucrainei. Înainte de începerea războiului săptămâna trecută, Sweeney a spus că știe foarte puține despre miliardarii ruși sau avioanele lor.

„Înainte de asta, nici nu știam că există acești oligarhi influenți. Avioanele pe care le au acești oligarhi sunt absolut nebunești”, a spus Sweeney pentru Bloomberg. „Avioanele lor sunt uriașe în comparație cu alte avioane”.

Acestea includ aeronave deținute de cel mai bogat rezident al Rusiei, Vladimir Potanin, Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea și Alexander Abramov, un miliardar rus.

Contul de Twitter care-i dă de gol pe oligarhii ruși

Contul lui Sweeney urmărește în prezent 39 de avioane și elicoptere aparținând a 19 oligarhi.

„Oamenii m-au întrebat de Putin de ceva vreme, au vrut să știe dacă îl pot urmări”, a spus Sweeney pentru NBC. “A fost doar o nebunie. M-am gândit că unii oameni ar fi interesați de asta”.

Sweeney a folosit o listă de avioane, de la aeronave private și elicoptere, până la avioane de dimensiuni comerciale, care erau deja urmărite de un blog numit Radar Spots.

„Ar trebui să fie expuși”, a spus Howard Stoffer pentru NBC, care predă afaceri internaționale la Universitatea New Haven din Connecticut. “Spuneți guvernelor unde sunt acești oamenii și lăsați-le să ia orice măsuri consideră că sunt potrivite”.

Niciunul dintre avioanele rusești nu va avea voie să zboare peste Uniunea Europeană sau Canada. Moscova a răspuns, excluzând transportatorii din 36 de țări, inclusiv toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Fără acces la spațiul aerian al Rusiei, interdicția afectează companiile aeriene comerciale care trebuie să devieze zborurile spre sud, evitând, în același timp, zonele de tensiune din Orientul Mijlociu.

Statele Unite au în vedere, de asemenea, acțiuni similare, dar încă nu au luat o decizie finală, potrivit oficialilor americani.

Citește și: