Ucraina și Rusia au stabilit un nou acord de încetare a focului. Când intră în vigoare și de ce prima înțelegere, de sâmbătă, nu a fost respectată

Ucraina și Rusia au stabilit un nou acord de încetare a focului. Când intră în vigoare și de ce prima înțelegere, de sâmbătă, nu a fost respectată

Ucraina și Rusia au convenit duminică să oprească luptele din zona Mariupol pentru a putea fi evacuată populația. Nu este prima oară când cele două părți își propun așa ceva. S-a încercat și sâmbătă, dar nu s-a reușit, iar oficialii ucraineni i-au acuzat pe ruși că nu au respectat înțelegerea și că au bombardat rutele de evacuare, stabilite de comun acord.

Razboi Rusia - Ucraina live text

Ucraina și Rusia, nou acord de încetare a focului

Ucraina și Rusia s-au înțeles să oprească luptele din jurul orașului Mariupol. Localitatea este puternic asediată, iar oamenii nu au curent și căldură, iar mâncarea și medicamentele sunt tot mai puține. Cele două părți au convenit o „fereastră” de 11 ore în care civilii să fie evacuați.

Operațiunea ar trebuie să înceapă la ora 12.00 și au fost stabilite trei puncte de unde oamenii pot pleca, cu autobuzele puse la dispoziție de municipalitate. La acest convoi participă și reprezentanți ai organizației Crucea Roșie.

Și sâmbătă s-a încercat același lucru. Un reporter american a însoțit un convoi umanitar care a plecat din Mariupol, în perioada în care s-a stabilit „încetarea focului”. A povestit că după cinci kilometri în fața mașinilor au apărut câteva tancuri rusești, iar la un moment dat militarii s-au pus în poziție de atac, având armele pregătite. Până la urmă oamenii au fost lăsați să treacă, după ce mașinile și actele le-au fost verificate.

BBC a anunțat la puțin timp că încetarea focului, în localitățile Volnovaha și la Mariupol, nu a fost respectată.

„Nu e nicio încetare a focului în Mariupol și nici de-a lungul traseului de evacuare. Civilii sunt gata să plece din oraș, dar nu pot să plece în timp ce sunt bombardați. Rușii continuă să ne bombardeze și folosesc artileria. Este o nebunie!”, a declarat viceprimarul din Mariupol.

După aceste incidente, autoritățile au suspendat evacuarea. Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc de încălcarea acordului de sâmbătă.

Citește și: