30 apr. 2022 | 10:55

Tot 10 cele mai bune albume rock ale artiștilor care au ales cariere solo

ACTUALITATE
Tot 10 cele mai bune albume rock ale artiștilor care au ales cariere solo

Nu știu alții cum sunt, însă eu m-am declarat de multe ori dezamăgită, atunci când un solist al unei trupe rock a dat bir cu fugiții. Cumva, nimic parcă n-a mai fost la fel, în lipsa lui sau a ei.

Cu toate că, în mare măsură, trupele au continuat să existe și fără ei sau ele, identitatea le-a fost știrbită pentru totdeauna acestor grupuri. Desigur, afirmația poate părea una pur subiectivă, însă așa subiectivă cum este, se regăsește în gândurile multor ascultători ai genului rock.

În timp ce unii soliști s-au pierdut în negura timpului, alții au continuat solo, ba chiar au reușit să facă o treabă la fel de bună ca atunci când făceau partea din trupa care i-a consacrat.

Așadar, haideți să vedem care sunt cele mai bune albume rock solo, din toate timpurile, conform Loudwire.com. Pe alocuri, trebuie să recunosc că împărtășesc părerea redactorilor celebrei publicații.

De menționat că nu toți cei din acest top au părăsit, de facto, trupele, unii dintre ei alegând calea solo doar temporar, după cum vom putea observa în cele ce urmează.

Top 10 cele mai bune albume rock solo

  1. Bruce Dickinson (Iron Maiden) – „The Chemical Wedding” (1998);
  2. David Lee Roth (Van Halen) – „Eat ‘Em With A Smile” (1986);
  3. Greg Lake (King Crimson) – „Tarkus” (1971);
  4. Jesse Leach (Killswitch Engage și Times of Grace) – „The Hymn of a Broken Man” (2011);
  5. Max Cavalera (Sepultura) – „Dark Ages” (2005);
  6. Ozzy Osbourne (Black Sabbath) – „Wizzard of Ozz” (1980);
  7. Rob Halford (Judas Priest) – „Resurrection” (2000);
  8. Ronnie James Dio (Black Sabbath, Rainbow) – „Holy Diver” (1983);
  9. Tarja Turunen (Nightwish) – „My Winter Storm” (2007);
  10. Tom DeLonge (Blink-182) – „Lifeforms” (2021).

În cazul în care ești interesat de concerte, află că patru nume importante, din lista de mai sus, vor concerta în România, în 2022:

  • Tarja Turunen, la București, în data de 18 octombrie și la Cluj Napoca, a doua zi, în data de 19 octombrie;
  • Nightwish, la București, în data de 1 august.
  • Iron Maiden, la București, în data de în data de 26 mai;
  • Judas Priest, la București, în data de 18 iulie.
Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele