02 iun. 2022 | 08:59

Soția lui Zelenski răspunde liderilor europeni: Cedarea unor teritorii către Rusia nu va pune capăt războiului

ULTIMA ORĂ
Soția lui Zelenski răspunde liderilor europeni: Cedarea unor teritorii către Rusia nu va pune capăt războiului

Olena Zelenska a explicat motivul pentru care Ucraina nu vrea să cedeze niciun centimetru din teritoriile sale. Prima doamnă de la Kiev spune că a ceda un teritoriu Rusiei ar însemna „acordarea unei libertăți” și nu ar pune capăt invaziei lui Vladimir Putin.

Olena Zelenska, declarații de ultimă oră. Ce spune soția președintelui ucrainean

„Ucrainenii nu pot accepta toate acele declarații pe care le auzim uneori de la liderii țărilor – în unele cazuri, liderii țărilor mari și influente. Nu poți să cedezi părți ale teritoriului tău, este ca și cum ai recunoaște o libertate”, a spus Zelenska în timpul unui interviu pentru ABC News.

Aceasta susține punctul de vedere al președintelui ucrainean care spune că regiunea Donbas – unde Rusia și-a concentrat acum ofensiva – va fi din nou ucraineană.

„Chiar dacă am recunoaște teritoriile noastre, agresorul nu s-ar opri la asta, ar continua să exercite presiune, să lanseze tot mai multe atacuri împotriva teritoriului nostru”, a adăugat Zelenska.

Pe de altă parte, civilii care nu au reușit să părăsească Luganskul, se adăpostesc de bombardamentele ruseşti sub o uzină chimică din oraşul ucrainean Severodoneţk şi este posibil să fie depozitate stocuri de substanţe chimice periculoase în instalaţie, a declarat şeful administraţiei militare regionale, Serhii Gaidai.

”Se află civili acolo în adăposturi antiaeriene, sunt destul de mulţi, dar nu va fi un al doilea Azovstal (n.r. oţelăria din Mariupol), deoarece uzina respectivă avea un oraş subteran uriaş… care nu se află acolo la Azot”, a declarat şeful administraţiei militare regionale din Lugansk, Serhii Gaidai, făcând referire la asediul care a durat săptămâni întregi la oţelăria Azovstal.

 

Pe de altă parte, Zelenski a spus pentru publicaţia americane Newsmax că situaţia din estul ţării este cu adevărat dificilă. ÎMai mult decât atât, liderul de la Kiev spune că armata sa pierde zilnic între 60 şi 100 de soldaţi, care sunt ucişi în luptă. De asemenea, aproximativ 500 de soldaţi sunt răniţi zilnic.

„Pierdem zilnic între 60 şi 100 de soldaţi, ucişi în luptă, şi aproximativ 500 sunt răniţi”, a declarat Zelenski.