REVIEW The Tree of Blood, filmul spaniol de pe Netflix pe care nu trebuie să-l ratezi

REVIEW The Tree of Blood, filmul spaniol de pe Netflix pe care nu trebuie să-l ratezi

The Tree of Blood (El árbol de la sangre) este un film spaniol din 2018, pe care trebuie neaparat să-l vezi, mai ales dacă îți plac poveștile întortocheate și cu final neașteptat.

Din capul locului, trebuie menționat că acest film este disponibil pe Netflix și îl poți vedea chiar acum, în cazul în care ai un cont activ.

The Tree of Blood, filmul în care poți vedea două actrițe din La Casa de Papel

Înainte să-ți zic câteva lucruri despre The Tree of Blood, poate că ar trebui să îți atrag mai întâi atenția cu distribuția. Dacă te-ai uitat la serialul La Casa de Papel (Money Heist), probabil că te vei bucura să afli că două dintre actrițele principale de acolo joacă și în acest film. Vorbesc despre Tokio (Úrsula Corberó) și Najwa Nimri (actrița care a interpretat-o pe polițista Alicia Sierra, în La Casa de Papel, dar și pe deținuta periculoasă Zulema, în Vis a Vis și Vis a Vis: El Oasis). 

The Tree of Blood este un film care începe oarecum greoi. Am să fiu totalmente sinceră cu tine, nu cred că pelicula este chiar pentru toată lumea sau pentru toate momentele zilei. Însă, dacă ai norocul să te prindă vizionarea în momentul oportun și vei avea răbdare să pui cap la cap micile povești care, inevitabil, se vor lega într-un singură, în mod evident vei răsplătit la final cu un deznodământ de nota zece.

Filmul este unul pur „european”, în sensul că finalul nu este unul de acțiune, în stil „american”, iar desfășurarea acțiunii te solicită, însă în alte moduri: trebuie să fii destul de atent la detalii și să nu-ți scape niciunul, pentru că riști să nu mai înțelegi nimic.

Chiar și așa, vizionarea merită fiecare secundă. Filmul îți vorbește despre inegalitate, despre incorectitudine și mizează pe modul în care oamenii reacționează atunci când sunt puși în situații limită.