REVIEW Sick Note – serialul Netflix care s-ar putea să-ți placă dacă ai văzut Harry Potter
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2022/12/sick-note-review-netflix-rupert-grint-scaled.jpg)
Dacă ai ajuns la capătul Neflixului și nu mai știi la ce să te uiți, poate că n-ar fi rău să dai o șansă serialului Sick Note.
O comedie neagră britanică destul de bună (a nu se înțelege „excepțională”) care te prinde destul de repede și te ține acolo, lipit de monitor, până la sfârșitul celor două sezoane care au apărut până în momentul de față.
Rupert Grint joacă rolul principal în Sick Note
În cazul în care ești fan declarat Harry Potter, te vei bucura să afli că Rupert Grint, roșcovanul din seria de filme Harry Potter, joacă rolul principal în acest serial.
El joacă rolul lui Daniel, un tip oarecum banal care deține un loc de muncă la fel de banal, astfel că viața lui nu pare să se îndrepte în nicio direcție ascendentă.
Însă, cum soarta nu te lasă, de regulă, să mustești în plictiseală, el ajunge să se confrunte cu o serie de situații care, cu siguranță, îl scot din monotonie.
Ca în cazul tuturor comediilor negre britanice, și în Sick Note evenimentele escaladează rapid. Cu alte cuvinte, nu ți se dă ocazia să-l compătimești suficient pe Daniel… că în secunda doi va trebui să-i plângi de milă pentru cu totul altceva.
În acest serial o vei mai putea vedea jucând pe Lindsay Lohan, deși actrița americană se alătură producției abia în sezonul doi.
Totuși, episoadele sunt atât de scurte încât vei ajunge la sezonul cu numărul doi cât ai zice „cancer” – probabil vei înțelege această glumă abia după ce vei vedea și tu serialul.
În mod evident, Sick Note ar putea fi modul ideal în care să te poți relaxa, pe alocuri chiar amuza, într-un weekend în care nu vrei să faci mare lucru și, categoric, nici să gândești prea intens.
Dacă ai văzut, spre exemplu, 1899, creierul tău va avea nevoie de o pauză.