Reuniunea care îi va emoționa pe fanii faimoasei serii: 20 de ani de Harry Potter

Reuniunea care îi va emoționa pe fanii faimoasei serii: 20 de ani de Harry Potter

Daniel Radcliffe, Emma Watson și Rupert Grint, din nou împreună, după 20 de ani de la prima ecranizare „Harry Potter” și după 10 ani de la ecranizarea ultimului film al seriei.

În urmă cu 20 ani, seria Harry Potter, inspirată din cărțile scrise de J. K. Rowling, pleca pe drumul succesului, devenind filmul preferat al multor copii din lumea întreagă. Aventurile micului vrăjitor avea să-i inspire pe copii și să-i facă să viseze cu ochii deschiși, așa cum nicio altă poveste clasică nu a reușit, până atunci și, trebuie să recunoaștem, nici de atunci. „Harry Potter” a devenit un mod de viață, în sine.

„Harry Potter și Piatra Filosofală” a ajuns pe marile ecrane în 2001, anul de start al unui șir de lung metraje extrem de apreciate de public. Au urmat „Harry Potter și Camera Secretelor”, „Harry Potter și Prizonierul din Azkaban”, „Harry Potter și Pocalul de Foc”, „Harry Potter și Ordinul Phoenix”, „Harry Potter și Prințul Semipur”, „Harry Potter și Talismanele Morții Partea I” și, în cele din urmă, „Harry Potter și Talismanele Morții Partea II”.

Reuniunea va putea fi vizionată pe HBO Max, în prima zi a anului viitor

Mai mulți membri ai echipei „Harry Potter” vor participa la reuniunea de 20 ani, programată pentru începutul anului 2022. Printre aceștia se vor număra Daniel Radcliffe, Emma Watson și Rupert Grint, spre marea bucurie a fanilor care au crescut împreună cu cei trei actori.

Cum marți s-au împlinit, în mod oficial, 20 ani de la lansarea „Harry Potter și Piatra Filosofală”, Warner Bros. a anunțat că, în prima zi a anului viitor, le va oferi fanilor un cadou: „Harry Potter, aniversarea de 20 ani: Întoarcerea la Hogwarts”. Aceasta va putea fi vizionată pe HBO Max.

Noua producție aniversară îi va avea în distribuție și pe Helena Bonham Carter, Robbie Coltrane, Ralph Fiennes, Jason Isaacs, Gary Oldman, Imelda Staunton, Tom Felton, James Phelps, Oliver Phelps, Mark Williams, Bonnie Wright, Alfred Enoch, Matthew Lewis și Evanna Lynch, conform Screenrant.com.

 

Citește și: