OnePlus 10 Pro 5G, lansare grandioasă, la nivel global: telefonul a fost trimis în stratosferă

OnePlus 10 Pro 5G, lansare grandioasă, la nivel global: telefonul a fost trimis în stratosferă

OnePlus lansează cel mai recent flagship al companiei, OnePlus 10 Pro 5G, iar evenimentul a fost marcat de o premieră: telefonul a fost trimis tocmai în stratosferă, pentru a face fotografii cu orizontul.

Lansare oficială, la nivel mondial, a telefonului OnePlus 10 Pro 5G va avea loc în data de 31 martie 2022, la ora 17:00 (ora României).

Întrucât dispozitivul mobil deține o super-cameră foto, echipată cu cea de-a doua generație de la Hasselblad Camera for Mobile, OnePlus 10 Pro 5G a fost trimis în stratosferă, pentru a marca lansarea în cel mai original mod posibil. În acest fel, compania speră să demonstreze că flagship-ul său deține una dintre cele mai performante camere foto, din prezent.

lansare-OnePlus-10-Pro-5G-fotografii-stratosfera (3)

OnePlus 10 Pro 5G, trimis în stratosferă ca să fotografieze orizontul

OnePlus a ales o metodă inedită de a-și lansa noul telefon, așadar a trimis noul flagship direct în stratosferă, unde a fost testat la capitolul „talent fotografic”. Mai exact, s-a realizat o serie de fotografii, pentru a fi demonstrate capacitățile acestuia, după cum puteți vedea în cele ce urmează:

lansare-OnePlus-10-Pro-5G-fotografii-stratosfera
Fotografie realizată cu OnePlus 10 Pro 5G, în stratosferă: orizontul
lansare-OnePlus-10-Pro-5G-fotografii-stratosfera (1)
Fotografie realizată cu OnePlus 10 Pro 5G, în stratosferă: orizontul

Fotografiile au fost realizate la o altitudine de 38.000 de metri, iar smartphone-ul a trebuit să se confrunte cu condiții atmosferice ieșite din comun, spre exemplu cu viteza vântului ce a atins valori și de 200 km/oră.

Călătoria a fost realizată cu ajutorul unui modul ușor, legat de un balon meteorologic, așa cum puteți vedea în fundalul fotografiei principale, din acest articol. Acesta a protejat telefonul de temperatura scăzută.

Fotografiile au fost realizate, de asemenea, prin intemediul unei aplicații care a permis utilizarea dispozitivului de la distanță.

„De la lansarea seriei OnePlus 9, am fost într-un parteneriat strategic strâns cu Hasselblad pentru a crea și a îmbunătăți tehnologia camerei OnePlus de pe flagship-uri. Acesta este al doilea an al parteneriatului nostru cu Hasselblad, în care am dezvoltat și îmbunătățit în continuare știința culorilor cu a doua generație a Hasselblad Camera for Mobile. Campania noastră este inspirată de călătoria istorică a lui Hasselblad în spațiu pentru a realiza imagini de pe Lună și am fost încrezători că și camera noastră va avea succes în a oferi aceeași calitate a imaginii. Suntem extrem de încântați să vedem imaginile uluitoare ale orizontului surprinse de OnePlus 10 Pro și prezentăm cu mândrie calitatea camerei către utilizatorii OnePlus”, a declarat Kate Parkyn, Associate Maketing Director, în cadrul OnePlus Europa, conform unui comunicat de presă sosit pe adresa redacției noastre.

Citește și: