Economia Ucrainei ar putea imploda, dacă războiul mai durează mult. Peste 90% dintre cetățeni vor ajunge sub limita sărăciei

Economia Ucrainei ar putea imploda, dacă războiul mai durează mult. Peste 90% dintre cetățeni vor ajunge sub limita sărăciei

Programul pentru Dezvoltare al ONU (UNDP) a avertizat că, dacă războiul din Ucraina va dura până anul viitor, nouă din zece ucraineni s-ar putea confrunta cu sărăcie și vulnerabilitate economică extremă, transmite Reuters. „Dacă conflictul va fi unul prelungit, dacă el va continua, atunci vom vedea escaladarea semnificativă a cotelor sărăciei“, a transmis Achim Steiner, administratorul UNDP. Mai multe detalii, în continuare. 

Economia Ucrainei ar putea imploda dacă războiul mai durează mult

90% dintre ucraineni ar putea ajunge sub limita sărăciei dacă războiul va continua până anul viitor, potrivit Programului pentru Dezvoltare al ONU (UNDP).

Achim Steiner, administratorul UNDP, a transmis că agenția pe care o coordonează lucrează cu guvernul de la Kiev pentru a evita prăbușirea economiei ucrainene – cel mai negru scenariu – scopul fiind acela de a oferi bani familiilor din Ucraina, astfel încât acestea să-și poată asigura hrana, să supraviețuiască și să prevină exodul unui număr tot mai mare de refugiați.

Dacă conflictul va fi unul prelungit, dacă el va continua, atunci vom vedea escaladarea semnificativă a cotelor sărăciei.

În mod clar, cel mai extrem scenariu este acela în care economia în ansamblu implodează, iar asta ar putea duce la situația în care până la 90% dintre ucraineni ar fi fie sub limita sărăciei, fie la risc sever de sărăcie“, a avertizat Steiner.

Joia trecută, principalul consilier economic al guvernului de la Kiev, Oleg Ustenko, declara că invadatorii ruși au distrus (până la acel moment) infrastructură în valoare de 100 miliarde dolari, în vreme ce 50% dintre companiile ucrainene s-au închis complet.

„Estimăm că dezvoltarea din ultimii 18 ani în Ucraina ar putea pur și simplu să fie distrusă în 12-18 luni“, a completat administratorul UNDP.

Citește și: Economia Rusiei, aproape de colaps. Ce fac băncile din Moscova pentru a evita dezastrul

90% dintre ucraineni ar putea ajunge sub limita sărăciei

Pentru a-i ajuta pe ucraineni, UNDP va folosi programe testate și încercate“, la care a mai recurs și în alte situații conflictuale.

„Programe de transferuri de bani sunt importante, mai ales într-o țară ca Ucraina, unde sistemul financiar și arhitectura finacnciară sunt încă funcționale, unde există bancomate și modalități de a trimite bani direct oamenilor sau de a stabili un venit de bază temporară“, a mai spus Achim Steiner.

Acesta este de părere că provocările logistice ale unei astfel de inițiative nu ar fi insurmontabile.

Potrivit FMI, în 2022, economia ucraineană se va micșora cu 10% ca urmare a invaziei trupelor ruse în teritoriu. De precizat însă că prognozele s-ar putea schimba negativ și mai mult, dacă războiul nu se va încheia în curând.