E dezastru pe piața criptomonedelor: Bitcoin s-a prăbușit, ce fac investitorii

E dezastru pe piața criptomonedelor: Bitcoin s-a prăbușit, ce fac investitorii

Criptomonedele au revenit în forță ieri. Bitcoin și alte monede digitale au revenit puternic în tranzacțiile de marți. Iar acum, au căzut iar.

La momentul scrierii acestei știri, Bitcoin este la 18,704.00 USD, deci a scăzut din nou, iar Ether, la 1,280.41 USD.

Ca referință, valoarea de piață totală a acestora a urcat din nou ieri peste pragul de o mie de miliarde de dolari. Prețul celei mai apreciate criptomonede a urcat cu 6% ieri, depășind 20.200 de dolari.

Bitcoin e volatil

Aparent, investitorii au prins din nou “gustul” pentru activele sensibile la risc care stimulează și piața bursieră. Cu toate astea, moneda este încă departe de maximul istoric de peste 69.000 de dolari, înregistrat în noiembrie anul trecut. Bitcoin a pierdut 57% de la începutul anului.

Situația pe piața activelor digitale este una aproape critică. Bitcoin, regina pieței, a ajuns să se tranzacționeze acum o săptămână, marți, 20.09.2022, la doar 19,308.59 de dolari, conform datelor în timp real furnizate de platforma de specialitate Coinmarketcap.

Numai în ultima săptămână, Bitcoin a pierdut aproximativ 16% din valoare, iar vremurile în care se tranzacționa la 60.000 de dolari per unitate par din ce în ce mai îndepărtate. Cei care au achiziționat criptomoneda la acel preț au pierdut, din start, aproximativ 40.000 de dolari pe unitate, dacă aleg să o vândă acum. Dacă nu vând, pot doar să aștepte și să spere la un noroc.

Desigur, orice prăbușire a pieței naște oportunitate. În acest moment, probleme au doar cei ce au investit în criptomonede, când acestea erau scumpe, dar este un moment ideal pentru cei ce vor să cumpere. Desigur, cine face astfel de achiziții își asumă un risc imens.

Poți obține criptomonede în două feluri, să le cumperi sau să le minezi. Pe lângă un hardware competitiv și foarte scump, minatul implică și niște costuri foarte generoase la capitolul energie electrică. Având în vedere cât de mult variază prețul la curent de la o țară la alta, e bine de știut cât te costă să obții un Bitcoin sau Ethereum în condiții ideale, în România. Poți citi mai multe despre asta aici.