Câți bugetari plătim și care sunt, de fapt, instituțiile unde s-au făcut angajări masive

Câți bugetari plătim și care sunt, de fapt, instituțiile unde s-au făcut angajări masive

Una dintre cele mai sensibile teme de discuție pentru opinia publică din România este reprezentată de angajații sectorului public. Există o pătură importantă a societății ce susține că avem un aparat bugetar nejustificat de numeros, în timp ce alte voci acuză faptul că bugetarii noștri ne costă mult prea mult, dat fiind nivelul de salarizare ce a ajuns să-l depășească pe cel de la privat. Care să fie adevărul?

Pentru a ne face o idee despre cum arată sectorul nostru public, din perspectiva angajărilor, trebuie să analizăm cifrele oficiale. Prin urmare, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în ianuarie 2022, de 1.264.843. Vorbim despre o creștere cu 2.525 față de nivelul lunii anterioare, iar aproape 64% dintre acestea în administraţia publică centrală.

Datele ne mai indică faptul că, din cei 808.687 de angajaţi din administraţia publică centrală, 595.537 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat.

Ministerul Educaţiei are cel mai mare număr de posturi ocupate

Se pare că Ministerul Educaţiei ocupă primul loc în clasamentul care măsoară numărul de posturi ocupate, respectiv 290.589 (290.417 în decembrie 2021). Locul al doilea este ocupat de Ministerul Afacerilor Interne – 121.502 (121.622 luna precedentă), in timp ce podiumul se încheie cu Ministerul Apărării Naţionale – 76.055 (75.855 în decembrie 2021). Clasamentul continuă cu Ministerul Finanţelor – 24.361 (24.384 în decembrie 2021) şi Ministerul Sănătăţii -18.380 (18.421 în luna anterioară).

Alte date, de la Ministerul Muncii, ne arată situația de la stat din altă perspectivă, mult mai amplă. Astfel, aflăm că acei aproximativ 1,24 milioane de angajaţi de la stat reprezintă 22% din totalul de 5,62 milioane de salariaţi activi la nivelul întregii economii.

Ceea ce trebuie reținut, ca idee de bază, este că țara noastră are, în total, 1,26 milioane de bugetari. Există voci în rândul analiștilor economici care susțin că avem nevoie de o reformă semnificativă pe această zonă, deoarece aparatul bugetar este sufocant.

Pe de-o parte, el favorizează birocrația, iar pe de alta, pune mare presiune pe bugetul public, ținând cont de faptul că salariile la stat nu țin cont de criterii de performanță și depășesc cu mult grilele din mediul privat.

Se pare că minimum 400.000 de bugetari ar trebui ajutați să se reorienteze profesional, iar sectorul bugetar să beneficieze de ample programe de digitalziare, pentru a îmbunătăți relația stat-contribuabil și a eficientiza serviciile publice.

Citește și: