Câți bani au pierdut oligarhii ruși în câteva zile, ce valori au fost înghețate în urma sancțiunilor occidentale

Câți bani au pierdut oligarhii ruși în câteva zile, ce valori au fost înghețate în urma sancțiunilor occidentale

În ultima săptămână, Rusia a fost supusă unui val agresiv de sancțiuni din partea Uniunii Europene și a Statelor Unite ale Americii. Până și state aparent neutre, precum Elveția sau Monaco au pus bețe-n roate economiei rusești.

Sistemul financiar global a luat cu asalt în ultima săptămână finanțele Rusiei, printr-o serie de măsuri menite să izoleze țara lui Putin de piața mondială de comerț, de sistemul bancar internațional și nu numai. În practică, este vorba atât de blocarea activității unui număr record de domenii, cât și de blocare finanțelor găzduite în afara teritoriului Rusiei, fie ele și de către bănci rusești. Ca o consecință a acestei realități alimentate de invazia Ucrainei, valori mobiliare în valoare de peste 500 de miliarde de dolari din banii rușilor au fost înghețați.

Rusia a rămas fără jumătate de trilion de dolari, peste noapte

La sfârșitul lui 2021, când Pământul era semnificativ mai pașnic decât acum, investitorii străini dețineau 62 de miliarde de dolari în datorie suverană, două treimi din titlurile de stat fiind în ruble, conform datelor Băncii Centrale a Rusiei, citată de Marketwatch. În același timp, datoria externă nominală a băncilor și corporațiilor rusești, tot anul trecut, se ridica la aproximativ 381 de miliarde de dolari. Financial Times atrage atenția și asupra unei sume de 86 de miliarde de dolari ce reprezintă acțiuni la companii rusești deținute de străini. Valoarea este confirmată de Bursa de la Moscova.

În momentul în care SUA și aliații occidentali au suspendat accesul mai multor bănci rusești la sistemul de plăți SWIFT, s-a creat un bulgăre de zăpadă al sancțiunilor. De exemplu, JP Morgan a înghețat două fonduri care investesc în Rusia, în timp ce Marea Britanie a adăugat Sberbank pe lista unora dintre entitățile sancționate în contextul războiului din Ucraina.

„Dacă băncile rusești nu-și pot recupera creanțele sau nu-și pot plăti obligațiile față de restul lumii, sistemul financiar global ar putea suferi unde de șoc legate de evenimente de lichiditate (deoarece tranzacțiile neplătite generează mai multe neplăți), ceea ce ar putea duce la o criză de lichiditate comparabilă cu șocul de lichiditate din martie 2020, sau chiar cu intrarea în incapacitate de plată a Lehman Brothers în 2008”, a declarat Medeiros într-o notă pentru clienți.

Una peste alta, faptul că Rusia, în frunte cu oligarhii ruși, a pierdut aproximativ 500 de miliarde de dolari în câteva zile nu este o veste bună pentru piața globală financiară. „Sancțiunile au început să muște de ieri în Rusia, dar impactul în restul lumii a fost remarcabil de blând, probabil pentru că sancțiunile par să decupeze o excepție pentru exporturile de energie ale țării și, prin urmare, este probabil să afecteze restul lumii mai puțin decât se aștepta”, comentează Marshall Gittler, șeful departamentului de cercetare în investiții de la BDSwiss Holding.

Citește și: