Camera Deputaților afirmă că staff-ul tehnic al Ucrainei a fost de vină pentru problemele cu discursul lui Zelenski în Parlament

Camera Deputaților afirmă că staff-ul tehnic al Ucrainei a fost de vină pentru problemele cu discursul lui Zelenski în Parlament

Alexandru Tănase, șeful Departamentului Centrul Dezvoltare Tehnologică din Camera Deputaţilor, a discutat la Parlament, despre sincopele de la transmiterea discursului live al preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în plenul reunit.

Staff-ul tehnci al Ucrainei, vinovat pentru problemele cu discursul lui Zelenski în Parlament

Alexandru Tănase a declarat că, începând cu ora 14.00 s-au făcut teste continuu, până la ora 18.50 iar după aceea, în timpul şedinţei, la momentul în care a fost necesară preluarea discursului preşedintelui Volodimir Zelenski, s-a descoperit faptul că exista o modificare de parametru, făcută cu extrem de puțin timp înainte. Tănase a mai spus că, în prezent, se efectuează o analiză a ceea ce s-a întâmplat cu transmisiunea.

„Ulterior, în timpul şedinţei, la momentul în care a fost necesară preluarea speech-ului preşedintelui Volodimir Zelenski, s-a descoperit faptul că exista o modificare de parametru, făcută cu foarte scurt timp înainte.

S-au efectuat în 20 de secunde toate modificările ca discursul să fie transmis în plen şi traducerea să fie conformă, lucrând cu partea de emisie, în situaţia în care eram în acel moment”, a explicat reprezentatul Camerei Deputaţilor, el precizând că crede că această modificare s-a făcut din partea ucraineană, relatează News.ro.

Șeful Departamentului Centrul Dezvoltare Tehnologică din Camera Deputaţilor s-a referit şi la traducătorul folosit pentru discursul preşedintelui Ucrainei, declarând că acesta este folosit şi de Ambasada Ucrainei.

„A avut discursul preşedintelui, cu două ore înainte, în momentul în care acea modificare de parametru s-a făcut, în cadrul sistemului de transmisie, practic vocea preşedintelui s-a suprapus peste canalul de traducere. Problema tehnică nu a fost din partea traducătorului, pentru că aceasta a fost configuraţia sistemului în momentul în care a început şedinţa.

Nu s-a intervenit la niciun canal din momentul pornirii emisiei, iar începând de azi noapte, împreună cu colegii lui, analizează produsul acesta, nefiind nici ei mulţumiţi de el. În cazul în care punctual pentru problema aceasta o să avem un răspuns, sigur vi-l transmitem”, a mai spus Tănase.

Alexandru Tănase a ținut să dea asigurări, spunând că „nu a intervenit nimeni pe produsul finit pe tot parcursul emisiei, singurele adaptări care s-au făcut, exclusiv pentru transmisia din sala de plen a fost după ce am descoperit modul în care se făcea emisia”.

Reprezentantul Camerei Deputaţilor a mai precizat că, spre deosebire de alte Parlamente unde a vorbit preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la această transmisiune au fost folosite două canale de traducere, iar în alte parlamente a vorbit în limba engleză.

Citește și: