Bitcoin și Ether, în derivă: de ce este un moment prost să investești în criptomonede

Bitcoin și Ether, în derivă: de ce este un moment prost să investești în criptomonede

Bitcoin, Ether, Dogecoin și altele nu au fost niciodată active de investiții sigure, niciodată. Problema este că, după o depreciere semnificativă din ultima săptămână, încrederea în ele a scăzut și mai mai mult, iar conform experților, se confruntă cu ”nivelurile cheie de rezistență”.

La mijlocul săptămânii trecute, un Bitcoin se tranzacționa cu 41.149 de dolari. Din păcate, a început săptămâna la sub 39.000 de dolari, până să-și revină și să ajungă din nou la cifrele de acum șapte zile. Situația a fost una surprinzător de similară și în cazul altor criptomonede ”cu tradiție”. Ether și-a revenit joia trecută până în jurul cifrei de 3100 de dolari, doar ca o prăbușire fulgerătoare să-l îngroape la 2900 de dolari.

Din nou, acum ”este bine”, dar nivelul de imprevizibilitate pare mai extrem ca niciodată. Nu de alta, dar în trecut, principalele criptomonede erau imune la fenomene din piață, precum războiul din Ucraina, inflația globală sau sancțiunile impuse Rusiei. Acum, pare să existe o corelație directă, dar într-o manieră ciudată, dificil de previzionat.

Bitcoin și Ether, mai fluctuante ca niciodată

O radiografie a pieței de criptomonede din ultimele săptămâni atrage atenția asupra unui domeniu de investiții foarte dificil. Este greu să mai ai încredere în criptoactive când, în loc să fie sensibile la încrederea oamenilor în ele, au devenit vulnerabile la aceleași particularități precum monedele tradiționale, fără avantajul acestora, fără bănci centrale care să le salveze, fără autorități care să impună măsuri pentru a limita inflația.

La momentul de față, tot mai mulți investitori se orientează către active ”reale”, nu digitale, pentru că sunt mai previzibile, chiar și atunci când se duc în jos. Mărfurile, aurul, până și imobiliarele par să meargă într-o direcție mai clară decât Bitcoin sau Ether. Cel mai probabil, până când tensiunile din Europa de Est nu se mai atenuează, criptoactivele se vor afla într-o competiție constantă pentru a câștiga încrederea investitorilor, în defavoarea activelor tradiționale.

Citește și: