Criza financiară nu este de azi, de ieri: încă din antichitate au fost probleme cu banii

Omul de stat și filozoful roman Marcus Tullius Cicero a scris despre monede cu valoare fluctuantă în eseul său despre conducerea morală, din 44 î.Hr. Secole mai târziu, această scurtă mențiune a alimentat o dezbatere istorică de lungă durată – una la care au răspuns monedele însele. Iată că, încă din antichitate, erau probleme cu banii.

„Istoricii au dezbătut multă vreme ce a vrut să spună omul de stat și savantul când a scris „monedele erau aruncate, astfel încât nimeni să nu poată ști ce au”. (De Officiis, 3:80) și credem că am rezolvat acum acest puzzle”, spune arheologul Kevin Butcher de la Universitatea din Warwick.

Statul roman era în pragul falimentului în 91 î.Hr., cel puțin în parte, din cauza războiului social împotriva aliaților lor italieni, care doreau cetățenia împreună cu puterea de a vota la alegerile romane. Până în anul 89 î.Hr., Roma era înfundată într-o criză a datoriilor, iar pasajul lui Cicero sugera că oamenii își pierdeau încrederea în moneda lor, denarul.

Moneda Denarius care îl înfățișează pe zeul Bacchus, eșantionată ca parte a proiectului

„Cicero a povestit cum tribunii romani s-au apropiat de colegiul pretorilor pentru a rezolva criza, înainte ca Gratidianus să pretindă singurul credit pentru efortul colectiv”, explică Butcher.

„O teorie este că Gratidianus a fixat cursul de schimb dintre denarul de argint și bronz. O alta este că a publicat o metodă de detectare a denarilor falși și astfel a restabilit credința în monedă”.

„Din păcate, alegerea cuvintelor lui Cicero este prea obscură pentru ca istoricii să determine exact ce se întâmpla. Scopul său în a scrie despre asta nu a fost să lumineze istoria monetară. El doar folosea incidentul ca o ilustrare a unui magistrat roman care lua credit pentru munca altora”.

Banii, o problemă eternă

În cadrul unui proiect aflat în derulare, Butcher și colegii săi au analizat compoziția monedelor bătute în acești ani. Ei au folosit tehnici de prelevare minim invazive, pentru a preveni deteriorarea prețioaselor relicve de argint care au fost introduse pentru prima dată ca monede în 211 î.Hr. Cercetătorii au descoperit înainte de 90 î.Hr. că denarul era compus din argint pur, dar acesta a scăzut cu 10% doar cinci ani mai târziu.

„Denarul a scăzut mai întâi la sub 95%, apoi a scăzut din nou la 90%, cu unele monede până la 86%, sugerând o criză valutară gravă”, conchide arheologul Matthew Ponting de la Universitatea din Liverpool.

Devalorizarea monedei se aliniază cu alte dovezi ale conflictelor financiare, inclusiv statul luând măsura neobișnuită de a vinde terenuri publice pentru a cumpăra cereale în 89 î.Hr. O creștere masivă a producției de monede a avut loc și în anul 90 î.Hr., cu 2.372 de matrițe pentru fabricarea monedelor – față de 677 în anul precedent și 841 în următorul. Toate acestea s-au datorat probabil luptelor Romei de a finanța Războiul Social.

În anii următori, romanii și-au degradat din nou moneda în timpul războiului civil dintre Pompei și Iulius Cezar, când Roma s-a orientat către cuceriri și impozitarea cetățenilor, pentru a-și asigura stabilitatea financiară. Deci putem spune că probleme cu banii au fost dintotdeauna.

„Acesta ar putea fi sensul cuvintelor lui Cicero: că valoarea monedei era „zvârlită”, pentru că nimeni nu putea fi sigur dacă denarii pe care îi aveau erau puri sau nu”, spune Butcher.

„Este cu atât mai demn de remarcat faptul că în perioada în care Gratidianus și-a publicat edictul, standardul de finețe a crescut brusc, restabilind denarul la o monedă de înaltă calitate”.