27 ian. 2022 | 09:03

Bill Gates poate fi mândru de realizarea sa: Microsoft a dat lovitura, din nou

ACTUALITATE
Bill Gates poate fi mândru de realizarea sa: Microsoft a dat lovitura, din nou

Microsoft trece printr-o perioadă foarte bună deja de câțiva ani, iar noile rezultate financiare vor reprezenta cu siguranță un motiv de bucurie pentru Bill Gates, având în vedere acțiunile pe care le deține la compania pe care a co-fondat-o în 1975.

În doar 8 ani, Microsoft și-a mărit valoarea de piață de șapte ori, iar rezultatele financiare publicate în ultimele 24 de ore reconfirmă trendul ascendent pe care se află gigantul din Redmond. Nu de alta, dar cifra de afaceri și profitul au crescut cu aproximativ 20%, doar în ultimul trimestru. Este vorba de o cifră de afaceri de 51,7 miliarde de dolari, față de 43 miliarde de dolari în urmă cu un an, în timp ce venitul net a sărit până la 18,7 miliarde de dolari, de la 15,4 miliarde.

Microsoft, gigantul ce pare de neoprit

În contextul în care Microsoft se concentrează mai mult pe software și servicii de cloud, decât pe hardware, compania americană are un avantaj major în privința costurilor operaționale comparativ cu Apple, care abia de curând a început să-și rotunjească veniturile cu serviciile de cloud.

Dincolo de hardware și software, meritul creșterii explozive a Microsoft se datorează lui Satya Nadella, actualul CEO al companiei și urmașul lui Bill Gates și Steve Ballmer. Nadella aproape că a relansat Microsoft din cenușă, orientând gigantul mai multe către servicii online și soluții digitale pentru business, precum Teams. Interesul pentru acestea a explodat în pandemie și nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul veniturile sunt la un nivel record.

Punctual, divizia de cloud din cadrul companiei s-a bucurat de o creștere cu 32%, până la 22,1 miliarde de dolari, valoarea generată mai ales de soluțiile Microsoft Office 365 și Azure. La momentul de față, Microsoft are 125 de miliarde cash. Din această valoare, aproximativ 70 de miliarde vor merge către achiziția Activision, probabil cea mai mare achiziție din domeniul tehnologic făcută vreodată.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele