iMașina — Apple poate revoluționa industria auto fără să creeze vreodată un automobil

iMașina — Apple poate revoluționa industria auto fără să creeze vreodată un automobil

Speculațiile despre mașina Apple sunt obositoare prin însăși longevitatea lor. După ce-a lansat un iPhone și un iPad, despre companie s-a zvonit că lucrează la un automobil. În 2021 e mai clar ca niciodată că nu va face așa ceva. Și tot va avea un impact imens în industria auto.

Pe 3 februarie s-a vorbit, încă o dată, despre presupusa mașină Apple. De data aceasta în centrul atenției, chiar cu o creștere a prețului acțiunilor, este Kia. Producătorul oarecum cunoscut și în România ar avea cele mai multe șanse de-a fi partener pentru Apple.

Are o fabrică în Statele Unite ale Americii, astfel că Apple ar putea supraveghea mai eficient procesul, conform Bloomberg. Anunțul oficial e programat pentru 17 februarie, iar mașina ar trebui să fie lansată până în 2024. Există și-o țintă impresionantă pentru producție: 100.000 de unități pe an.

Nu-i o surpriză că, dacă mașina Apple va exista, va rivaliza din start cu Tesla. Apoi cu firma chineză Nio. Apoi cu Porsche, care a creat Taycan. Apoi cu Volkswagen, care mizează pe un viitor al mașinilor electrice. Nu ar duce lipsă de rivali, fără îndoială. Ar intra Apple în cursa asta? E greu de spus acum, cu atât de puține informații, dar există o piață din care compania chiar vrea o bucată: piață veniturilor recurente.

Mașina e o vacă de muls mai mult ca niciodată

Până în urmă cu un deceniu, oamenii și erau, și nu erau neapărat încântați sau doritori de opțiuni tech pe mașini. Acum, prin proiecte ca Android Auto sau CarPlay, tehnologia nu-i deloc rea. La acestea, destul de simple, se adaugă sistemele de condus autonom, mai mult sau mai puțin dezvoltate. Tesla deja poziționează opțiunea Autopilot ca un bonus pe care să plătești mii de dolari. Tot Tesla a transformat ultimul model într-o mașină a prezentului așa cum poate ți-o imaginai în urmă cu 20 de ani.

Tesla e însă doar cea mai vizibilă companie care încearcă să transforme mașina într-un mijloc prin care să obțină bani constant de pe urma proprietarilor. Doar că strategia asta pică la fix peste cea pe care chiar și Apple o are.

Bilanțul care cuprinde și perioada sărbătorilor de iarnă arată că Apple a înregistrat o creștere cu 17% a veniturilor din iPhone, dar și o creștere de 24% pentru veniturile din servicii. Sigur, cele două categorii încă nu pot fi comparate, dar e mult mai ușor pentru Apple să lanseze servicii decât un dispozitiv fizic inovator.

Conform ultimului bilanț, Apple a câștigat din servicii 15,76 miliarde de dolari. Aici poate intra și mașina. Și asta fără s-o construiască vreodată sau să se complice cu vânzarea ei.

În cazul produselor fizice pe care Apple le vinde, e ușor s-o facă. Are nevoie de câteva aprobări pentru telefon, pentru tabletă și dispozitivele purtabile. Marja de profit e mare, nevoia pentru ele e considerabilă, iar vânzarea lor e destul de simplă: magazine partenere, operatori, magazine proprii.

Când vine vorba de-o mașină, situația devine, probabil, de sute de ori mai complicată. Un iPhone nu te prea poate ucide dacă navighezi la viteză mare pe internet. O mașină o poate face, dacă nu e suficient de sigură. Apoi, vorbim de o cu totul altă abordare în relația cu clientul final. Oamenii, pentru mașinile scumpe, au nevoie să le vadă, să vadă cum se simt în ele, dacă sunt așa cum și le imaginau din poze și dacă li se potrivește.

Un iPhone îl cumperi, îl folosești, asta e. Concurența e zero, dacă vrei ceva cu iOS. Și e considerabilă dacă alegi și Android, dar decizia finală e mai ușor de luat. Ajută și prețul, care nu-i de zeci de mii de euro, ca o mașină. Sigur, nu au rost comparațiile între două obiecte total diferite, dar exagerez cu ele ca să vedem dacă are rost lansarea unei mașini noi. N-are. Producătorii consacrați se descurcă bine la capitolul acesta.

De ce vrea Apple o parte din industria auto

Ce n-au reușit producătorii, niciunul până la tesla și niciunul după, a fost să aducă mai multă tehnologie în mașină și s-o facă un pic mai prietenoasă. Asistenții vocali de pe mașini sunt cel puțin absolvenți de grupa mică pregătitoare. Ecranele, în unele cazuri, au o calitate atât de scăzută, încât la fel de bine ai putea folosi o cărămidă de sticlă. Iar sistemele lor software, de operare a sistemului de entertainment, arată de parcă ar fi făcut în pauza de cafea a unui elev de clasa a cincea care abia descoperă informatica.

Pe scurt, Google și Apple au făcut mai mult pentru tehnologizarea mașinilor, prin Auto și CarPlay, decât au reușit producătorii. Pe de o parte poate fi de înțeles. Ai alte griji când proiectezi o mașină, nu dacă funcționează bine conexiunea prin Bluetooth sau interfața de utilizare e eficientă. Lucrurile se schimbă, dar greu, tocmai de aceea Apple vrea să accelereze lucrurile.

Apple se descurcă bine la două lucruri: hardware și integrarea dispozitivelor într-un ecosistem. Pe hardware alege și optimizează componentelor care să susțină o performanță ridicată pe dispozitive. Pe integrare, ei bine, e vizibil ce s-a întâmplat: toate dispozitivele sunt interconectate, ba chiar și cu unele terțe (în case inteligente, de exemplu), ai un control rapid asupra lor și pentru toate acestea îți vinde acces, pe bază de abonament, la anumite servicii. Mai nou, are și programe de fitness.

Încă din iulie 20145, Tim Bajarin, analist și consultant în tehnologii de larg consum, detalia pentru Tech.pinions de ce nu-i productiv pentru Apple să producă o mașină. El a spus că și dacă Apple lucrează pe prototipuri de mașini n-o face ca să-și proiecteze una, ci ca să proiecte sisteme inteligente de conectare a unui automobil. “Ar lucra cu producători auto ca să folosească tehnologia sa pe modele viitoare, care ar fi mai inteligente și, posibil, mai sigure decât oricare altă mașină din prezent”, nota Bajarin.

“[…] e clar că, deși producătorii vor mașini mai inteligente și mai sigure, una dintre limitări a fost lipsa unui sistem de operare care ar permite administrarea mai multor camere video, senzorilor, și chiar să asigure o conexiune bună cu aplicații și servicii.”
Tim Bajarin

În prezentarea iPhone 12, Apple a consumat cea mai mare parte din timp ca să explice cât de bună e camera foto. Și a evoluat enorm când vine vorba de imagistică. Și asta pe telefoane, dar cum ar fi pe mașini? Totodată, pe iPhone 12 Pro și 12 Pro Max folosește senzorul LiDAR deja utilizat în industria auto pentru mașini autonome.

Altfel spus, Apple testează tehnologii și idei pe telefoane și tablete ca mai târziu să nu fie limitată doar la telefoane și tablete.

Totodată, odată cu noile laptopuri, Apple și-a dezvăluit și marele plan: procesoare pentru computere clasice, nu doar telefoane. Nu le produce, per se, ci le dezvoltă și optimizează. Atât cipul A14 din iPhone, cât și cipul M1 din MacBook se descurcă excelent – de multe ori mai bine decât celelalte cipuri de la Intel sau AMD. Dar nu e vorba doar de hardware, ci de cum sunt optimizate aplicațiile.

De fapt, Apple, odată cu arhitectura de la M1 pentru PC, a revenit la arhitectura ARM la care a renunțat în 2005. Atunci nu era suficient de utilă pentru ce voia. Acum e, pentru că se ocupă direct de optimizare și dezvoltare, atunci doar obținea cipurile de la un furnizor, cum e cazul cu Intel.

De ce e relevant procesorul din iPhone? Pentru că industria auto n-are suficiente procesoare. Și procesoare performanțe.

O estimare prezentată de Financial Times în ianuarie arăta că, în 2021, aproape 500.000 de mașini ar putea fi lăsate în așteptare doar pentru că nu există suficiente procesoare în piață. E o piață în care Nvidia deja activează cu succes (încă de acum cinci ani), Qualcomm a intrat recent, probabil și Samsung ia în calcul să facă un cip Exynos pentru așa ceva, iar Apple are, cumva, toate componentele la dispoziție. Mai trebuie doar să facă testele și să vadă ce-i iese, unde posibilul parteneriat cu Kia ar fi justificat.

Ca un arc peste timp, în 2014 s-a aflat că Apple a început “Project Titan” cu circa 1.000 de oameni implicați. Acel proiect ar fi al mașinii despre care tot auzim. Ce-au făcut 1.000 de oameni în șapte ani? Poate o revoluție. În fine, în 2017, Tim Cook, CEO Apple, a lăsat o informație în libertate: ia în calcul dezvoltarea unui sistem autonom pentru mașini. În același an au fost remarcate pe străzi și mașini modificate de Apple pentru a testa sistemul. Ba chiar avea discuții cu furnizori de senzori LiDAR.

“Ne concentrăm pe [dezvoltarea] unui sistem [de condus] autonom. E o tehnologie de bază pe care o vedem ca fiind foarte importantă. Vedem proiectul acesta ca fundamental pentru tot ce înseamnă inteligență artificială. E, probabil, unul dintre cele mai dificile proiecte de AI la care sa lucrezi.”
Tim Cook despre mașini autonome

Apple mai are un domeniu unde poate schimba lucrurile – așa cum toți ar vrea: baterii mai bune. O mașină electrică e inutilă fără o baterie foarte bună. Și, în prezent, tehnologia bateriilor e învechită, iar acumulatorii nu oferă o autonomie suficient de mare ca să concureze cu adevărat cu mașinile cu motoare termice. Odată ce autonomia va fi comparabilă, la orice nivel de preț al mașinii, vom vorbi altfel de mașini electrice.

Pe măsură ce se adună zvonurile, de la an la an, despre mașina Apple e tot mai clar că nu va exista niciodată. Dar, în cinci ani, am putea discuta despre cel mai util, eficient și performant sistem de entertainment și management pentru mașini. Va funcționa însă doar cu un iPhone? Ar fi o decizie cel puțin bizară și stupidă, dar n-ar fi prima dată când Apple acționează și așa.

Răzvan Băltărețu
Articol scris de
Răzvan Băltărețu
Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși.
Etichete:
Comentarii
Răzvan Băltărețu
14:37 / 03.02.2021