14 oct. 2021 | 13:35

Funcție nouă de la Facebook: cum ți se va schimba News Feed-ul

ACTUALITATE
Funcție nouă de la Facebook: cum ți se va schimba News Feed-ul

Facebook își extinde încet-încet efortul de eliminare a conținutului politic din News Feed. Compania își testează acum fluxul „mai puțin politic” în 75 de țări noi, a declarat Facebook într-o actualizare.

Compania a introdus deja o versiune a News Feed-ului “renovat” în Statele Unite, precum și în Costa Rica, Suedia, Spania, Irlanda, Canada, Brazilia și Indonezia.

Dar cea mai recentă actualizare marchează o extindere semnificativă a noii actualizări și aduce numărul total de țări implicate la peste 80.

Facebook nu a identificat ultimele țări care s-au alăturat testului, dar un purtător de cuvânt a confirmat că rețeaua de socializare va prezenta modificările fluxului de știri către „un mic procent de oameni” din fiecare țară. Purtătorul de cuvânt a adăugat că țările cu alegeri politice viitoare și cele „cu risc mai mare de conflict” nu sunt incluse în teste.

Facebook vrea mai puțină politică în News Feed

Mark Zuckerberg a anunțat pentru prima dată planurile de a face News Feed mai puțin politic în ianuarie. „Oamenii nu vor ca politica și luptele politice să preia experiența lor pe Facebook”, a spus el la acea vreme.

Implementarea modificărilor către mai multe țări ar putea ajuta Facebook să afle mai multe despre cum să scadă conflictele pe platforma sa, ceea ce ar putea fi deosebit de util, deoarece compania este acuzată că a promovat conflictul între utilizatori, pentru a spori angajamentul acestora pe platforma de socializare.

În același timp, compania a recunoscut că modificările ar putea afecta editorii. „Pe măsură ce vom obține mai multe informații din aceste teste, vom împărtăși cu toată lumea actualizări despre ceea ce învățăm și vom continua să facem modificări, în consecință”, a scris Facebook într-o postare de blog actualizată.

Astfel, o mare parte din stresul pe care îl aduce Facebook în viața ta este derivat din subiectele politice pe care ți le strecoară în News Feed. În curând, acestea vor fi semnificativ mai rare.

Nu de puține ori, Facebook introduce schimbări semnificative în fluxul de știri pe care ți-l servește în fiecare zi. Algoritmul respectiv a suferit o serie de modificări în ultimii ani, dar ultima s-ar putea să fie cu adevăra utilă. Așadar, este vorba de limitarea conținutului politic cu care te confrunți pe cea mai mare rețea socială.

După ce s-a chinuit mult în ultimul an pentru a-și explica atitudinea față de conținutul politic afișat pe platformă, Facebook a găsit în sfârșit o soluție deșteaptă la respectiva situație. În curând, vei vedea din ce în ce mai puțin conținut politic, de orice natură, din orice parte a spectrului.