Cele mai impresionante imagini de pe Jupiter dezvăluie secretele planetei

Cele mai impresionante imagini de pe Jupiter dezvăluie secretele planetei
Teodora Tudosie
Teodora Tudosie
11:53 08.05.2020

Jupiter nu e nici pe departe o planetă liniștită: are furtuni masive și superfulgere. Noile imagini capturate ar putea explica de ce.

Cercetătorii au reușit acum să captureze unele dintre cele mai detaliate imagini cu planeta, direct de pe Pământ. De fapt, imaginile sunt rezultatul combinării a trei tipuri de imagini, obținute pe parcursul a trei ani de observații. Vorbim despre imagini cu infraroșu de la telescopul Gemini North, imagini optice și ultraviolete de la telescopul spațial Hubble și observații radio ale navei spațiale Juno de la NASA. Numai imagnile capturate de Gemini sunt atât de clare încât fiecare pixel cuprinde o suprafață de aproximativ 500 de kilometri de pe planetă.

De fapt, astronomi numesc această tehnică, prin care s-au obținut cele mai detaliate imagini cu Jupiter, lucky imaging. Se referă la o cantitate mare de imagini cu expunere scurtă, dintre care sunt păstrate doar cele mai clare. Acestea pot fi obținute doar în momentele în care atmosfera tulburată a pământului este și ea stabilă: telescoapele trebuie să treacă prin vântul și temperatura din atmosferă, elemente care pot blura imaginile.

Michael Wong din cadrul UC Berkeley, cel care a condus echipa de cercetători, spune că imaginile sunt rivale valabile ale priveliștii care se vede din spațiu.

Ce au descoperit cercetătorii pe Jupiter

Imaginile cu infraroșu capturate de Gemini au capturat radiația termică care strălucește prin norii de pe planetă. De fapt, imaginile de înaltă rezoluție dezvăluie faptul că regiunile care par mai întunecate strălucesc cel mai puternic în infraroșu. Acest lucru indică faptul că acele regiuni au puțini sau chiar zero nori, în comparație cu zonele mai strălucitoare. Pe scurt, lumina strălucitoare arată zonele fără nori, iar cele întunecate arată că norii sunt prezenți acolo.

Acestea ne oferă acum mai multe detalii despre Marea Pată Roșie, super-furtuna de pe Jupiter care este activă din, cel puțin 1830. De fapt, cercetătorii își dau acum seama că în norii de deasupra furtunii există și goluri. Până acum, observațiile nu le-au permis să facă această distincție.

Planeta are furtuni masive, în comparație cu cele de pe Pământ, tunetele ajungând și la peste 64 de kilometri, de la bază până sus (de cinci ori mai înalte decât cele de pe Pământ). De asemenea, fulgerele de pe Jupiter sunt de până la trei ori mai energice decât cele mai mari „superfulgere” de pe Pământ.

Imagini impresionante cu planeta

Lucrurile au devenit și mai interesante atunci când imaginile capturate în misiunea Juno au intrat în ecuație.

jupiter juno

Juno orbitează în apropierea polilor planetei, unde a detectat semnale radio provenite de la fulgerele puternice. În primele opt tururi în jurul polilor, a detectat 377 descărcări de trăsnet, grupate în jurul regiunilor polare ale planetei. Acest lucru este practic opusul Pământului, unde furtunile sunt mai frecvente în jurul ecuatorului.

Oamenii de știință cred că acest lucru are legătură cu modul în care Soarele încălzește ambele planete. Pe ambele, ecuatorul este încălzit de Soare. Pe Pământ, acest lucru generează curenți de convecție care conduc la furtuni tropicale. Pe Jupiter, care este mult mai departe de Soare, încălzirea ecuatorială este mai blândă, stabilizând atmosfera superioară. Această căldură stabilizantă nu atinge polii, ceea ce face furtunile să fie mai vijelioase.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI