De ce, în 2019, premiile Oscar au ajuns o jignire la adresa cinematografiei

De ce, în 2019, premiile Oscar au ajuns o jignire la adresa cinematografiei
Sursa foto: Blade Runner 2049 a câștigat premiul Oscar pentru Best Picture. Dacă l-ai văzut, știi de ce montajul și cinematografia sunt două componente esențiale pentru un film

Gala premiilor Oscar din acest an s-a dovedit a fi cea mai catastrofală din istoria show-ului – și nici măcar nu s-a ținut încă. Fiecare decizie pe care Academia a luat-o a fost una proastă, iar asta reflectă disperarea după rating.

Totul a început cu Kevin Hart, un comediant popular care, în urmă cu zece ani, băga niște glumițe homofobe pe Twitter. Hart a spus că, între timp, s-a schimbat, nu se mai identifică cu trecutul respectiv, dar, la presiunea Academiei și a publicului, s-a retras. Așa că premiile Oscar din 2019 au rămas fără prezentator.

Controversa cu Black Panther, filmul cu supereroi ajuns la Oscar

După Hart, a urmat lista cu nominalizări. De aici au început alte drame. E drept, în fiecare an apar controverse cu privire la alegerile Academiei – nu pot fi toți mulțumiți. Însă anul ăsta lumea a fost un pic mai furioasă decât de obicei. Multe alegeri au fost criticate, însă cea mai importantă controversă e despre filmul Black Panther, mai precis că a fost nominalizat pentru Best Picture.

Oamenii revoltați susțin că filmul nu este atât de bun, cât să merite o nominalizare atât de importantă. Se presupune că a fost ales pentru rating, dar și pentru că Academia vrea să arate că-i pasă de minorități. Cumva, nu sună a conspirație când te gândești că, în istoria premiilor Oscar, fiecare film nominalizat la Best Picture a primit automat nominalizări și la Best Director și Best Film Editing. Și e oarecum logic, pentru că nu poți avea cel mai bun film al anului, fără să nu menționezi montajul și regia (regizorul).

Ei bine, Black Panther nu a fost nominalizat la cele două categorii, așa că lumea e destul de convinsă că a fost băgat acolo pe listă doar de dragul ratingului.

Dacă e să mă întrebi pe mine, sunt de părere că anul ăsta au existat filme cu supereroi mult mai bune decât Black Panther, genul de filme care în fiecare an au fost ignorate de Academie și e o insultă față de întreaga franciză să nominalizezi un film mediocru, în detrimentul altora din același univers.

Decizia de a nu difuza live premiile pentru cinematografie și montaj – adică sufletul și inima unui film de Oscar

Chestia asta a fost cireașa de pe tort, o decizie care a determinat o grămadă de personalități importante din cinematografie să reacționeze urât. Din nu știu ce motiv, Academia a ales să acorde cele două premii în timpul reclamelor. Nu îmi dau seama cum au ajuns la concluzia că, din toate momentele mai puțin importante din show, fix două categorii atât de importante pot fi date la o parte.

Poate că nu tot publicul știe că nu poți realiza un film fără cele două categorii. Un film nu este definit doar de regie și actori, iar Academia chiar ar trebui să-și dea seama că montajul și cinematografie nu sunt de ignorat.

Mai mulți oameni din industrie, printre care Martin Scorsese, Quentin Tarantino și Roger Deakins, au semnat o scrisoare deschisă prin care atrag atenția că decizia Academiei de rula cele două categorii în timpul pauzei este o insultă față de cele mai importante echipe care fac posibilă realizarea unui film.

Alfonso Cuaron a scris pe Twitter că, de-a lungul istoriei au existat filme fără sunet, fără culori, fără poveste, fără muzică și chiar și fără actori, dar niciodată nu a existat un film fără editare și cinematografie.

Tot pe Twitter, Guillermo del Toro a spus că cele două categorii sunt inima acestei meserii.

Seth Rogen a fost un pic mai ironic și a spus că „în ce mod poți sărbători cinematografia mai bine, decât prin a nu-i onora public pe cei a căror meserie e să filmeze”.

După cum spuneam, nu cred că a existat o ediție de Oscar atât de prost plănuită. Se presupune că aceste premii se dau ca să onoreze toată munca grea care duce la realizarea filmelor noastre preferate. Cred că ar putea la fel de simplu să renunțe la toate premiile și să o lase pe Lady Gaga să cânte Shallow de 24 de ori (că tot a ajuns și ea actriță).

Partea bună e că mai sunt 10 zile până la decernarea premiilor Oscar, deci mai au puțin timp să-și analizeze deciziile. S-au răzgândit odată cu Kevin Hart, deci nu ar mai fi un șoc pentru nimeni dacă ar renunța la planul asta.


Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.

Sonia Bloțiu
Articol scris de
Sonia Bloțiu
Comentarii
12:36 / 14.02.2019