10 mai 2019 | 09:55

Jeff Bezos vrea să mute industria pe Lună ca să salveze Pământul

ACTUALITATE
Jeff Bezos vrea să mute industria pe Lună ca să salveze Pământul

Jeff Bezos, președintele Amazon și fondatorul Blue Origin, a dezvăluit racheta care va duce oameni pe Lună. „Este timpul să mergem înapoi pe Lună și de data aceasta să rămânem”, a spus Bezos.

Acestă nouă rachetă se numește The Blue Moon și poate transporta bunuri cu o greutate de 3,6 tone metrice.

„Acest vehicul merge pe lună”, a spus el în timpul unei conferințe de presă și a adăugat că Luna ar fi un loc foarte bun pentru fabrici și manufactură datorită gravitației scăzute. „Să aduci resurse de pe Lună pe Pământ te costă de 24 de ori mai puțină energie în comparație cu transportarea acestora de pe Pământ pe Lună”.

Așadar, Bezos crede și speră că industria grea și industria mineritului se vor muta în spațiu. Chiar și așa, Pământul nu va putea suporta populația aflată în creștere accelerată și Bezos propune realizarea unei constelații de stații spațiale cu gravitație și unde s-ar putea cultiva plante.

Primii astronauți ar putea ajunge pe Lună până în 2024

Problema cu planul lui Bezos este costul foarte ridicat. Este extrem de scump să ajungi și pe orbita Pământului. Elon Musk vrea să treacă peste acestă barieră prin reutilizarea rachetelor Falcon. Blue Origin are aceeași idee cu racheta New Glenn, numită astfel după John Glenn, primul american care a ajuns pe orbita Pământului.

Jeff Bezos a anunțat că primul zbor al lui New Glenn va fi efectuat în 2021. Până în prezent, compania a reușit să lanseze doar rachete suborbitale reutilizabile numite New Shepard. Cele 11 misiuni realizate până acum au fost un succes, dar nu au avut oameni la bord. Bezos susține că va duce oameni în spațiu pe New Shepard până la finalul anului.

New Shepard ar trebui să ducă și turiști în spațiu, are o capacitate de șase locuri și poate „pluti” în spațiu timp de 10 minute înainte să se întoarcă înapoi pe Pământ.

În cadrul aceluiași eveniment, Jeff Bezos a dezvăluit și motorul de rachetă BE-7 ce este realizat în „mare parte” din componente printate 3D.

Blue Origin a fost înființată în urmă cu 20 de ani, iar Jeff Bezos ar investi cel puțin 1 miliard de dolari în fiecare an.